Armada Spaniei – 1588


Armada Spaniei - 1588

Armada Spaniei

După ambuscada din 8 august 1588 în care Armada Spaniei a fost prinsă de către forţele navale engleze conduse de Sir Francis Drake, Ducele de Medina Sidonia se vedea nevoit să înfrunte teribilele ape ale Atlanticului de Nord cu doar 110 vase din cele 130 cu care plecase din Lisabona.

Era cu atât mai dificil cu cât spaniolii nu aveau cunoştinţă de puternicii curenţi din nord şi nici de desele furtuni care se iscau în această regiune. Curând, alegerea făcută şi mai ales faptul că renunţaseră la ancore pentru a scăpa de navele incendiare ale lui Drake, avea să se dovedească una catastrofală.

Istoricii de azi susţin că tentativa de invazie a Angliei a venit într-unul dintre cele mai neinspirate momente. Atunci avea loc aşa numita "Mică eră glaciară", fenomen marcat de o răcire accentuată a vremii şi de furtuni extrem de violente, cu precădere în nord - exact ceea ce trebuia să înfrunte Armada cea invincibilă.

Loviţi de furtuni năpraznice, incapabili să îşi ancoreze vasele, spaniolii au pierdut numeroase galioane în furtunile nordice sau au eşuat pe coasta irlandeză, acolo unde nu au primit niciun semn de milă.

Conform datelor vremii, peste 5 000 de marinari şi soldaţi spanioli au pierit în mâinile sătenilor irlandezi. Cei mai mulţi dintre ei au fost ucişi pe loc de cuţitele şi bâtele locanicilor. Ordinele reginei Elisabeta I erau extrem de stricte - oricine ar fi ajutat, cât de puţin, un invadator, trebuia să plătească cu viaţa alături de acesta.

O statistică sumbră arată faptul că Medina Sidonia a pierdut cele mai multe nave nu atât în confruntările cu englezii, cât în încercarea sa disperată de a ocoli Irlanda. La final, doar 67 de nave şi circa 10 000 de oameni din mândra Armada aveau să mai atingă solul spaniol.

Bolile severe şi lipsurile au măcinat însă echipajele chiar şi după acostare. Marinarii au continuat să îşi piardă viaţa din cauza tifosului şi a dizenteriei în spitalele improvizate pe corăbiile ancorate în porturi, şi asta pentru a nu declanşa epidemii în rândul localnicilor. Îngrozit, regele Filip al II-lea declara: "Eu am trimis Armada împotriva oamenilor, nu împotriva furtunilor şi valurilor Domnului!"


Sursa: Prof. Cornelia Cucu

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.