Adjective fără grade de comparație. Exemple

Adjective fără grade de comparație. Exemple

Adjective fără grade de comparație

În limba română există și adjective fără grade de comparație:

A. Comparative și superlative:

Comparative:
anterior „așezat în partea dinainte”
exterior „așezat în afară”
inferior „aflat dedesubt, mai jos”
superior „aflat deasupra, mai sus”

Superlative:
extrem „foarte mare, exagerat”
optim „cel mai bun, foarte bun”
suprem „cel mai de sus, cel mai bun, cel mai mare”
ultim „cel din urmă, foarte în urmă”

B. Însușiri care, prin natura lor, nu permit comparația:

complet „întreg, deplin”
gigantic „de proporții uriașe”
groaznic „care insuflă groază, înfricoșător”
mort „care nu mai trăiește”
oral „care se face prin viu grai”
perfect „care întrunește în gradul cel mai înalt toate calitățile, desăvârșit”
principal „care are cea mai mare importanță”
unic „care nu poate fi asemănat cu nimic”
uriaș „care depășește cu mult proporția obișnuită”
veșnic „care există și va exista întotdeauna” etc.

Nu este indicată folosirea acestor adjective la diferite grade de comparație. Trebuie evitate construcțiile de felul celor de mai jos:

Li s-au creat cele mai optime condiții.
Problema aceasta este mai principală decât cea dezbătută ieri.

Construcții corecte:
Li s-au creat condiții optime.
Problema aceasta este mai importantă decât cea dezbătută ieri.


Sursa: Limba Română, Editura didactică și pedagogică București, 1984 – Adjective fără grade de comparație – Mihaela Butoi, Gh. Constantinescu-Dobridor