Rusia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

Până la războiul Crimeei, Rusia a fost o țară înapoiată, o monarhie feudală și absolutistă. Înfrângerea în acel război și necontenitele răscoale țărănești au silit pe țarul Alexandru al II-lea (1855-1881) să înfăptuiască unele reforme, între care cea mai importantă a fost o reformă agrară (1861). Prin această reformă se desființează iobăgia. Mulți dintre țăranii deveniți liberi părăseau satele și se angajau ca lucrători în orașe. În această perioadă, în Rusia se înființează fabrici, uzine și bănci. Se deschid mine și sonde noi, se construiesc căi ferate, printre care și „Transsiberianul”, lung de 7000 km. Neavând capitaluri suficiente, Rusia țaristă a făcut mari împrumuturi în străinătate, ca, de exemplu, în Franța.

În Rusia la sfârșitul sec. XIX, capitalismul capătă chiar unele trăsături imperialiste, cum ar fi formarea monopolurilor. Totuși, fiindcă păstra unele rămășițe feudale și depindea de capitalul străin, capitalismul rus se dezvolta mai încet în statele occidentale.

Autocrația țaristă; dominația moșierilor în viața politică

Rusia era un stat autocrat. Poporul era cu totul lipsit de drepturi. Ajutat de marii moșieri, țarul conducea după bunul lui plac. Față de popoarele neruse ducea o politică de asuprire națională. În afară, Rusia țaristă ducea o politică expansionistă; astfel, în urma războiului cu Turcia din 1877-1878 a ocupat teritorii în Iran. În Extremul Orient a ocupat de la China, Port Arthur. Țelurile sale expansioniste din această zonă s-au ciocnit cu cele ale Japoniei, ceea ce a dus la războiul ruso-japonez din 1904-1905. Înfrântă pe uscat și mare, Rusia a pierdut jumătate din insula Sahalin și influența în China.

Dezvoltarea mișcării muncitorești. Rolul lui Vladimir Ilici Lenin

Vladimir Ilici Lenin

O dată cu dezvoltarea capitalismului, a crescut și s-a dezvoltat proletariatului rus; el a devenit forța conducătoare a poporului în lupta împotriva absolutismului țarist și a exploatării de orice fel.

Primele organizații muncitorești înființate la Petrograd și Moscova (1875) erau lipsite de o ideologie revoluționară. Ideile marxiste au pătruns în Rusia pe ascuns, după 1883, prin activitatea grupului Eliberarea muncii. Propaganda lor a cuprins însă un număr restrâns de muncitori. Meritul de a fi unit mișcarea muncitorească cu socialismul a revenit la V.I. Lenin.

Venit la Petrograd, Lenin a unit într-o singură organizație, în anul 1895, cercurile muncitorești existente. Prin aceasta a răspândit învățătura marxistă în masa muncitorilor. În anul 1898, prin unirea organizațiilor muncitorești din toată Rusia, s-a format Partidul Muncitoresc Social Democrat din Rusia (P.M.S.D.R.). În anul 1903, la Congresul P.M.S.D.R., majoritatea delegațiilor au adoptat concepția lui Lenin despre partid și programul propus de el, de aceea s-au numit bolșevici (majoritatea); adversarii, fiind în minoritate, au fost numiți menșevici (minoritate). Așa a luat naștere partidul revoluționar al clasei muncitoare – Partidul Comunist (bolșevic), numit mai apoi Partidul Comunist.

Revoluția populară din anul 1905-1907

Rusia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX
Demonstrație în Petersburg (ianuarie 1905)

La începutul secolului al XX-lea, contraindicațiile dintre muncitori și patroni, dintre țărani și moșieri, dintre poporul rus și autocrația țaristă, dintre popoarele neruse și clasele stăpânitoare rusești, s-au ascuțit la maximum. Totodată, războiul cu Japonia a agravat situația poporului. Toate acestea au determinat izbucnirea revoluției populare. Începutul la Petrograd, la 9 ianuarie 1905, revoluția a cuprins în scurtă vreme întreaga Rusie. Muncitorilor și țăranilor li s-a alăturat o parte din armată. În unele locuri, revoluționarii au format soviete; în multe părți s-au produs ciocniri cu armata țaristă. La Moscova, în decembrie 1905, pentru a cuceri puterea, sovietul a organizat insurecția armată. Acesta a fost momentul culminant al revoluției. Folosind armata, țarul a înfrânt insurecția și apoi – treptat – a înăbușit, în 1907, revoluția.

Revoluția populară din 1905 a fost o adevărată școală de luptă politică și revoluționară pentru poporul rus. Învățămintele sale vor fi valorificate de Partidul Comunist (bolșevic) în revoluția din 1917.


Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Rusia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

%d blogeri au apreciat: