Mamă țară de Adrian Păunescu

Mamă țară de Adrian Păunescu

Cu lacrimi ti-aş scrie, bătrâna mea ţară,
Un cântec făcut dintr-un lut absolut,
Copiii să-ţi crească, duşmanii să-ţi piară
Să fii viitor şi prezent şi trecut.

La tine eu vin înainte de luptă,
Şi stau în genunchi şi iertare îţi cer
Şi lancea îţi jur să-mi rămână neruptă
Şi dacă îmi ceri, pentru tine, să pier.

Ce ochi de lumină, ce ochi ai tu, MAMĂ,
Pe noi în lumină şi milă ne creşti,
Şi vorbele tale curate ne cheamă,
Din toate străvechile Ţări Româneşti.

Eu, MAMĂ, îţi zic, dar aud că-ţi spun, ŢARĂ,
Cu lacrima-ţi scriu neştirbit jurământ:
Lumina din ochii tăi buni să mă doară,
Oricât s-o-ntâmpla să trăiesc pe pământ.

Şi cum să te dau pentru alta pe lume?
Comerţ cum să fac cu un deal de strămoşi?
Al tău sunt eu ŢARĂ, cu fapte şi nume,
Ca-n colţ de batistă, pe steag, să mă coşi.

Dă-mi pietre să car, dă-mi pe limbă ţărână,
În oase, răstoarnă-mi fiertură de stea,
Acoperă-mi ochii şi taie-mi o mână,
Al tău sunt de-a pururi, tu, MAMĂ a mea.

C-a fost adevăr sau vis sau reclamă
De mic, am aflat un cuvânt, Dumnezeu,
Al LUI feminin îi eşti tu, ŢARĂ MAMĂ,
Puterea supremă a tot ce-i mai bun.

Iubire deplină şi fără condiţii,
Nu-ţi dau dacă-mi dai, ci-s al tău fiindcă sunt,
Prin mine, datori îţi sunt încă sciţii,
MAMĂ, tu, ŢARĂ, CUVÂNTULE SFÂNT!