Cartoful

Cartoful este o plantă originară din Munții Anzi ai Americii de Sud. Prin secolul al XVI-lea, navigatorii spanioli l-au adus în Europa. Se cultivă pentru tuberculii bogați în amidon.

Alcătuirea plantei. Cartoful are o rădăcină pivotantă; ea absoarbe o mare cantitate de apă, deoarece numeroasele frunze transpiră mult în bătaia soarelui.

Tulpina cartofului este ierboasă, având o parte verde și ramificată care crește deasupra pământului – tulpina aeriană – și o parte ca niște coarde albicioase, care crește sub pământ – tulpina subpământeană (stoloni). Pe ramurile subpământene, din loc în loc, se află niște gropițe numite ochi, în fundul cărora sunt niște solzi, iar la subsuoara lor câte un mugure. Având muguri, aceste ramuri sunt tulpini, nu rădăcini. Curând ele se îngroașă la capăt formând tuberculii (cartofii).

Găsindu-se în pământ, s-ar crede că și tuberculii sunt rădăcini îngroșate. Dar, examinând mai atent, constatați că tuberculii au pe ei gropițe numite ochi în care se găsesc muguri la subsuoara unor solzi (frunze rămase închircite). Aceasta o putem vedea mai bine primăvara când tuberculii păstrați în pivnițe produc lujeri lungi. La toate celelalte plante, mugurii și frunzele se găsesc numai pe tulpină. Așadar, tuberculii nu sunt rădăcini, ci tulpini subpământene, îngroșate cu substanțe venite de la frunze. Tuberculii sunt acoperiți cu un strat brun, de plută, impermeabil.

Înăuntru se află un miez alb, bogat în amidon.

Frunzele sunt penat-compuse deoarece foliolele sunt așezate la dreapta și la stânga nervurii principale, ca firele unei pene. Toate părțile cartofului, în afară de tuberculi, conțin o substanță otrăvitoare, rău mirositoare, din care cauză cartoful este ocolit de animale.

Florile au formă de pâlnie și culoare albă-violetă sau roz-liliachie. O floare are 5 sepale unite între ele, formând un păhărel cu 5 colțuri. Și petalele sunt unite. Staminele au filamente scurte și antene mari. Gineceul are un ovar, un stil lung și stigmatul în formă de gămălie.

Florile sunt ocolite de insecte din cauza mirosului neplăcut și a lipsei nectarului.

După polenizare și fecundare, din ovarul florilor se formează niște boabe roșii, cărnoase, zemoase și cu multe semințe mici. Oricât ar fi de ademenitoare zeama și culoarea boabelor (baca) ele rămân neatinse de animale deoarece sunt otrăvitoare.

Acum ne dăm seama mai bine că tuberculul de cartof nu este fruct.

Toamna, toate părțile aeriene se veștejesc. rămânând tuberculii în pământ.

Înmulțirea. Cartoful se poate înmulți prin semințe. În acest caz, tuberculii sunt mici. Din această cauză, cartoful trebuie înmulțit prin tuberculi. Primăvara se sădesc tuberculi întregi, când au dimensiuni mici sau se fragmentează, fiecare bucată având 1-2 ochi. Din fiecare „ochi” crește câte un lăstar; acesta se hrănește cu substanțe din tuberculi. Încetul cu încetul tuberculii se zbârcesc, se usucă și putrezesc.

Plante înrudite cu cartoful sunt: pătlăgeaua roșie, vinetele etc.

Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel