Revoluția franceză de la 1848

Revoluția franceză de la 1848 a izbucnit datorită monarhiei absolutiste care asuprea burghezia mică și mijlocie, muncitorimea și țărănimea prin îngrădirea acestora la vot și la conducerea țării.

Cauzele care au dus la revoluția franceză de la 1848

În timpul monarhiei din iulie, în Franța, puterea era în mâna marii burghezii financiare, a bancherilor. Burghezia mică și mijlocie, muncitorimea și țărănimea nu aveau drept de vot, nu participau la conducerea țării. Împotriva guvernului lui Ludovic Filip s-a organizat o puternică opoziție. Ea cerea reforme economice, vot universal și chiar înlocuirea monarhiei cu republica.

În anii 1846-1847, în Franța, din pricina secetei, recolta a fost foarte slabă. De asemenea, multe întreprinderi industriale, multe șantiere de construcție și-au întrerupt activitatea. Numărul șomerilor a ajuns foarte mare. Nemulțumirile creșteau de la o zi la alta. Poporul îl învinuia pe rege și pe Guizot, ministrul său, pentru guvernarea lor abuzivă și despotică.

Desfășurarea revoluției franceze

Revoluția a izbucnit în Paris, la sfârșitul lunii februarie 1848. Opoziția a organizat o mare adunare de protest împotriva guvernului. Guvernul a căutat s-o împrăștie cu armata. Dar revoluționarii: muncitorii, studenții, orășenii, intelectualii, s-au baricadat pe străzi, au luptat cu armata, au cerut abdicarea regelui, au ocupat Palatul regal și au ars tronul. Speriat, Ludovic Filip a fugit.

Revoluționarii au ales un guvern provizoriu și au proclamat republica. În istoria Franței, aceasta s-a numit Republica a II-a. Din guvernul provizoriu făceau parte poetul Lamartine, socialistul Louis Blanc și muncitorul Albert.

Guvernul provizoriu a dat o serie de decrete revoluționare ca, de pildă, cel privitor la dreptul de muncă, la libertatea presei și a întrunirilor. A stabilit votul universal. Ca să dea de lucru muncitorilor, a înființat atelierele Naționale. Muncitorii care lucrau în Atelierele Naționale erau plătiți de stat. Ei credeau că guvernul provizoriu va forma un stat al oamenilor muncii.

S-a ales o Adunare Constituțională, în care au intrat mai ales republicanii burghezi.

Insurecția muncitorilor din Paris

Luând conducerea, Adunarea Constituantă a desființat cluburile muncitorești și Atelierele Naționale. A arestat mulți conducători ai clasei muncitoare. A refuzat să dea ajutor celorlalte popoare europene care erau în revoluție, adică a dus o politică din ce în ce mai reacționară.

Revoluția franceză de la 1848

Văzându-se trădați, muncitorii parizieni au pornit din nou lupta. Cereau să se dea Franței o Constituție democrată, să se respecte decretul privitor la dreptul de muncă, să fie eliberați conducătorii muncitorilor.

În loc să îndeplinească revendicările muncitorilor, guvernul a adus multe trupe în Paris și a dat puterea în mâinile generalului Cavaignac.

În ziua de 22 iunie, muncitorii s-au baricadat în cartierele lor. Patru zile au luptat cu trupele lui Cavaignac. Numai cu tunul au putut fi distruse baricadele muncitorilor. În luptă au căzut 11.000 de muncitori; mulți au fost arestați, judecați și condamnați la închisoare.

Insurecția din iunie a proletariatului din Paris a fost cea dintâi mare bătălie dintre cele două clase ale istoriei moderne: proletariatul și burghezia.

După înfrângerea muncitorilor, politica burgheziei a devenit și mai reacționară.

Al doilea imperiu

În toamna anului 1848, Adunarea Constituantă a votat Constituția Republicii a II-a. Constituția avea un caracter burghez conservator. Ea acorda puteri mari președintelui. În alegerile de președinte al Republicii Franceze a reușit prințul Ludovic Napoleon Bonaparte, nepotul lui Napoleon I.

Temându-se ca nu cumva muncitorii să se răscoale din nou, burghezia căuta să aducă un guvern „autoritar”, adică dictatorial. Ludovic Napoleon Bonaparte urmărea același țel. Ajutat de marii bancheri și de un grup de ofițeri, la 2 decembrie 1852, Ludovic Napoleon s-a proclamat împărat, cu numele de Napoleon al III-lea.

Astfel, după patru ani de guvern republican – Republica a II-a – în Franța s-a instaurat Imperiul al II-lea, condus de un membru al Dinastiei Bonaparte.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Revoluția franceză de la 1848

%d blogeri au apreciat: