Carpații Orientali Românești

Carpații Orientali se întind pe direcția NV-SE, de la granița de nord a României cu Ucraina și până la Valea Prahovei. Culmile care îi alcătuiesc sunt așezate în șiruri paralele. Munții pot fi trecuți cu ușurință dintr-o parte în alta, pe văile apelor care, în unele locuri, îi taie de-a curmezișul: Moldova, Bistrița, Trotușul, Buzău, Prahova și afluenții lor, sau prin trecători înalte de culme.

Alcătuirea Carpaților Orientali:

Carpații Orientali sunt alcătuiți din roci felurite. Culmile dinspre Podișul Transilvaniei sunt formate, în cea mai mare parte, din roci vulcanice, cele din regiunile de nord și mijloc din șisturi cristaline (roci tari), iar cele dinspre răsărit și sud din calcare, conglomerate și gresii, așezate în strate încrețite.

Înălțimea

În general, Carpații Orientali au culmi nu prea înalte: înălțimea lor mijlocie este de numai 1300 m. Rareori piscurile depășesc 2000 m (în munții Rodnei și Colimani).

Păduri dese de molid, brad și fag îi acoperă pe mari suprafețe.

Carpații orientali se înfățișează sub forma a trei șiruri paralele. Dintre acestea, șirurile situate în mijloc și spre est s-au format prin încrețirea scoarței, iar cealaltă, dinspre vest, a fost clădit prin erupții vulcanice (vezi harta de mai jos), formând lanțul munților vulcanici.

a) Principalele culmi, depresiuni și trecători din Carpații Orientali

De la nord la sud, Carpații Orientali pot fi împărțiți în trei grupe: nordică, centrală și sudică (a curburii).

1. Grupa nordică a Carpaților Orientali

Grupa nordică se desfășoară de la granița de nord cu Ucraina până la Munţii Bârgăului și depresiunile Dornelor și Câmpulung-Gura Humorului.

Culmile muntoase. Acestea se aliniază de la apus la răsărit astfel:

• Spre apus se desfășoară partea nordică a lanțului munților vulcanici: Oaș, Gutâi, Țibleș. Cei mai înalți sunt Munții Țibleș care, în unele vârfuri, depășesc 1800 m. Spinările rotunjite ale culmilor nu sunt altceva decât rămășițele fostelor conuri vulcanice, roase de agenți externi. În subsol, munții vulcanici (mai ales cei ai Gutâiului) conțin minereuri de cupru, zinc, plumb, aur și argint.

La sud-est de Munții Țibleș se întind Munții Rodnei, constituiți din roci cristaline, fiind munții cei mai înalți, nu numai din grupa nordică dar și din întregul lanț al Carpaților Orientali. Vârfurile cele mai semețe sunt Pietrosu (2303 m) și, alături de el, mai spre est, Ineul (2279 m). Ele poartă urmele vechilor ghețari de odonioară, în căldările cărora se găsesc câteva mici lancuri. Din Munții Rodnei izvorăsc mai multe râuri (Bistrița, Someșul Mare, Vișeul).

Pe culmile cele mai înalte, mai sus de etajul pădurilor, există pășuni întinse, folosite vara, de turme de oi, aduse aici la păscut.

La sud de Valea Someșului Mare, Munții Bârgăului au înălțimi mai mici (în jur de 1000 m). Ei sunt formați din roci moi, dar care, din loc în loc, sunt străpunși de roci vulcanice. Apoi către est urmează Munții Suhardului.

• Spre răsărit, culmile muntoase din grupa nordică încep cu Munții Maramureșului, care ajung la aproape 2000 m înălțime. Ei sunt împăduriți, iar în subsol conțin unele minereuri metalifere.

În continuare, se rânduiesc în culmi paralele, despărțite de văile longitudinale ale Bistriței, Moldovei, Moldoviței, Obcinele Bucovinei: Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului și Obcina Mare, toate cu înălțimi care rareori trec de 1400 m. La capătul cel mai sudic al Obcinei Mestecănișului, între văile Moldova și Bistrița, străjuiesc două masive izolate: Giumalăul și Rarăul. Pe culmea teșită a Rarăului se înalță frumoasele stânci calcaroase numite „Pietrele Doamnei” care, de departe, par ruinele unei cetăți.

Depresiunile și trecătorile. Depresiunile cuprinse între culmile muntoase se numesc intramontane. Ele sunt locuri joase, unde se găsesc numeroase așezări omenești.

La poalele Munților Oașului se află Țara Oașului. Cea mai întinsă este însă Depresiunea Maramureșului, delimitată de șirul munților vulcanici, de munții Rodnei și ai Maramureșului. Prin mijlocul ei trec râurile Vișeu și Iza, care se varsă în Tisa. În locul unde Iza confluează cu Tisa se află orașul Sighetu Marmației.

Locuitorii din această depresiune se ocupă cu agricultura (în special creșterea oilor și a cornutelor mari), prelucrarea lemnului și cu mineritul.

Depresiunea Dornelor este străbătută de râul Bistrița. Pășunile existente au favorizat dezvoltarea creșterii vitelor pentru lapte. Subsolul cuprinde importante zăcăminte de mangan, roci de construcție și ape minerale.

Trecătorile din grupa nordică sunt străbătute de șosele, iar unele și de căi ferate. Ele se găsesc de-a lungul apelor sau traversează o culme, în care caz sunt mai înalte.

Mai importante sunt trecătorile: Prislop, cea mai înaltă din Carpații Orientali (1416 m), prin care trece șoseaua care leagă Depresiunea Maramureșului de nordul Moldovei; Mestecăniș, aflată la capătul sudic al Obcinei cu același nume, traversată de unul dintre cele mai încântătoare drumuri din Carpații Orientali.

Din Depresiunea Dornelor se poate ajunge în Transilvania prin trecătoarea Tihuța (Bârgău), iar prin Șetref se poate pătrunde în Deepresiunea Maramureșului.

2. Grupa Centrală a Carpaților Orientali

Grupa Centrală urmează grupei nordice spre sud, până la Valea Oituzului, incluzând și munții Bodoc, Baraolt și Perșani.

Culmile muntoase. Ca și în grupa nordică, acestea se înșiră de la apus la răsărit astfel:

• Spre apus, șirul munților vulcanici se continuă cu masivele: Călimani, Gurghiu și Harghita, care împreună cu cele din grupa nordică, formează – cum s-a mai spus – cel mai lung lanț de munți vulcanici din continentul nostru.

Cei mai înalți munți din această grupă și din tot șirul vulcanic sunt Munții Călimani (Vf. Pietrosu, 2100 m), care, spre sud, se întind până în Valea Mureșului. Ei se continuă cu Munții Gurghiu, cuprinși între văile Mureș și Târnava Mare, ceva mai scunzi, iar mai departe, Munții Harghita. La capătul sudic al Munților Harghita este Muntele Puciosu, în craterul căruia se află lacul Sfânta Ana.

Munții Vulcanici și-au păstrat bine craterele pe unde, odinioară, țâșneau lavă și cenușă.

Privite mai îndeaproape, craterele par niște uriașe căldări. Munții vulcanici sunt bine împăduriți. În cuprinsul lor se întâlnesc cariere de bazalt și andezit, roci folosite în construcții. În Munții Călimani s-au descoperit importante zăcăminte de sulf.

O altă mare bogăție a acestor munți o formează apele minerale, numite borvizuri, care au luat naștere prin acțiunea dioxidului de carbon pe care-l emană acești vulcani și care, în contact cu apele subterane, le mineralizează.

• Spre răsărit urmează alte lanțuri de culmi muntoase formate prin încrețire, orientate în două șiruri paralele și care, împreună, se numesc Munții Moldovei.

Aceștia încep cu Munții Bistriței, care se întind de-a lungul malului drept al râului cu același nume și se termină către sud cufalnicul masiv calcaros al Ceahlăului, care în vârful Ocolașu Mare ajunge la 1907 m, punctul cel mai înalt din Munții Moldovei.

Acest munte este cu adevărat „piatra nestemată a Moldovei”, așa cum îl numește Dimitrie Cantemir în cartea sa „Descrierea Moldovei”.

Între văile Bicazului și Trotușului se înalță Munții Tarcăului. Față în față cu Munții Bistriței și ai Tarcăului se găsesc Munții Giurgeului, continuați spre sud cu Hășmașu Mare, un masiv calcaros înalt de aproape 1800 m, de unde izvorăsc Mureșul (spre nord) și Oltul (spre sud).

La răsărit de Valea Bistriței, pe malul stâng și paralel cu Munții Bistriței, se aliniază o culme muntoasă prelungă, mai scundă, numită Stânișoara, iar mai departe, la sud de cotul pe care-l face râul Bistrița, se desfășoară culmile Goșmanu și Berzunț. În fine, între văile Trotușului și Oituzului (afluentul său), se găsesc munții Ciucului și Nemira.

Munții Moldovei sunt acoperiți cu dese păduri de rășinoasă și fag. În cuprinsul lor sunt numeroase cariere, de unde se extrag calcare și gresii. La izvoarele Oltului, în apropierea localității Bălan, se exploatează minereuri neferoase.

În continare, spre sud, urmează munții Bodoc, Baraolt și Perșani.

Depresiunile și trecătorile. În grupa centrală se întâlnesc câteva depresiuni și trecători. Astfel, pe parcursul superior al Mureșului se află Depresiunea Giurgeului, iar pe cursul superior al Oltului, Depresiunea Ciucului. Amândouă sunt mărginite de culmile vulcanice Gurghiu și Harghita spre apus și munții de încrețire ai Giurgeului și Ciucului spre răsărit. În cuprinsul lor se cultivă unele cereale, plante de nutreț, inul fuior și se cresc vite pentru lapte și carne.

Pe parcursul mijlociu al Trotușului se deschide depresiunea Comănești (Dărmănești), în subolul căreia există zăcăminte de cărbuni, petrol și sare.

Printre trecători se numără Tulgheș pe Valea Bistricioarei, prin care trece drumul dinspre Moldova spre Transilvania, prin Borsec și Toplița. Alt drum vine dinspre Piatra-Neamț, pe Valea Bistriței și apoi a Bicazului, după care traversează trecătoarea Bicaz (Pângărați) peste Munții Giurgeului, trece prin stațiunea Lacul Roșu și ajunge în Depresiunea Ciucului, prin trecătoarea Izvorul Mureșului. Grupa vulcanică este traversată de defileul Mureșului între Toplița și Deda. Tot atât de însemnată este și trecătoarea Ghimeș-Făget, de la izvoarele Trotușului. Prin ea trece șoseaua și calea ferată care realizează legătura dintre Moldova și Transilvania.

3. Grupa Sudică a Carpaților Orientali

Grupa sudică (a curburii) continuă Carpații Orientali până în Valea Prahovei.

Această grupă prezintă trăsături deosebite față de celelalte două prezentate anterior. În primul rând, aici dispar munții vulcanici. În schimb, munții de încrețire sunt formați din felurite roci, cum ar fi calcarele, conglomeratele, gresiile etc. În al doilea rând, în Carpații Curburii direcția culmilor se schimbă. Dacă în grupele nordicp și centrală acestea erau orientate de la nord-vest la sud-est, despărțite de văi longitudinale iar, pe alocuri, tăiate de-a curmezișul de văi transversale, în grupa sudică, direcția culmilor este fie de la nord la sud, fie de la nord-est la sud-vest, sau chiar de la est la vest. Această schimbare a fost determinată de rezistența pe care au opus-o Munții Dobrogei în perioada când s-au înălțat Carpații, silindu-i să se arcuiască spre apus, între Valea Oituzului și Valea Prahovei. Tot datorită acestui fapt s-au produs și unele scufundări care au dat naștere Depresiunii Brașovului.

Culmile muntoase. La sudul Văii Oituzului se întind Munții Vrancei (1785 m în vârful Goru), care se continuă cu culmea Penteleu dintre văile Bâsca Mare și Bâsca Mică, amândouă afluente ale Buzăului. Mai departe, între văile Bâsca Mare și Teleajen, urmează munții Podul Calului și Siriului. Ultimile culmi, spre vest, sunt constituite din Munții Ciucaș, cei mai înalți din toți Carpații Curburii (Ciucaș – 1954 m), între Teleajen și Doftana, iar între Doftana și Prahova, Munții Baiului. Spre nord, între Valea Buzăului și Valea Prahovei, pe marginea Depresiunii Brașovului, se înalță Munții Bârsei, din care fac parte culmile Postăvaru și Piatra Mare, situate în apropierea Brașovului.

Munții Curburii sunt acoperiți cu păduri dese (mai ales de fag), pășuni întinse, iar prin pitorescul lor sunt apreciați de turiști.

Depresiunile și trecătorile. În mijlocul Carpaților Curburii se deschide Depresiunea Brașovului. Depresiunea Brașovului și cea a Maramureșului sunt cele mai mari din Carpații Românești. Partea ei vestică este cunoscută sub numele istoric de „Țara Bârsei”.

Aceasta are înfățișarea unui șes neted, pe care se cultivă cereale, sfeclă de zahăr, cartofi și plante de nutreț. Creșterae animalelor este o ocupație de seamă a locuitorilor depresiunii. Subsolul cuprinde unele zăcăminte de cărbuni și ape minerale.

Trecătorile care străbat Munții Curburii se îndreaptă spre sau dinspre Depresiunea Brașovului: Oituz (pe valea cu același nume), Tușnad (pe Valea Oltului), Predeal (pe Valea Prahovei), Bratocea (pe Valea Teleajenului) și Buzău (pe valea cu același nume).

Sursa: Editura didactică și pedagogică București 1986, Geografie clasa a VIII-a – Carpații Orientali Românești