Sensul cuvintelor. Sensul propriu, sensul figurat, sensul secundar

Sensul cuvintelor. Sensul propriu, sensul figurat, sensul secundar

Multe cuvinte pot avea, pe lângă un sens propriu, obișnuit, folosit curent, care trezește în mintea vorbitorilor imaginea obișnuită a unui obiect, acțiuni sau însușiri, și unul figurat, mai puțin obișnuit, atribuit, în special de scriitori, unor obiecte, acțiuni sau însușiri, pe baza unor asemănări cu alte obiecte, acțiuni sau însușiri.

Astfel, cuvântul picior denumește unul dintre membrele inferioare ale corpului omenesc sau unul dintre membrele celorlalte viețuitoare, iar cuvântul gură, cavitatea din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care sunt introduse alimentele în organism.

Acestea sunt sensurile proprii ale celor două cuvinte. În versurile: Pe-un picior de plai,/ Pe-o gură de rai, numai poate fi vorba de aceleași sensuri, ci de sensuri figurate, de metafore.

Epitetele, comparațiile, personificările etc. sunt tot cuvinte cu sensuri figurate.

Sensuri figurate au și cuvintele scrise cursiv în versurile următoare:

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă.
Fulgi zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri albi.
                                                (Vasile Alecsandri – Iarna)

Chiar sensurile proprii ale cuvintelor nu sunt la fel de importante. Astfel, în piciorul podului sau gura cămășii, sensurile cuvintelor piciorul și gura, deși sunt proprii, rezultă din niște asemănări (analogii) stabilite între anumite obiecte și altele care seamănă cu ele. De aceea, primele sensuri se mai numesc și sensuri de bază, iar ultimele, sensuri secundare.

Dacă luăm, de exemplu, cuvântul umeri din versurile de mai înainte, distingem ușor cele trei feluri de sensuri:

Ștefan are niște umeri lați (sens de bază);
Ștefan are umerii obrajilor foarte proeminenți (sens secundar);
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri albi (sens figurat).

În general, sensurile secundare sunt mai numeroase decât cele de bază, iar cele proprii, decât cele figurate. Acestea din urmă se folosesc mai frecvent în operele literare, pentru a se obține efecte stilistice cât mai sugestive.

Sursa: Ion Popescu – Limba Română-Gramatică, Editura didactică și pedagogică București 1984 – Sensul cuvintelor. Sensul propriu, sensul figurat, sensul secundar