Limba noastră – Alexei Mateevici (1888-1917)
Această poezie de 12 strofe a fost scrisă de Alexei Mateevici în 1888. Ea exaltă limba română fără a o numi în mod explicit. La Congresul Scriitorilor Basarabeni, Mateevici a scris versurile acestei poezii ca măsură pentru reforme importante în limbă. Una dintre aceste reforme a fost trecerea la alfabetul latin. Creația „Mateevici” a lui Alexandru Cristea din 1890 a contribuit în mare măsură la emanciparea națională a Basarabiei.
Poezia a fost adoptată ca imn național al Moldovei la 22 iulie 1995. Muzica sa a fost compusă de Alexandru Cristea și aranjată de Valentin Dînga. Legea privind imnul național a fost publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 45-46/555 la 17 august 1995. Proclamă strofele unu la doisprezece drept jurământ oficial al țării, cu muzică compusă de Alexandru Cristea și aranjată. de Valentin Dînga.
Republica Moldova a folosit același imn național ca și România cu câțiva ani înainte de poezia lui Mateevici. Poezia cuprindea 12 strofe cu câte 4 versuri; cu toate acestea, a fost reorganizat în 5 strofe cu câte 4 versuri când a devenit imnul național. Doar șase strofe din poezie sunt folosite astăzi în Imn. Sunt strofele 1, 2, 5, 8 și 12 ale poemului original.
Limba noastră – Alexei Mateevici (1888-1917)
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.
Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Alexei Mateevici (1888-1917)
