Mănăstirea Argeșului – momentele subiectului
Mănăstirea Argeșului – momentele subiectului
Balada populară Mănăstirea Argeșului, conform cercetătorilor, a fost creată în secolul al XVI-lea, dar subiectul ei este atestat din anul 4950 î.H. G. Călinescu consideră că ea dezvoltă unul dintre cele patru mituri fundamentale ale literaturii române, jertfa pentru creaţie.
Publicată de V. Alecsandri în culegerea Balade poporale ale românilor (1852), această operă tratează artistic o credinţă antică cu răspândire în sud-estul Europei (mai ales în Balcani), conform căreia orice construcţie durabilă trebuie să aibă în temelii o fiinţă umană.
Partea întâi conţine expoziţiunea şi ne prezintă incursiunea lui Negru Vodă pe valea Argeşului în căutarea unui loc pentru construirea unei mănăstiri. El este însoţit de zece meşteri, conduşi de cel mai talentat dintre aceştia, Manole.
Locul căutat de voievod are însemne magice, căci acolo se află un zid părăsit, pe care chiar şi câinii îl identifică drept necurat, lătrând a pustiu.
Partea a doua fixează intriga care ne prezintă motivul îngrijorării meşterilor: patru zile au muncit în zadar, căci tot ceea ce zidesc pe lumină se surpă noaptea. Voievodul îi ceartă şi apoi îi ameninţă.
Desfăşurarea acţiunii ne prezintă frământările meşterului Manole cauzate de surparea fără explicaţie a zidurilor.
Bărbatul decide să abandoneze pentru moment munca şi se culcă.
În vis are o revelaţie divină.
Trezit din somn, împărtăşeşte celorlalţi că i s-a comunicat de sus care este soluţia pe care trebuie să o adopte pentru ca zidurile să nu se mai năruiască: zidirea în temelii a celei dintâi surioare sau soţioare care va aduce de mâncare în ziua următoare. Meşterii sunt de acord să se pună în practică această idee.
Partea a treia ni-l prezintă pe Manole în dimineaţa următoare urcat pe schele, constatând cu durere că cea care se grăbeşte cu mâncare la soţul iubit este chiar Ana, nevasta sa.
El cere divinităţii să o oprească din drum.
Dumnezeu îi ascultă ruga şi dă o ploaie foarte puternică, dar Ana îşi continuă drumul.
Nici vântul nemilos nu-i poate stăvili dorinţa de a ajunge la soţul iubit.
Partea a patra conţine punctul culminant care ne prezintă sosirea Anei la mănăstire. Meşterii îşi văd satisfăcuţi de treburi. Manole este disperat că nu a putut-o opri din drum. Sfâşiat de durere, Manole îşi primeşte soţia cu nemărginită tandreţe şi începe să o zidească ca într-un joc nevinovat.
La început încrezătoare, Ana îşi dă seama treptat că nu este prinsă doar într-un joc şi încearcă să-şi înduplece soţul, invocând durerea trupului sau plânsul copilului.
Manole este înnebunit de strigătele disperate ale soţiei, dar continuă să zidească.
Partea a cincea cuprinde deznodământul baladei. Negru-Vodă vine să se închine la mănăstire. Întrebăndu-i pe meşteri dacă mai pot ridica o altă mănăstire la fel de frumoasă, află că aceştia sunt capabili de a zidi ceva similar şi, din mândrie, decide să ridice schelele ca artizanii să putrezească pe acoperiş, astfel opera sa rămânând unică.
Meşterii încearcă să se salveze, dar, aruncându-se de pe acoperiş, pier în gol.
Când Manole decide să se salveze, plonjând de pe acoperiş, are senzaţia că aude glasul Anei, ameţeşte şi cade. Pe locul unde a căzut Manole, a apărut o fântână care poate sugera atât dragostea fără limite a acestuia pentru soţia sa, cât şi setea lui de creaţie care nici prin moarte nu a putut fi stinsă.
Sursa: Prof. Loreta Mahalu, Şcoala Ion Creangă, Iaşi – Mănăstirea Argeșului – momentele subiectului
