Adverbul. Adverbe de loc, de timp și de mod

Adverbul

Adverbul este partea de vorbire care determină înțelesul unui verb, adjectiv sau al altui adverb, adăugând o precizare.

Adverbul nu se declină și nici nu se conjugă, adică nu-și schimbă forma în vorbire, oricare ar fi funcția lor sintactică.

În general, adverbele au în propoziție funcția sintactică de complement.


Exemple:

a. Dă-ți de la buze buciumul deoparte.
b. Eu ți-aș cânta mutește.
c. Lovea diapazonul de colțul catedrei, îl ducea repede la urechea dreaptă și, încruntând puțin din sprâncene, dădea ușor tonul: laaa!… Atunci izbucneau glasurile tinere.
d. Elevul era puțin timid.
e. Citește destul de bine.

Cuvintele deoparte, mutește, repede, puțin, ușor, atunci, bine determină verbele dă, aș cânta, ducea, încruntând și arată, dădea, izbucneau, citește.

a. împrejurarea în care se petrece acțiunea: deoparte, atunci;
b. caracteristica acțiunii (felul în care se face acțiunea): mutește, repede, puțin, ușor, bine.

Cuvântul puțin, din textul d, determină adjectivul timid și arată caracteristica însușirii.
Cuvântul destul determină adverbul bine.


Clasificarea adverbelor

După formă, adverbele pot fi:

– Adverbe simple: așa. bine, destul, abia, azi, mâine, acolo, aici etc.
– Adverbe compuse: după-masă, azi-noapte, mâine-seară, ieri-dimineață, astă-toamnă etc.

După înțeles, adverbele poate fi:

a. Adverbe de loc:

aici, acolo, departe, aproape, împrejur, undeva, deasupra, dedesubt, sus, jos, unde etc.;

Unele adverbe de mod se formează prin derivarea cu sufixe din substantive (românește – român), adjective (vitejește – viteaz) sau verbe (târâș – târâ).

Se comportă ca adverbe de mod, prin schimbarea valorii gramaticale, multe adjective: scrie frumos (frumos – adverb), față de scrisul frumos (frumos – adjectiv), vorbește corect (corect – adverb), față de om corect (corect – adjectiv), se exprimă ușor (ușor – adverb), față de un planor ușor (ușor – adjectiv) etc.

b. Adverbe de timp:

acum, atunci, astăzi, ieri, târziu, devreme, odată, îndată, când etc.;

Adverbul de timp arată când se întâmplă acțiunea.

c. Adverbe de mod

așa, astfel, abia, alene, anevoie, bine, negreșit, da, nu aievea, degrabă, bărbătește, mutește etc.

Adverbul nu este folosit pentru a exprima negarea unei acțiuni (nu citește, nu desenează etc.). Nu se analizează separat de verb.

În limba română unele adverbe provin din alte părți de vorbire.

Când un cuvânt arată însușirea unui obiect este adjectiv (mers greu), iar când arată însușirea unei acțiuni este adverb (merge greu).

Adverbele cum, unde, când, cât, care leagă, de obicei, propozițiile subordonate de regentele lor, având rol de conjuncție, se numesc adverbe relative:
Pionierii clasei noastre au sosit la locul stabilit când mai era o jumătate de oră până la începerea activității.
Când a sosit directorul școlii, am început sădirea pomilor.
Fiecare a lucrat unde i s-a indicat.
Unde pământul era mai uscat, gropile se săpau mai greu.
A săpat fiecare cum a fost stabilit de la început.
Cum îți vei așterne, așa vei dormi.”

Când introduc propoziții interogative, cum, când, cât, unde, sunt adverbe interogative:
Când vii la noi?
Unde te duci?
Cum ai ajuns aici?

De la substantive, prin derivate, cu ajutorul sufixului -esc se formează adjective, iar cu ajutorul sufixului -ește se formează adverbe:

AdjectiveAdverbe
român-escromân-ește
bărbăt-escbărbăt-ește
prieten-escprieten-ește
țărăn-escțărăn-ește
școlăr-escșcolăr-ește

Ortografia adverbului:

Majoritatea adverbelor se scriu într-un cuvânt, chiar dacă rezultă, prin compunere, din două sau mai multe cuvinte ca: astăzi (astă + zi), demult (de + mult), altădată (altă + dată), niciodată (nici + o + dată), oricând (ori + când) etc.

Funcțiile sintactice ale adverbului

Adverbul poate avea în propoziții diferite funcții sintactice:
– atribut: Excursia de azi a fost reușită.
– complemente circumstanțiale:
Seara citesc literatură.
Acolo și-a fixat domiciliul.
Nu l-am văzut niciodată.

Gradele de comparație ale adverbului

Gradele de comparație ale adverbului sunt întocmai ca ale adjectivului și au rolul de a exprima gradarea caracteristicilor sau a împrejurării.

Adverbele au trei grade de comparație:
– pozitiv (încet)
– comparativ (de superioritate – mai încet, de egalitate – la fel de încet, de inferioritate – mai puțin încet)
– superlativ (relativ de superioritate – cel mai încet, relativ de inferioritate – cel mai puțin încet, absolut – foarte încet).


Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Adverbul

A fost articolul de ajutor?

10 / 7

%d blogeri au apreciat: