Augmentativele. Exemple de augmentative

Augmentativele

Augmentativele

Augmentativele sunt cuvintele derivate cu sufixe care arată că ființele sau lucrurile denumite sunt considerate de vorbitori mai mari decât cele denumite prin cuvintele de bază.

În limba română există și substantive derivate cu sufixe care arată că ființele sau lucrurile denumite de ele sunt considerate de vorbitori mai mari decât cele denumite prin cuvintele de bază de la care s-au format. De exemplu:

băietan: băiat + sufixul -an
băiețandru: băiat + sufixul -andru
băiețoi: băiat + sufixul -oi
căsoaie: casă + sufixul -oaie
fetișcană: fată + sufixul -ișcană

Sufixele -an, -andru, -ișcană, -oaie și -oi cu care se formează aceste substantive se numesc sufixe augmentative.

Observație:
a) Se pronunță și se scrie:
-ie final, nu -e, în sufixele: -oaie: căsoaie; -ăraie: apăraie.

b) Unele augmentative exprimă atitudinea disprețuitoare a vorbitorilor față de cineva sau față de ceva: verișcan.


Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor – Augmentativele