Legăturile Chinei cu apusul la începutul erei noastre
Legăturile Chinei cu apusul la începutul erei noastre
La hotarul dintre secolele II—I î.e.n. a luat fiinţă ramura sudică a drumului comercial de importanţă mondială — Marele drum al mătăsii — din China răsăriteană spre ţările din Asia centrală şi apuseană.
Datorită informaţiilor pe care Cian Ţian le-a oferit poporului chinez, au fost organizate şi două căi internaţionale extrem de însemnate, care duceau din China în Asia de sud, ocolind podişul Tibetului: la apus, drumul prin regiunea Pamirului care ducea în India de nord-est în valea Indului, iar mai târziu la răsărit, prin Iunan, drumul care ducea în Indochina de vest, în valea fluviului Irawadi.
Aşadar, legătura terestră dintre cele două mari ţări cu civilizaţie străveche — China şi India — situate relativ aproape una de alta, se făcea pe un drum ocolit. Chinezii, însă, preferau să ocolească pe la apus podişul Tibetului, decât să treacă în răsărit peste şirurile de munţi acoperiţi cu păduri tropicale dese.
Dar înaintarea chinezilor spre apus a întârziat cu aproape două secole din cauza ascuţirii contradicţii or de clasă interne şi a marilor răscoale ţărăneşti.
În timpul celei de-a doua dinastii Han (sau de Apus) pe la mijlocul secolului î.e.n., când imperiul feudal timpuriu chinez şi-a restabilit puterea militară, el a înfrânt o parte dintre triburile hunice ce trăiau la nord de Marele zid chinezesc.
În ultimul pătrar al secolului î.e.n. a fost trimis spre apus, la Hotan, comandantul militar Ban Ciao. Dună ce a stat acolo câţiva ani, folosind metodele diplomatice ale lui Cian Ţian, el a încheiat o alianţă împotriva hunilor cu triburile care locuiau în munţii Tian-Shan de răsărit şi cu sprijinul lor a zdrobit pe hunii din apus (anii 91—94).
Desfăşurându-şi cu succes operaţiile, Ban Ciao a pornit mai departe spre vest, a coborât în Asia centrală, pe teritoriul dintre fluviile Sîr-Daria şi Amu-Daria, a trecut Amu-Daria şi a ajuns în anul 97 în oraşul Antiochia Margiana (vechiul Merv, situat la vărsarea râului Murgab, în prezent în Turkmenistan).
În cronica chineză la anul 97 se spune: „Gan In, trimis de Ban Ciao spre apus, a ajuns până la marea de Apus şi s-a întors. Până atunci nici un chinez nu pătrunsese atât de departe. Gan În a descris mulţumitor clima şi rarităţile din ţările străbătute de el”.
Într-o altă însemnare din acelaşi an se spune: „Guvernatorul Ban Ciao l-a trimis pe Gan În ca sol la Daţin (Roma). Când a ajuns la Tiaoci, la Marea cea Mare, a vrut să pornească mai departe. Dar proprietarii de corăbii de la graniţa de apus a ţinutului Ansi i-au spus că marea e foarte întinsă şi că pentru a face un ocol, în caz de vânt prielnic, va avea nevoie de trei luni, iar dacă vântul va fi slab, cam de doi ani.. Când auzi acest lucru, Gan În renunţă la planul său”.
Este puţin probabil ca descrierea ţării Tiaoci, din aceeaşi cronică, în care se vorbeşte despre misiunea lui Gan In, să se refere, în partea citată mai jos, la Asia Mică, după cum presupun unii comentatori: „Se găsesc aici lei, rinoceri, zimbri, păuni şi struţi cu ouă mari cât o cană. Către miază-noapte de aici, iar apoi către răsărit la încă 60 de zile de drum călare, se află ţara Ansi….”
Este mai veridică presupunerea că prin marea de Apus trebuie să înţelegem golful Persic. Alţi comentatori identifică Tiaoci cu Mesopotamia sau cu Arabia de sud-est. Mai probabil este însă că în descrierea ţării Tiaoci sunt amestecate caracteristicile câtorva ţări de pe litoralul Asiei de sud-vest.
