Complementul. La ce întrebări răspunde complementul?

Complementul este partea secundară de propoziție care determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecție cu funcția de predicat.

La ce întrebări răspunde complementul?

Complementul răspunde la întrebările: pe cine? ce? unde? de unde? pe unde? până unde? încotro? cum? în ce fel? când? de când? până când? cât timp? cât? cui? cu ce? despre cine? despre ce? la cine? la ce? pentru cine? cu cine? din ce cauză? în ce scop? cu ce scop?

Complementul este de mai multe feluri: direct, indirect și circumstanțial.

Exemplu:
Odată, vara… pornesc din casă. Ajung la moș Vasile, fratele tatei cel mai mare.
Baciul coboară cu turma la vale.
Profesorul dădu copiilor caietele.

Părțile de propoziție: odată, vara, din casă, determină verbul pornesc (când pornesc? de unde pornesc?).
Partea de propoziție: la moș Vasile determină verbul ajung (unde ajung?).
Părțile de propoziție: cu turma, la vale determină verbul coboară (cu ce coboară? unde coboară?)
Părțile de propoziție: copiilor și caietele determină verbul dădu (cui dădu? ce dădu?).

Clasificarea complementelor

– complemente circumstanţiale: arată împrejurarea (circumstanța) în care se săvârșește o acțiune. Acestea se împart în complemente circumstanțiale de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, condiționale, concesive și consecutive.
– complemente necircumstanțiale: arată obiectul asupra căruia se exercită direct acțiunea verbului sau căruia i se atribuie acțiunea. Acestea se împart în complemente directe, indirecte și de agent.

Observatii:

  – Complementul nu se desparte prin virgulă de verbul pe care il determină. Ex: În timpul verii stau la bunica.
  – Mai multe complemente se despart prin virgulă, dacă nu sunt legate prin cuvintele și ori sau. Ex: Învățătorul nostru ne-a vorbit despre hotarele, despre vecinii și despre relieful țării noastre.

Sursa: Editura didactică și pedagogică București, Manual Limba Română – Complementul