Curenții oceanici

Curenții oceanici sunt mișcări de deplasare, de înaintare a apelor oceanice. Curenții oceanici circulă mai mult la suprafață, sub forma unor șuvoaie puternice, asemănătoare unor fluvii uriașe. Temperatura și culoarea apelor curenților diferă de acelea ale apelor marine vecine.

Curenții oceanici calzi și reci

După temperatură, curenții oceanici sunt calzi și reci.

Curenții oceanici calzi se formează în zona caldă, în cele trei oceane mari și se adună în inele, formând câte două circuite în fiecare ocean, unul în emisfera nordică (boreală) și altul în emisfera sudică (australă). De importanță mai mare sunt inelele din emisfera boreală. Din aceste inele se desprind ramuri care înaintează până în ținuturile reci, indulcind clima țărmurilor pe calde le scaldă. Sunt calzi curenții ecuatoriali din cele trei oceane mari, care, după ce se lovesc țărmurile continentelor, se îndreaptă spre nord sau spre sud, sub diferite denumiri.

Curenții oceanici reci vin din Oceanul Înghețat (Oceanul Arctic) și intră în părțile nordice ale oceanelor Atlantic și Pacific. Ei răcesc clima țărmurilor pe care le scaldă. Un curent rece este și acela din jurul Antarcticei, provocatde vânturile de vest.

Cauzele formării curenților oceanici

Principala cauză a formării curenților oceanici sunt vânturile regulate sau cele care vreme îndelungată bat în aceeași direcție. Ele imprimă apelor de la suprafața oceanelor direcția lor. În această categorie intră alizeele, musonii și vânturile de vest.

Alte cauze sunt atribuite diferențelor de nivel dintre oceane sau dintre mări și oceane, densității diferite a apelor, precum și mareelor.

Alizeele de nord-est și de sud-est împing înspre ecuator, în direcția lor, apele oceanelor. Curenții formați dau de apele nemișcate ale oceanelor din regiunea ecuatorială, de care se izbesc ca de un zid. Din cauza acestei rezistențe, ca și din cauza milcării de rotație a Pământului, se formează doi curenți cu apele calde, cu direcția de la est la vest: curentul ecuatorial de nord, la nord de ecuator și curentul ecuatorial de sud, la sud de ecuator.

Musonii din Oceanul Indian dau și ei naștere unor curenți în sudul Asiei, care au direcția lor: musonul de vară de la sud-vest către nord-est și musonul de iarnă de la nord-est spre sud-vest.

Vânturile dominante de vest dau naștere curentului rece de la sudul Americii de Sud, Africii și Australiei, ci direcția de la vest la est.

Principalii curenți oceanici

Curenții din Oceanul Atlantic. Principalul curent din acest ocean este Curentul Golfului (Gulf stream). El este alimentat cu ape de curentul ecuatorial de nord, și, în parte, de curentul ecuatorial de sud (prin curentul Guyanei). Își ia denumirea de Curentul Golfului după ce iese din Golful Mexic prin strâmtoarea Floridei. La început, este mai cald, mai adânc și circulă mai iute. Apoi, treptat, căldura lui slăbește, adâncimea și iuțeala se micșorează. După ce scaldă țărmurile de sud-est ale Americii de Nord, cam în dreptul Insulei Terra Nova, se îndreaptă spre Europa din următoarele cauze: configurașia țărmurilor de est ale Americii de Nord, mișcarea de rotație a Pământului, vânturile de vest și curentul rece al Labradorului.

Înainte de a ajunge pe coastele Europei, o ramură a curentului se abate spre sud și închide inelul. Ramura nordică a Curentului Golfului scaldă țărmurile vestice și nordice ale Europei, ajungând pănâ la Marea Barents. O altă ramură mai mică ocolește Islanda pe vest. Pretutindeni acest curent este o adevărată binefacere, deoarece aduce căldură și împinge astfel ghețurile polare pănâ departe, dincolo de cercul polar.

Curentul Labradorului și curentul Groenlandei sunt curenți reci. Curentul Labradorului, îndeosebi, transportă aisberguri (munți de gheață) și aduce scăderi mari de temperatură, astfel incât Peninsula Labrador, pe care o scaldă, este mai mult înghețată pe țărmuri, în timp ce Anglia, care se află pe aceeași latitudine cu ea, dar este încălzită de curentul Golfului, are o climă destul de favorabilă vieții.

Curenții din Oceanul Pacific. Curentul ecuatorial de nord, izbindu-se de țărmurile răsăritene ale Asiei, își îndreaptă apele calde spre nord și între Insulele Filipine și nordul Japoniei poartă numele de Curentul Kuro-Sivo. Este cel mai important curent din acest ocean. După ce trece pe la estul Japoniei, Curentul Kuro-Sivo se îndreaptă spre America de Nord sub numele de Curentul Pacificului de Nord, cauzele fiind configurația țărmurilor Asiei de est, mișcarea de rotație a Pământului, vânturile de vest și curentul rece Oya-Sivo.

O ramură a Curentului Pacificului de Nord închide inelul cu ape reci din adăncul oceanului, ca la Oceanul Atlantic, iar o altă ramură încălzește țărmurile de nord-vest ale Americii de Nord.

Curenții din Oceanul Indian. În Oceanul Indian un sistem inelar este posibil numai în emisfera australă. Curentul cald ecuatorial de sud alimentează un curent de pe coasta sud-estică a Africii și închide apoi inelul (cu ajutorul curentului rece al Australiei de Vest). În emisfera boreală, curenții se schimbă după musoni: vara circulă pe la sudul Asiei, de la vest la est, iar iarna, de la est la vest.

Sursa: Gheorghe Teodorescu și Nicoleta Ionesci, Manual Geografie – Editura didactică și pedagogică – Curenții oceanici