Al doilea război mondial (1939-1945)

Al doilea război mondial a fost un război global care a durat 6 ani și s-a desfășurat între anii 1939-1945. La acest război mondial declanșat de Germania și aliații săi au luat parte marea majoritate a țărilor lumii.

Cauzele celui de-al doilea război mondial

Germania hitleristă, Italia fascistă și Japonia militaristă se aliaseră, urmărind cotropirea și înrobirea întregii lumi.

Deși ar fi putut, guvernele marilor puteri europene, în primul rând al Angliei și al Franței, n-au intervenit pentru a opri aceste acțiuni și a pedepsi pe cotropitori. Prin politica lor îngăduitoare, ele au încurajat agresiunile, deschizând astfel Germaniei hitleriste și aliaților ei calea pentru a declanșa cel de-al doilea război mondial. Germania, Italia și Japonia, state agresive, au dus un război de jaf și cotropire, iar statele atacate de ele, un război de apărare.

Desfășurarea războiului între anii 1939-1941

La 1 septembrie 1939, Germania hitleristă a atacat Polonia cu puternice forțe militare; două zile mai târziu, Anglia și Franța, aliatele Poloniei, au declarat război Germaniei.

Cu toată rezistența poporului, Polonia n-a putut ține piept armatelor blindate și aviației hitleriste. Ea a fost înfrântă. Scurtă vreme după aceasta, în primăvara anului 1940, armatele Germaniei hitleriste au invadat Danemarca, Norvegia și au cotropit Belgia, Olanda și Luxemburg. După aceasta, au năvălit în Franța, ocupând-o. Italia a intra și ea în război, atacând Franța.

Germania hitleristă a dezlănțuit apoi „bătălia Angliei” (iulie-octombrie 1940). A bombardat orașele și centrele industriale britanice, dar nu a izbutit să înfrângă rezistența eroică a poporului englez. Aviația hitleristă a fost înfrântă, suferind mari pierderi de avioane și piloți. Germania a fost silită să renunțe la debarcarea în Anglia.

Războiul în Africa

Odată cu intrarea Italiei în război (1940), agresiunea fascistă s-a îndreptat spre bazinul Mării Mediterane și în Africa de est și de nord. Trupele britanice au înfrânt pe cele italiene într-un șir de bătălii. În această situație, Hitler a trimis un corp de armată în Africa de Nord, în ajutorul trupelor italiene (1941). Războiul s-a extins astfel și în nord-estul Africii.

Germania cotropește sud-estul Europei

După ocuparea Poloniei și a țărilor din Europa de vest, România, care se declarase neutră din primele zile ale războiului, nu mai avea nici un aliat pe care să se poată bizui. În iunie 1940, Basarabia și partea de nord a Bucovinei au trecut în componența U.R.S.S. Apoi, României i s-a impus, la 30 august 1940, Dictatul de la Viena, prin care a fost nevoită să cedeze Ungariei horthyste partea de nord a Transilvaniei. Poporul român și-a exprimat indignarea și revolta împotriva sfâșierii hotarelor și a dezmembrării.

„Trebuie să menționăm – arată tovarășul Nicolae Ceaușescu – că, în aceste grele împrejurări, i-a revenit Partidului Comunist Român misiunea istorică de cinste de a se ridica cu hotărâre împotriva dictatului fascist de dezmembrare a țării. Organizațiile revoluționare, inclusiv organizația revoluționară a maghiarilor, Madosz-ul, s-au ridicat, de asemenea, cu hotărâre împotriva acestui dictat, pentru apărarea integrității României.”

Folosind situația ce se crease, Germania hitleristă a impus aducerea la putere a generalului Ion Antonescu și a gărzii de Fier. Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său, Mihai. În țară a fost instaurată dictatura militară fascistă (6 septembrie 1940).

Cu acordul dictaturii militare fasciste, în octombrie 1940, au intrat în țară trupe germane, care au ocupat principalele puncte strategice.

Odată cu instaurarea dictaturii militaro-fasciste s-a dezlănțuit o puternică prigoană împotriva forțelor democratice, antifasciste; au avut loc asasinate în masă ale milotanților revoluționari, democrați, ale personalităților politice. În teritoriile ocupate de horthyști s-a dezlănțuit o cumplită prigoană, numeroși militanți români și maghiari, sute de mii de cetățeni au fost asasinați, fiind pustiite sate întregi, au fost deportați sute de mii de români, evrei, maghiari în lagărele de concentrare hitleriste.

În toamna anului 1940, Italia a atacat Grecia, dar trupele italiene au suferit grele înfrângeri. În primăvara anului 1941, Germania hiteristă a venit cu ajutorul Italiei, invadând, cu trupele ei, Iugoslavia și Grecia. Ambele țări au fost ocupate.

Atacul împotriva Uniunii Sovietice

În zorii zilei de 22 iunie 1941, Germania hitleristă a atacat Uniunea Sovietică. De partea Germaniei au intrat în război o serie de țări: Italia, Finlanda, Ungaria, România.

Gergmania hitleristă a ocupat vremelnic o mare parte din teritoriul sovietic. În septembrie 1941, trupele hitleriste au asediat orașul Leningrad, izolându-l de restul țării.

La chemarea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și a guvernului sovietic, popoarele U.R.S.S. s-au ridicat la luptă împotriva invadatorilor. Oamenii muncii din uzine și de pe ogoare au lucrat în grele condiții, neprecupețindu-și viața pentru a asigura frontul cu cele necesare în armament, muniție, echipament, hrană. În spatele liniilor de front ale trupelor invadatoare s-au format unități de partizani, care au dus o luptă eroică împotriva cotropitorilor. Partizanii distrugeau căile de comunicație ale trupelor germane, depozitele lor de muniții, aruncau în aer podurile, nimiceau pe inamic oriunde era posibil.

Constituirea coaliției antihitleriste

În acele zile de cumplită încleștare, când se aflau în primejdie – datorită crimelor hitleriste – înseși existența și ființa națională a multor popoare, forțe uriașe din lumea întreagă s-au unit în lupta împotriva mașinii de război germane. În septembrie 1941, la Moscova, reprezentanții celor trei mari puteri: U.R.S.S., S.U.A. și Anglia, au pus bazele coaliției antihitleriste, la care au aderat numeroase state. Forța hotărătoare a coaliției antihitleriste a constituit-o Uniunea Sovietică.

Marile bătălii în războiul pentru apărarea U.R.S.S.

Pe frontul sovietico-german s-a dat una dintre cele mai mari bătălii ale războiului, bătălia Moscovei. Hitleriștii concentraseră împotriva Moscovei mari forțe, căutând să pună mâna pe capitala Uniunii Sovietice. La sfârșitul lunii noiembrie 1941, trupele hitleriste ajunseseră la porțile orașului. Luptând cu dârzenie și eroism, trupele sovietice, apărând fiecare palmă de pământ, au trecut la contraofensivă. Armatele hitleriste au fost învinse și silite să se retragă cu pierderi însemnate. Victoria armatelor sovietice în fața Moscovei a fost prima mare înfrângere suferită de hitleriști în cel de-al doilea război mondial.

Extinderea războiului în Oceanul Pacific

La începutul lunii decembrie 1941, Japonia a atacat, prin surprindere, baza principală a flotei americane din Oceanul Pacific de la Pearl Harbor, distrugând un mare număr de vase de război. Statele Unite și Anglia au răspuns declarând, la 8 decembrie 1941, război Japoniei.

Războiul dezlănțuit de japonezi, în Oceanul Pacific și în Asia, a atras în flăcările lui sute de milioane de oameni. Armatele cotropitoare japoneze au ocupat o mare parte din teritoriul Chinei, Birmaniei, Malaya, Indonezia, Filipine, Indochina și multe arhipelaguri din Oceanul Pacific. În vara anului 1942 forțele anglo-americane au debarcat în Africa de Nord și au înfrânt trupele germano-italiene de aici. În același timp, concentrând un mare număr de divizii, în Uniunea Sovietică, hitleriștii au trecut la ofensivă în direcția Stalingradului (azi Volgograd) și a Caucazului de Nord. La Stalingrad s-a desfășurat cea mai puternică încleștare din istoria războiului. Dobândind victoria, armata sovietică a trecut la o ofensivă de mari proporții pentru izgonirea cotropitorilor hitleriști din țară.

Mișcarea de rezistență

În țările cotropite, hitleriștii au dus o politică de represiuni sângeroase și de jaf sistematic. Ei au înființat numeroase lagăre de concentrare, camere de gazare și ardere în crematorii milioane de oameni pașnici, nevinovați.

Popoarele cotropite au opus rezistență prin cele mai variate mijloace: de la nesupunerea față de legile impuse de hitleriști și sabotaj, până la lupta de partizani cu arma în mână.

În Franța, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Grecia, România, Filipine, Coreea și alte țări au luat ființă unități de partizani, organizate militărește. Sprijinite de masele largi ale poporului, ele au dat puternice lovituri trupelor de ocupație. Rezistența popoarelor a contribuit într-o măsură însemnată la înfrângerea, până la urmă, a agresorilor hitleriști.

Victoriile coaliției antihitleriste în 1943-1944

În vara anului 1943 armatele sovietice au înfrânt forțele armate germane, pricinuindu-le mari pierderi în oameni și tancuri.

Luptele crâncene de pe frontul sovieto-german au înlesnit armatelor anglo-americane să debarce în sudul Italiei. Italia fascistă a fost silită să capituleze (septembrie 1943) și să declare război Germaniei.

În războiul din Pacific, prin operații combinate, navale, terestre și aeriene, forțele americane au obligat trupele cotropitoare japoneze să se retragă din principalele insule ale arhipelagului Solomon.

La sfârșitul lunii noimebrie 1943 s-a ținut, la Teheran, prima conferință a conducătorilor U.R.S.S. – I.V. Stalin, S.U.A. – F.D. Roosevelt și Anglia – W. Churchill.

Aici s-a hotărât deschiderea celui de-al doilea front, adică debarcarea forțelor anglo-americane în Franța, la mijlocul anului următor.

Operațiile militare din anul 1944 au reprezentat perioada de victorii hotărâtoare ale coaliției antihitleriste. În mari bătălii desfășurate pe spații uriașe, armatele sovietice au înfrânt pe cotropitori și au eliberat întreg teritoriul țării. Forțele anglo-americane au debarcat în iunie 1944 în Franța; cu sprijinul mișcării de partizani, ele au reușit să formeze puternice capete de pod și să înceapă izgonirea trupelor hitleriste de pe teritoriul Franței.

În Extremul Orient, forțele americano-engleze au alungat pe cotropitorii japonezi din Noua Guinee și Filipine. Armatele chineze, create de Partidul Comunist Chinez, au înfrânt trupele japoneze și au eliberat noi teritorii.

Insurecțiile naționale antifasciste

Sub influența victoriile coaliției antihitleriste, mișcarea de rezistență a luat un caracter de masă, de participare activă a tuturor forțelor populare. În Iugoslavia, Franța, Italia, Grecia, Polonia, Cehoslovacia, Olanda, Albania, Bulgaria, România, Danemarca ș.a., ca și în țările Asiei, partizanii, sprijiniți de masele populare, i-au nimicit pe cotropitori și au trecut la insurecții armate.

Într-o serie de țări au început insurecțiile antifasciste, care au dus la zdrobirea forțelor hitleriste aflate pe teritoriile lor. Astfel, în august 1944, Partidul Comunist Român, în alianță cu forțele antihitleriste, a trecut la înfăptuirea revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă. Înfăptuirea actului istoric de la 23 august 1944 a fost favorizată și de împrejurările internaționale, de marile victorii ale armatei sovietice asupra Germaniei hitleriste, de victoriile obținute de aliați în vest, de intensificarea luptelor de partizani și de eliberare națională în diferite țări printre care și Iugoslavia.

România a întors armele împotriva Germaniei, alăturându-se, cu toate forțele ei militare și economice, coaliției antihitleriste. Umăr la umăr cu armata sovietică, armata română a dus lupte grele pentru eliberarea nordului Transilvaniei de sub dominația horthystă. Alături de sovietici, trupele române au contribuit la nimicirea și zdrobirea hitleriștilor din Ungaria, Cehoslovacia și Austria.

Victoria definitivă a coaliției antihitleriste

Anul 1945 a fost anul victoriei forțelor coaliției antihitleriste, anul zdrobirii mașinii de război germane și japoneze. În lupte grele, armata sovietică a eliberat Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Austria și a pătruns pe teritoriul Germaniei. În acest timp, armatele anglo-americane au eliberat Franța, Olanda, Danemarca, Belgia și nordul Italiei, pătrunzând pe teritoriul Germaniei. La 25 aprilie, pe fluviul Elba s-au întâlnit unități ale armatei sovietice cu unități anglo-americane. Câteva zile mai târziu, armata sovietică a cucerit Berlinul. Germania a capitulat la 9 mai 1945.

Conferința conducătorilor U.R.S.S., S.U.A. și Angliei, ținută la Potsdam (iulie-august 1945), a hotărât începerea lucrărilor pentru încheierea tratatelor de pace în Europa și pedepsirea criminalilor de război, judecați de un tribunal militar internațional.

U.R.S.S. a intrat în război împotriva Japoniei (august 1945), începând ofensiva pe un front larg. Tot împotriva acestei țări, S.U.A. a folosit bomba atomică, nimicind populația civilă din două orașe japoneze: Hiroshima și Nagasaki. Această acțiune lipsită de importanță militară, întrucât Japonia era gata să capituleze, a fost condamnată de lumea progresistă. Japonia a capitulat la 2 septembrie 1945. Astfel s-a sfârșit cel de-al doilea război mondial.

Urmările și învățămintele celui de-al doilea război mondial

În al doilea război mondial au fost uciși și schilodiți peste 50.000.000 de oameni.

Fasciștii au exterminat milioane de oameni în țările ocupate din Europa și Asia, au distrus vechi monumente de artă, biblioteci, muzee, laboratoare.

Greul războiului în Europa l-au dus popoarele sovietice, care au suferit și cele mai mari pierderi în vieți omenești și în bunuri materiale.

Împotriva ocupanților fasciști s-au ridicat la luptă și popoarele contropite.

Victoria împotriva fascismului a prăbușit planurile imperialiștilor fasciști de a cuceri lumea întreagă și a înrobi popoarele. Această uriașă luptă internațională a demonstrat cu putere că dacă forțele democratice acționează unite, ele își pot apăra libertatea, independența și suveranitatea.

Crearea O.N.U.

Trăgând învățămintele din cele întâmplate și hotărâte să împiedice pe viitor declanșarea unui nou război mondial, marile puteri învingătoare – U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie, China și Franța – au inițiat constituirea unei organizații internaționale care să apere pacea între popoare.

În 1945, la San Francisco, s-au pus bazele Organizației Națiunilor Unite (O.N.U.). Această organizație, făurită pentru menținerea și întărirea păcii și securității internaționale, se ocupă de dezvoltarea relațiilor prietenești între state, de colaborarea internațională în domeniul economic, social, cultural și științific. Aproape toate statele din lume sunt membre ale O.N.U.

Tratatul de pace și consecințele lui

Conferința de pace de la Paris din februarie 1947 a aprobat tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda.

Pentru România, tratatul de pace stabilea anularea Dictatului de la Viena – nordul Transilvaniei fusese eliberat prin lupta dusă de armatele române și sovietice.

Tratatele de pace prevedeau obligativitatea pedepsirii fasciștilor criminali de război.

Japonia a încheiat în anul 1951 un tratat de pace separat cu S.U.A.; după lungi tratative, în anul 1956 s-a semnat o declarație comună sovieto-japoneză, care proclama încetarea stării de război între U.R.S.S. și Japonia, precum și restabilirea relațiilor diplomatice între aceste două țări.

Victoria asupra fascismului și încheierea tratatelor au creat condițiile obiective pentru instaurarea unei păci trainice în lume.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Al doilea război mondial