Statul dac sub conducerea lui Decebal

Statul dac sub conducerea lui Decebal în a doua jumătate a secolului I e.n. cunoaște o perioadă de înflorire și consolidare. Sub domnia lui Decebal (87 – 106 e.n.) statul dac ajunge să-i cuprindă iarăși pe toți daco-geții liberi.

Întinderea statului dac este acum mai restrânsă decât pe timpul lui Burebista, căci în Slovacia pătrunseseră triburi germanice, în câmpia Tisei se instalaseră sarmații iazigi, între Nistru și Prut, sarmații roxolani, iar Dobrogea fusese inclusă în Imperiul roman.

Cu toate acestea, statul dac nu era mai puțin puternic sub Decebal decât sub Burebista. Explicația constă, în primul rând, în progresele economice realizate în acest răstimp. Cercetările din Munții Orăștiei ilustrează un stadiu mai înalt al culturii materiale în vremea lui Decebal: din această perioadă datează cele mai grandioase construcții ale Sarmizegetusei (sanctuarele de andezit), cele mai bogate locuințe și cele mai numeroase unelte de fier; s-a calculat că fierul descoperit numai într-unul din atelierele metalurgice din Sarmizegetusa proveneau din prelucrarea a 50 de tone de minereu.

Decebal completează sistemul de fortificații din Munții Orăștiei; el mărește cetatea de la Piatra Roșie și construiește cetatea de la Blidaru. Totodată, el reorganizează și înzestrează armata; pentru prima dată este atestată acum folosirea mașinilor de război de către daci. Decebal introduce și un sistem mai centralizat de administrație, așezând – cum zice un izvor antic – prefecți în fruntea cetăților și în fruntea agriculturii. Unirea întregului neam daco-get era mai necesară ca oricând din pricina creșterii pericolului roman.

Cucerirea Peninsulei Balcanice de către Roma (sec. II î.e.n. – I e.n.) i-a pus pe daci într-un strâns contact cu civilizația romană. Produsele atelierelor italice (mai ales vasele de bronz, dar și unelte de fier) ajung în număr mare în Dacia, iar denarul roman de argint devine monedă curentă și este imitat de daci. Nu lipsesc nici influențele culturii spirituale romane, după cum o dovedesc folosirea alfabetului latin de către daci și o imagine a zeiței Bendis de pe un medalion de teracotă, imitată după chipul Dianei de pe o monedă romană.

Dar, în același timp, prezența Romei la Dunăre reprezenta o amenințare serioasă pentru Dacia. Sub domnia lui Duras Diurpaneus, dacii, încercând să îndepărteze amenințarea, trec Dunărea și pătrund și pătrund în Moesia în iarna anului 85/86. Împăratul Domițian, sosit în grabă, restabilește situația și se pregătește să invadeze Dacia.

În fața acestui pericol, bătrânul Duras Diurpaneus cedează tronul lui Decebal. Acesta, potrivit spuselor istoricului Cassius Dio „era priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind când să năvălească și când să se retragă la timp, meșter a întinde curse, viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere”. Dând din plin dovadă de calitățile sale de comandant de oști, Decebal îl înfrânge pe generalul Cornelius Fuscus, care pătrunsese în Dacia în anul 87 e.n. Romanii pierd o legiune întreagă și însuși comandantul lor este ucis; stindardele romane capturate de daci cu acest prilej vor fi găsite mai târziu de Traian într-una din cetățile din Munții Orăștiei.

Anul următor însă, o nouă armată romană, condusă de Tettius Iulianus, înaintează prin Banat și obține o victorie la Tapae (Porțile de Fier ale Transilvaniei). Deoarece și Domițian fusese înfrânt în luptele cu germanii, în anul 89 se încheie pacea. Decebal se recunoaște client al Imperiului roman, căruia trebuie să-i dea ascultare; în schimb, el primește de la Domițian bani, meșteri și instructori militari. Regele dac folosește aceste mijloace pentru a-și întări cetățile din Munții Orăștiei, pentru a-și înzestra și instrui armata în vederea reluării luptei împotriva Imperiului roman.

Primul război dacic al lui Traian (101 – 102 e.n.)

Această creștere a puterii dacilor nu scapă Romei și noul împărat, Traian (98 – 117 e.n.), se hotărăște să-l atace și să-l supună pe Decebal. El va reuși s-o facă numai în urma a două grele și sângeroase războaie, a căror amintire s-a păstrat și în izvoarele literare, dar mai ales în reliefurile Columnei Traiane. Splendid monument al artei romane, care împodobește Forul lui Traian din capitala Imperiului, columna reprezintă o impresionantă cronică figurată a războaielor dacice.

După pregătiri îndelungate, armata romană, sub conducerea împăratului însuși, trece Dunărea pe un pod de vase în primăvara anului 101 e.n. și înaintează prin Banat. Din nou bătălia se dă la Tapae și din nou romanii ies învingători, ocupând Țara Hațegului.

Decebal concepe acum un plan prin care spera să-i silească pe romani să abandoneze ținuturile cucerite. Profitând de venirea iernii, dacii, împreună cu aliații lor roxolani și bastarni, trec Dunărea pe gheață și atacă garnizoanele romane din Moesia. Acestea rezistă însă până când Traian le vine în ajutor cu o parte a armatei sale și atacul este respins. În primăvară, romanii reiau înaintarea, pătrund în ținutul Munților Orăștiei, cuceresc cetatea de la Costești și se apropie de Sarmizegetusa. Înfrânt, Decebal cere pace.

Pacea încheiată în anul 102 e.n. este aspră pentru Dacia. Decebal trebuia să-și dărâme zidurile cetăților, să cedeze romanilor anumite ținuturi (Banatul estic, Oltenia de răsărit, Câmpia Munteană, sudul Moldovei) și să renunțe la orice independență în politica externă. Condițiile păcii făceau din Dacia o pradă ușoară pentru romani; de aceea, Decebal, care-și dădea seama că Traian nu renunțase la gândul cuceririi (acesta nu-și demobilizase armata și construise, cu ajutorul arhitectului Apolodor din Damasc, podul de la Drobeta), le calcă și se pregătește activ de luptă.

Al doilea război dacic al lui Traian (105-106 e.n.)

Romanii încep al doilea război în vara anului 105 e.n. Zona centrală a statului dac este atacată din mai multe direcții, cetatea de la Costești e din nou cucerită și definitiv distrusă, iar Sarmizegetusa e înconjurată și supusă unui greu asediu. Când, istoviți de lupte și de sete, dacii predau cetatea, o parte din apărători, în frunte cu Decebal, scapă prin fugă cu gândul de a organiza o nouă rezistență în munți. Urmărit și ajuns de călăreții romani conduși de Tiberius Claudius Maximus, Decebal își curmă zilele, preferând să moară decât să ajungă captiv la romani.

Ultimile rezistențe dacice sunt înfrânte de romani în vara anului 106 e.n. Așezările din Munții Orăștiei sunt distruse, iar populația de aici evacuată în zonele de câmpie, unde putea fi supravegheată și exploatată mai ușor. Statul dac este desființat și pe o mare parte a teritoriului său se creează provincia Dacia.

Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Statul dac sub conducerea lui Decebal