Tunul Basilic – invenția lui Orban (Urban)

Tunul Basilic

Căderea Constantinopolului reprezintă numele sub care este cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea, în data de 29 mai 1453. Armata bizantină număra aproximativ 7.000 de oameni, din care 2.000 erau mercenari străini.

Cetatea avea circa 22.5 kilometri de ziduri fortificate, probabil cele mai puternice aflate în existenţă până atunci. Otomanii aveau o armată uriaşă, de aproximativ 80.000 – 100.000 de oameni, dar săbiile şi săgeţile nu erau suficiente pentru a penetra colosala cetate bizantină.

Ca atare, otomanii au angajat un inginer pe nume Urban sau Orban, de origine controversată încă, dar despre a cărui naţionalitate română există destule probe. Acesta era specialist în construirea de tunuri, arme care la acea vreme reprezentau o noutate în tehnica de luptă.

Urban a construit în premieră un tun enorm, botezat “Tunul Basilic”, măsurând peste opt metri lungime şi circa 75 centimetri diametru, care era capabil să lanseze un proiectil de 544 kilograme la o distanţă de aproape doi kilometri.

Tunul lui Urban nu avea precizie, încărcarea sa dura trei ore, ghiulele erau puţine şi arma s-a prăbuşit sub reculul propriu după numai şase săptămâni. Cu toate acestea, Tunul Basilic a reprezentat precursorul tunurilor perfecţionate, de mare putere, proiectate ulterior, lăsând până astăzi moştenire principiul său de funcţionare.

Sursa: Prof. Cornelia Cucu