Dictatura Iacobină

Dictatura Iacobină
Bătălia de la Valmy

Dictatura Iacobină

Regimul creat de revoluție în Franța, avea mulți dușmani înăuntru și în afară. Regele și curtea regală întrețineau legături secrete cu nobilii emigrați, cu monarhii europeni. Toți aceștia urmăreau să înlăture noul regim, să distrugă tot ce au înfăptuit poporul și Adunarea Națională Constituantă. În acest scop, regele Prusiei și împăratul Austriei au adunat trupe la granița franceză. Armatele lor s-au unit cu armata nobililor emigranți.

Declararea războiului

În primăvara anului 1792, Adunarea legislativă credea că, prin război, va consolida cuceririle revoluției. Regele Ludovic al XVI-lea, dimpotrivă: dorea ca monarhii Europei să-l ajute să devină iarăși monarh absolut. De aceea adunarea a declarat război Austriei și Prusiei.

Chiar în primele zile ale războiului, generalii și ofițerii nobili au trădat, deschizând granițele Franței în calea invadatorilor.

Războiul revoluționar și patriotic

Văzând primejdia care amenința țara și revoluția, poporul s-a ridicat la luptă. Adunarea legislativă a declarat „Patria în primejdie” (11 iulie 1792). Zeci de mii de voluntari s-au înrolat sub drapel și grăbeau spre graniță, cântând „La Marseillaise”.

Războiul a devenit revoluționar și patriotic.

La 10 august, când a aflat că regele era înțeles cu dușmanii Franței și urmărea distrugerea Parisului, populația s-a răsculat din nou. Revoluționarii au cucerit Palatul regal, l-au detronat pe Ludovic al XVI-lea și l-au închis.

Revoluția din 10 august 1792 a fost condusă de Comuna insurecțională din Paris, în frunte cu Jacques Danton, Jean Paul Marat și Maximilien Robespierre. Aceștia erau membri ai Clubului iacobin (se numea așa, întrucât membrii săi își aveau sediul în biblioteca Mănăstirii Sf. Iacob din Paris), cea mai puternică și mai populară organizație politică din vremea revoluției.

Jean Paul Marat si Maximilien Robespierre
Jean Paul Marat și Maximilien Robespierre

În locul Adunării legislative, în septembrie 1792, poporul a ales o altă adunare, care s-a numit Convenția Națională.

Luptând cu eroism, armata franceză a câștigat victoria de la Valmy (21 septembrie 1792) și a alungat dușmanii de pe pământul patriei.

Tot în ziua de 21 septembrie 1792, Convenția Națională a proclamat Republica. Aceasta a fost prima Republică franceză. Judecându-l ca trădător, Convenția l-a condamnat pe rege la moarte și l-a ghilotinat.

Republica în primejdie

Dar dușmanii revoluției erau mult mai puternici și mai îndârjiți decât își închipuiau revoluționarii francezi. Îndată după ghilotinarea regelui, Monarhia habsburgică, Prusia, Anglia, Spania, Piemontul s-au înțeles între ele, au format o mare coaliție împotriva Franței revoluționare și au atacat-o dinspre toate granițele. Armatele franceze au suferit grave înfrângeri. Îndemnați de preoți și de aristocrați, țăranii din Vendea s-au răsculat împotriva Republicii. În multe părți din sudul și vestul Franței regaliștii au ajuns iar stăpâni. Convenția Națională mai controla doar o treime din teritoriul țării. Armata se retrăgea în dezordine. Prăbușirea completă a Republicii și a revoluției părea de neînlăturat.

Dictatura iacobină salvează revoluția

În asemenea împrejurări, iacobinii, în frunte cu Robespierre, și-au luat răspunderea de a salva republica și revoluția. În acest scop s-a înființat Comitetul Salvării Publice, care a luat cele mai energice măsuri economice, politice și militare. S-a creat Tribunalul revoluționar care a aplicat teroarea, pedepsind repede și fără milă, pe toți dușmanii republicii, trădători, șovăielnici, leneși, hoți, speculanți. Îndrumată de iacobini, Convenția Națională s-a decretat guvern „revoluționar până la pace”. A confiscat averile nobililor, ale celor fugiți peste graniță, ale tuturor dușmanilor țării. A fixat prețuri maximale ca să oprească specula. A împărțit pământ țăranilor. Ca să adune o armată numeroasă și s-o organizeze mai bine, a decretat înrolarea în masă și a schimbat toți vechii ofițeri aristocrați cu ofițeri tineri, ridicați din rândul poporului. Întregul efort, toată munca și viața cetățenilor erau puse în slujba patriei. Poporul a dovedit o înflăcărată dragoste de patrie și de libertate. Lozinca sub care lupta Franța rrevoluționară era: „Libertate, egalitate, fraternitate sau moartea”.

Regimul instaurat la începutul lui iunie 1793 s-a numit dictatura iacobină. Iacobinii au condus cu ajutorul poporului și în folosul poporului. Datorită acestui regim revoluționar, tânăra Republică franceză a înfrânt dușmanii dinăuntru și a alungat cotropitorii veniți din afară.

Cel mai energic dintre conducătorii iacobini a fost Maximilien Robespierre.

Luptând eroic pentru Republică și pentru revoluție, armata franceză a înfrânt armatele coaliției la Fleurus (iunie 1794). Republica era salvată.

Sfârșitul revoluției

Războiul fusese deosebit de greu. Dar știind că luptau pentru Republică și pentru revoluție, francezii n-au precupețit nici o jertfă. Unii revoluționari au săvârșit însă greșeli în aplicarea teroarei și prin aceasta au îndepărtat poporul de guvernul iacobin. Mulți dintre ei s-au îmbogățit pe seama statului sau, ca speculanți, pe seama poporului; ei au format grupul „noilor îmbogățiți”, care au zăgăduit calea revoluției. Profitând de victoria câștigată de poporul patriot și revoluționar, condus de iacobini, burghezia „noilor îmbogățiți” a căutat să scape de dictatură, de Robespierre și, mai ales, de amestecul maselor populare în viața politică. Izbutând să ajungă la conducerea Convenției, deputații din rândurile „noilor îmbogățiți” l-au ghilotinat pe Robespierre, fără judecată (27 iunie 1794). Apoi au anulat o bună parte din reformele iacobinilor și au pedepsit cu moartea pe toți adepții dictaturii iacobine. Se poate spune că, o dată cu căderea lui Robespierre și a iacobinilor, a sfârșit și revoluția franceză.

Însemnătatea revoluției burgheze din Franța

Prin revoluție poporul francez: a sfărâmat feudalismul; a îndepărtat monarhia; a creat republica; a învins dușmanii din interior și din afară, salvând revoluția și patria.

Puterea în stat a fost luată de burghezie. Ea nu va respecta toate drepturile câștigate de popor în timpul revoluției.

Oricum, revoluția franceză din 1789-1794 a fost cea mai mare revoluție burgheză din istorie. Ea a avut ecou în întreaga lume. După exemplul poporului francez, în multe țări din Europa, popoarele au început să se ridice împotriva tiranilor.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Marea revoluție burgheză din Franța

%d blogeri au apreciat: