Proverbul

Ce este proverbul?

Proverbul este o expresie populară (propoziție sau frază) adeseori metaforică, uneori cu ritm și rimă, prin care se transmite o povață, un îndemn, ca rezultat al experienței de viață.

Provenit din lat. proverbium („dicton”), proverbul este, conform dicţionarelor explicative şi de specialitate, „o frază scurtă, de obicei ritmică, în care poporul exprimă în mod metaforic, concis şi sugestiv, rezultatul unei experienţe şi care conţine o povaţă, o învăţătură” ; „formulă fixă, în general metaforică, exprimând un adevăr rezultat din experienţă, un sfat, şi cunoscută de toţi membrii unui grup social”; „o expresie (devenită) populară care cuprinde, într-o formă concentrată sau eliptică, sugestivă, […] o învăţătură, o experienţă de viaţă”; „o cugetare exprimând, într-o formulă lapidară, relativ stabilă din punct de vedere lingvistic şi adeseori metaforică, uneori ritmată sau rimată, un adevăr sau o convingere cu valoare generală”.

Similară proverbului este zicătoarea sau zicala (din lat. dico, -ere „a zice”), dar, deşi poartă o expresivitate sporită, are o structură mai simplă şi circulă îndeosebi integrată în enunţuri. Aşadar, mici nuanţări de la un ton la altul. Este de menționat definiţia dată de Iuliu A. Zanne, autorul monumentalei colecţii Proverbele românilor, publicată între anii 1895-1903, în zece volume, subintitulată Proverbe, zicători, povăţuiri, cuvinte adevărate, asemănări, idiotisme şi cimilituri: „Pentru noi, proverbele sunt deci expresiunea caracterului şi a moravurilor unui popor, modului său de a cugeta, de a vedea şi de a simţi” (p. XX).

Vechimea și transmiterea proverbului

Nu poate fi determinată vechimea proverbelor nici la români, nici la alte popoare din lume, ele ivindu-se ca forme lingvistice pe parcursul a secole de experienţă de viaţă. Probabil, sunt simultane cu cristalizarea gândului într-o limba vorbită, ştiut fiind că semnalul de atenţionare (socioumană) asupra unui pericol cere o transmitere rapidă şi într-o formă concentrată a mesajului. Se cunoaşte, formele nescrise ale acestui tip de literatură au precedat cu mult timp textele scrise.

Nu întâmplător proverbele au circulat ca „vorbe din bătrâni” sau „ziceri”. Ceea ce uimeşte este conservarea proverbelor în memoria colectivă până astăzi, ca, de altfel, a multor creaţii literare orale. Aceasta în pofida faptului că, în procesul de transmitere, emiţătorul poate modifica, adecva, pierde ori inventa etc., creând variante unitare tematic, relativ stabile prin formă şi neapărat într-un perpetuu proces de cristalizare. Ce altceva ar lămuri mai bine decât zisa: Apa trece, pietrele rămân?

Transmiterea „vorbelor bătrâneşti” nu s-a făcut într-un cadru ritualic, organizat şi desfăşurat după reguli tradiţionale, aşa cum s-au transmis, de pildă, bocetul, colindul, oraţia de nuntă, descântecul etc. Povaţa a fost rostită simultan ori îndată ce s-a ivit situaţia de periclitare a ordinii şi a cursului normal de viaţă

Definiția din DEX menționează:

• 1. Proverbul – Învățătură morală populară născută din experiență, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată. DEX ’09 DEX ’98 DLRLC DNsinonime: maximă parimie zicală zicătoare
  • format_quote Deasupra… în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu litere strîmbe. EMINESCU, N. 68. DLRLC
  • format_quote Coconul Andronache era… din soiul acela căruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cîne, nici ogar. NEGRUZZI, S. I 72. DLRLC
  • format_quote Proverbele sînt filozofia națiilor; experiența colectivă a generațiilor. BOLLIAC, O. 259. DLRLC
• 2. Proverbul – învechit Operă dramatică scurtă, al cărei conținut ilustrează un proverb. DEX ’09 DEX ’98 DLRLC DN
  • format_quote «Gemenii», proverb original într-un act. MACEDONSKI, O. II 401. DLRLC

Sursă: Profesor Lina CODREANU – Proverbul şi epigrama