Statul dac sub conducerea lui Burebista
Scinderea societății daco-getice în clase antagoniste duce la apariția statului, căci clasa dominantă, nobilimea, avea nevoie de un instrument care să-i asigure stăpânirea și posibilitatea de a-i exploata pe cei ce munceau.
Statul dac se formează în interiorul arcului carpatic, având drept centru regiunea Munților Orăștiei (jud. Hunedoara). Spre sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului I, exista aici o puternică uniune de triburi, în jurul căreia s-au grupat și alte triburi intracarpatice, sub autoritatea lui Burebista, primul rege al statului dac.
Statul dac sub conducerea lui Burebista
Burebista urcă pe tronul statului Dac în jurul anului 82 î.e.n. Într-un răstimp relativ scurt, el reușește, ajutat fiind și de marele preot Deceneu, să unească toate triburile daco-getice, dinăuntrul și dinafara Carpaților, făurind un stat puternic. Această acțiune a fost încununată de succes deoarece unitatea politică era expresia unității etnice și lingvistice fundamentale a neamului geto-dac, precum și a unității sale de civilizație. Dintre toate neamurile tracice, numai daco-geții au ajuns să fie uniți într-un singur stat.
Procesul de unificare a triburilor daco-getice sub autoritatea lui Burebista a fost favorizat și de anumite împrejurări externe. În adevăr, în prima jumătate a secolului I î.e.n. se conturau tot mai limpede două pericole care amenințau Dacia. Dinspre apus, triburile celtice din Slovacia de astăzi amenințau să coboare pe Dunăre și pe Tisa spre Transilvania. Dinspre sud se apropia tot mai mult primejdia romană, căci Roma stăpânea o mare parte din Peninsula Balcanică; prin anii 72-71 î.e.n., o armată romană calcă pentru prima oară pe pământul getic al Dobrogei.
Aceste două pericole externe îi îndemnau pe daco-geți la unire, căci numai uniți s-ar fi putut împotrivi unei eventuale invazii.
Dacă necesitatea unirii a fost înțeleasă de majoritatea triburilor daco-getice, au existat și căpetenii care nu voiau să renunțe la independența și privilegiile lor în favoarea puterii centrale de stat. Pe acestea Burebista a fost nevoit să le supună cu armele, impunându-și astfel autoritatea asupra Daciei întregi. În Munții Orăștiei, centrul statului său, Burebista construiește un grandios sistem de fortificații, completat mai târziu de urmașii săi.
Politica externă a lui Burebista
Pe plan extern, Burebista duce o politică activă și energică. Prin 60 sau 59 î.e.n., el zdrobește, într-o fulgerătoare campanie militară, triburile celtice care amenințau Dacia dinspre nord-vest, întorcându-se apoi împotriva primejdiei romane care amenința Dobrogea. După anul 55 î.e.n., Burebista cucerește litoralul pontic de la Olbia (la gurile Bugului) până la Apollonia (Bulgaria), conducându-și apoi oștile victorioase până la Munții Balcani. Stăpânirea asupra orașelor grecești de la Pontul Euxin a avut o mare însemnătate economică pentru statul dac.
Pe la mijlocul secolului I î.e.n., stăpânirea lui Burebista se întindea de la Dunărea mijlocie și Marus (Morava, în Cehoslovacia), până la Olbia și Marea Neagră, din Carpații nordici până la Balcani. Pe drept cuvânt o inscripție grecească îl numește „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”. După Strabo, oastea pe care o putea ridica Burebista, în caz de mobilizare generală, se ridica la 200.000 de oameni, o oaste foarte mare pentru acea vreme.
În anul 48 î.e.n., Burebista se amestecă în războiul civil de la Roma între Cezar și Pompei. Regele dac nu se putea alia cu Cezar, care cu câțiva ani înainte cucerise Gallia și ale cărui planuri expansioniste erau bine cunoscute. Credincios politicii sale de apărare a independenței Daciei, Burebista îi făgăduiește ajutor lui Pompei, dobândind în schimb recunoașterea tuturor cuceririlor sale și a întinselor hotare ale statului dac. Ajutorul promis nu mai apucă să ajungă, căci Pompei e înfrânt și Cezar, devenind stăpân al statului roman, se pregătește să pornească război împotriva dacilor. Expediția nu mai are însă loc, Cezar fiind asasinat la Roma, de adversarii săi politici la 15 martie 44 î.e.n.
Dacia de la Burebista la Decebal
Moartea lui Cezar și izbucnirea la Roma a unor noi tulburări și războaie interne făceau ca primejdia romană să nu mai fie atât de amenințătoare. De această împrejurare profită o parte a aristocrației tribale geto-dace, nemulțumită de întărirea puterii centrale. Ea organizează un complot căruia îi cade victimă Burebista (44 î.e.n.). După moartea marelui rege, vasta lui stăpânire se destramă, o serie de regiuni desprinzându-se de statul centralizat. Acest stat nu dispare însă, ci se menține în Transilvania; pe tronul lui se succed o serie de regi, cei mai importanți fiind Deceneu, Comosicus, Coryllus, Scorilo (tatăl lui Decebal), Duras-Diurpaneus și, în sfârșit, Decebal.
Se cuvine subliniat faptul că primii doi urmași ai lui Burebista - Deceneu și Comosicus - sunt regi și mari preoți totodată. Dacă, în calitatea lor de regi, ei stăpâneau numai asupra unei părți din moștenirea lui Burebista, în calitatea lor de mari preoți ei își extindeau, ca și înainte, autoritatea asupra întregului neam daco-get. Aceasta înseamnă că o anumită unitate continuă să existe și că statul continuă să exercite o anumită autoritate asupra tuturor triburilor daco-getice. De altminteri, tendințele de reunificare politică a geto-dacilor se vor manifesta destul de curând; ele se vor desăvârși în preajma războaielor cu romanii de la sfârșitul secolului I e.n.
Urmașii lui Burebista și celelalte căpetenii geto-dace continuă politica regelui de apărare a neatârnării împotriva primejdiei romane. În adevăr, perioada dintre moartea lui Burebista și urcarea pe tron a lui Decebal e marcată de frecvente ciocniri ale dacilor cu romanii. Dacia nord-dunăreană izbutește să-și păstreze independența, dar în timpul împăratului Augustus romanii cuceresc Dobrogea, punând-o la început sub protectoratul lor, iar apoi înglobând-o în provincia Moesia.
Sursa: Manual Istorie VIII (Istoria antică și medie) – Editura didactică și pedagogică București 1984 – Statul dac sub conducerea lui Burebista