Aromâni

Aromâni (sau macedo-români) – vorbesc unul din cele patru dialecte ale limbii române (mai sunt daco-româna, pe baza căruia s-a format limba română literară, istro-româna şi megleno-româna, ambele la sud de Dunăre, spre Adriatica).

S-au format ca etnie în sudul Dunării, în Macedonia, cu puternice influenţe greceşti. Există trei ramuri ale aromânilor: grămuştenii şi pindenii numiţi şi cuţo-vlahi şi fărşeroţii. În Evul Mediu li se spunea vlahi (de la blah, în greacă negru, brunet), termen iniţial folosit de triburile celtice.

În veacul al XII-lea d.H. au format Ţaratul Vlaho-Bulgar al fraţilor Petru şi Assan, care se considerau descendenţi ai dinastiilor Bizanţului şi au cerut Papei recunoaşterea calităţii lor de împăraţi bizantini. Papa de la Roma i-a recunoscut ca regat, dar, în conflictul iscat cu Bizanţul şi-au pierdut nu doar regatul, dar nu li s-a mai recunoscut nici măcar teritoriul de locuire. Ulterioarele conflicte din Imperiul Otoman i-au împrăştiat în toată Peninsula Balcanică (Albania, Bulgaria, Serbia), mulţi au emigrat în spaţiul românesc (ex. Emanul Gojdu, Floria Capsali, familiile Papahagi, Djuvara şi Minovici, Caragiu au fost aromâni).

Astăzi în Serbia li se spune vlahi românilor de pe Valea Timocului şi ei nu sunt recunoscuţi ca români, deşi sunt, prin limbă, daco-români şi nu aromâni. Mai există şi teoria că aromâna nu este un dialect al limbii române, ci o limbă distinctă, fapt nesusţinut de standardele lingvistice, ci de ideea lui Petru şi Assan că aromânii au avut cândva atributele distincte ale unui imperiu.

Sursa: Ecaterina Ţarălungă, Istoria civilizaţiilor