Parfumul de fluture, cel mai puternic din lume
Parfumul de fluture, cel mai puternic din lume
Ganditi-va insa la o femela de fluture pierduta singura intr-o campie fara margini. Masculul cel mai apropiat, atat de arzator dorit, asteapta un semn la 11 km departare. Cum ar putea femela sa se faca remarcata intr-o astfel de situatie fara iesire? Lansand un semnal? Imposibil!
Nici un strigat nu strabate 11 km. Facand semnale optice? De neconceput. Ochiul cu fatete al insectelor nu distinge imagini decat pana la o suta de metri. Degajand o substanta mirositoare? Inutil, deoarece nici chiar cel mai inzestrat caine de vanatoare, capabil de a urma o pista, nu poate si nu ar putea niciodata adulmeca de la 11 km mirosul respectivei fiinte.
Si totusi fluturii „se simt” la aceasta distanta. Descifrarea misterului i-a adus lui Adolph Butenandt si colegilor sai Erich Hecker, R. Beckman si Danewart Stamm, dupa un sfert de veac de cercetari, mult ravnitul Premiu Nobel.
Se stia inca de acum 30-40 de ani ca organismul animal emite substante chimice asemanatoare hormonilor, menite sa le ajute sa comunice intre ele, numite mai intai ectohonnoni si apoi, in 1959, fermoni de catre profesorul Peter Karlson de la Universitatea din Marburg.
Intr-adevar, concluziile cercetatorilor par de necrezut. Femela de Bombyx poseda zece miimi de miligram dintr-un fermon special, numit de Butenandt bombicol, secretat de sacii laterali, glande perechi situate pe ultimul segment abdominal. Ea vaporizeaza in aer bombicolul cu ajutorul unor miscari ritmice de pompare, adevarate pulsatii abdominale.
Aceste minuscule si insesizabile urme sunt inregistrate de un mascul situat la kilometri distanta cu ajutorul antenelor. Acest organ receptor extrem de sensibil, asemanator cu o frunza de palmier, e inzestrat cu mai bine de 40 000 de celule nervoase senzoriale. Indata ce a primit „mesajul oflactiv”, masculul o porneste la drum. Ca atras de fire nezarita, el se grabeste spre locul chemarii de dragoste. Cum va reusi el sa repereze femela aflata atat de departe?
Nu-i stau la indemana decat doua posibilitati de a localiza sursa mirosului. Una ar fi urmarirea darei de parfum in raport cu variatia cresterii intensitatii sale. In acest caz, masculul isi foloseste antenele drept indicatori de directie. Daca perceptia este mai puternica in antena stanga, o porneste in partea stanga; daca, dimpotriva, antena dreapta este mai solicitata, sensul zborului va fi orientat in partea opusa.
A doua cale este fantasticul grad de selectivitate a mirosurilor. Pentru a fi recunoscuta de la mai multi kilometri, substanta sexuala a femelei se compune dintr-un singur tip de molecule. La randul sau, masculul poseda pe antenele sale celule senzoriale olfactive care nu reactioneaza decat la acest singur tip de molecule.
Am putea spune ca antenele Bombyx-ului constituie un „nas” special rezervat unui singur parfum. Iata avantajul fluturelui fata de caine care, desi are un organ olfactiv mult mai complex, nu are capacitatea de a recepta selectiv, el primind de-a valma toti stimulii olfactivi din afara.