Asia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

Asia la sfârșitul sec. XIX - începutul sec. XX

Intensificarea exploatării coloniale și a mișcării de eliberare națională din India

Țară cu un teritoriu vast, pe care locuiau vreo 300 de milioane de oameni, cu bogății mari și variate, India era în secolul al XIX-lea cea mai importantă colonie a Angliei: i se spunea „perla coroanei britanice”. Ea aducea stăpânitorilor englezi venituri imense și bogății de tot felul. În schimb, concurența mărfurilor engleze i-a ruinat pe meșteșugarii indieni, iar exploatarea intensă a pământurilor și degradarea canalelor de irigație a dus ruinarea țărănimii. Muncile grele și dările mari au sărăcit întreaga populație.

Poporul indian a ripostat prin numeroase răscoale. Cea mai importantă a fost Marea Răscoală (1857-1859). La ea a participat întregul poporul indian, în frunte cu feudalii; dar rolul principal l-au jucat masele de țărani și meșteșugari. Răscoala, un adevărat război de independență, n-a putut fi înfrântă decât după ce englezii au adus o puternică armată care a săvârșit masacre odioase, condamnate de lumea întreagă.

După înăbușirea Marii Răscoale, englezii au intensificat exploatarea Indiei. Pentru a profita cât mai mult de bogățiile ei, au construit fabrici, căi ferate etc. Dezvoltarea industriei a contribuit la formarea bugheziei și a proletariatului indian. Aceste clase noi, cu o conștiință națională mai avansată, au intensificat mișcarea de eliberare națională. În fruntea luptei de eliberare se afla partidul numit Congresul Național, precum și conducătorul său Mahatma Gandhi, mare gânditor și om politic.

China. Începutul dezvoltării capitaliste și lupta imperialiștilor străini

China era un stat feudal absolutist. Capitalismul a început să se dezvolte abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-au înființat primele fabrici și s-au construit primele căi ferate. Pentru pregătirea cadrelor necesare s-au înființat școli de institute superioare de învățământ.

Dezvoltarea capitalismului chinez se făcea însă foarte lent: în agricultură se păstrau încă relații feudale, imperialiștii străini dețineau poziții importante în economie și voiau să mențină China ca sursă de materii prime și piață de desfacere pentru produsele lor. Mai mult, în 1894-1895 a fost atacată și înfrântă de Japonia, căreia a trebuit să-i cedeze insula Taiwan și o mare despăgubire de război.

Profitând de slăbirea Chinei, imperialiștii din Anglia, Franța, Germania și Rusia au dezmembrat-o, luându-i fiecare părți din teritoriu, pe care le-au transformat în adevărate colonii.

Nemaiputând răbda exploatarea, poporul chinez s-a ridicat, în anul 1900, atât împotriva imperialiștilor străini, cât și împotriva feudalității chineze. Europenii i-au numit pe răsculați boxeri, iar răscoala lor, răscoala boxerilor. Opt țări capitaliste au trimis trupe pentru reprimarea răscoalei boxerilor.

Revoluția burghezo-democratică din China, 1911-1913

Deși a fost înfrântă, răscoala populară a boxerilor a zdruncinat feudalitatea chineză. Tot mai puternice, burghezia și proletariatul chinez au intensificat mișcarea antifeudală și anticolonialistă.

În fruntea mișcării se afla partidul Liga Națională Revoluționară, condus de luptătorul revoluționar-democrat Sun Yi-xian. În anul 1911 mișcarea s-a transformat într-o revoluție burghezo-democratică, care a cuprins întreaga Chină. Împăratul a fost răsturnat, iar China a devenit Republică. Puterea a fost acaparată de burghezie, în alianță cu moșierimea, care au colaborat, în continuare, cu imperialiștii străini.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Asia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX