Rezumat Alexandru Lăpușneanu. Comentariu literar


Rezumat Alexandru Lăpușneanu. Comentariu literar

Nuvela de inspirație istorică Alexandru Lăpușneanu a fost publicată în primul număr al revistei „Dacia literară” (1840). Pentru realizarea ei, autorul a folosit ca punct de plecare episoadele luptei sângeroase dintre Alexandru Lăpușneanu și boieri, descrise în cronica lui Grigore Ureche.

Nuvela lui Costache Negruzzi este una dintre cele mai izbutite reconstituiri artistice ale unui moment zbuciumat din istoria Moldovei în secolul al XVI-lea. De factură romantică în special prin modul de abordare a destinului eroului principal, prin atitudinea voluntară a unor personaje, prin patetismul gesturilor și prin conflictul social-politic, nuvela este însă clasică prin profundele observații psihologice și tipologice pe care le conține, prin proporția și echilibrul compoziției. Tema este încleștarea dintre domn și marii boieri, în lupta pentru hegemonia politică. Această luptă pentru putere determină adesea uneltiri, suspiciuni, trădări și crime în întreaga perioadă a câte unei domnii. Marea artă de prozator a lui Costache Negruzzi constă în îmbinarea elementelor clasice și romantice cu o măiestrie care dă cititorilor sentimentul verosimilului.

Momentele narațiunii se succedă gradat ca într-o operă dramatică, fiecare dintre cele patru capitole (asemenea actelor unei drame) încadrându-se armonios în structura compozițională unitară a nuvelei. Accentul cade în povestire mai mult pe acțiune și dialog, făcând să crească astfel dramatismul conflictului.

Personajele nuvelei se caracterizează prin individualizare puternică și prin complexitate spirituală. Alexandru Lăpușneanu, personajul principal al nuvelei, este prezentat ca o persoana romantică, cu trăsături neobișnuite și antitetice (calități și defecte), acționând în situații excepționale. El este tipul domnului feudal, deprins să-și exercite despotic voința. Vărsările de sânge sunt acte de răzbunare împotriva boierilor trădători și intriganți, care-l vânduseră în prima domnie. Evoluția conflictului dintre el și boieri scoate în evidență violența și cruzimea diabolică, tenacitatea și voința în realizarea gândului ascuns. Aceste trăsături de caracter ale tiranului se manifestă puternic chiar și în pragul morții, când, cu ultimele puteri, înfrânge obișnuita teamă, alungând din juru-i pe călugări. Bun cunoscător al psihologiei umane, în realizarea planurilor sale, de rival neîmpăcat al boierilor, inteligența și hotărârea sunt însoțite adesea de viclenie. Bucuria sadică de a-i oferi doamnei Ruxanda un „leac de frică”, arătându-i capetele boierilor tăiați, rânduite după rang într-o piramidă, și voluptatea cu care prelungește scena tânguielilor și chinurilor lui Moțoc – deși hotărârea de a-l oferi mulțimii să-l sfâșie fusese luată – întregesc, prin nuanțe expresive, trăsăturile fundamentale ale personajului.

În acele vremuri de mari încleștări și spaime cumplite, el nu ucide din plăcerea de a ucide, ci în numele unei idei: consolidarea autorității domnului prin anihilarea voinței de putere a boierilor. Boierii pe care-i ucide sunt cu toții vinovați față de el. Trădarea domnului, înseamnă, în concepția lui, și trădarea țării, după cum rezultă din comentariul sarcastic pe care îl face asupra situației grele în care se afla poporul la venirea sa pe tron a doua oară. Situația Moldovei din vremea aceea (luptele necurmate dintre diferitele grupări de boieri, ce ușurau astfel amestecul puterilor străine în treburile țării, desele schimbări de domni, pentru care se plăteau sume mari de bani, secătuindu-se vistieria) explică apariția unui domn ager care, cum spune Grigore Ureche, „cu sabia răzbunării” încearcă să restabilească puterea voievodală.

Pentru sublinierea trăsăturilor dominante ale eroului său, autorul folosește cu măiestrie procedeul antitezei. Doamna Ruxanda, soția lui Lăpușneanu, este o femeie blândă, supusă și temătoare. Vărsăturile de sânge, cruzimea domnului o impresionează, dar ezită mult până să-i ceară acestuia stăvilirea omorurilor, iar în final se hotărăște greu să-i întindă paharul cu otravă.

Prin vornicul Moțoc, autorul zugrăvește în nuvelă tipul boierului feudal intrigant, lingușitor, trădător și laș în fața primejdiei.

În această nuvelă apare pentru prima dată în literatura română personajul colectiv, autorul dovedind o mare artă de a surprinde psihologia mulțimii. Veștile nelămurite ce se răspândesc în Iași „burzuluiseră nordul” și-l năpustiseră la porțile curții domnești. „Gloata se întărâță din mai mult în mai mult, fără să știe bine ce vrea”. Când armașul întreabă pentru ce a venit și ce cere, mulțimea se dovedește a fi dezorientată. Dar deruta nu durează mult. Atitudinea de revoltă a mulțimii față de jafurile și nelegiuirile boierilor este concentrată împotriva aceluia care-i sărăcise cu biruirile. Norodul izbucnește acum într-o unitate de voință: „Toate glasurile se făcură un singur glas și acest glas striga: Moțoc să moară… Capul lui Moțoc vrem”. Această reacție spontană exprimă ura năpăstuiților împotriva celor care-i sărăceau prin biruri și corvezi și-i umileau prin nedreptăți.

Asemenea întregii structuri a nuvelei, stilul narațiunii este, în general concis. Costache Negruzzi nu explicitează atitudinile personajelor, cauzele obiective care le-au generat, ci le sugerează prin notarea sobră a gesturilor, a mimicii și a replicii. Marea lui artă constă în a spune simplu și a sugera. Există însă în textul nuvelei și câteva descrieri de mare densitate și de o frumusețe picturală.

Spre deosebire de scrisul cronicarilor și al celorlalți predecesori, sau chiar al unor contemporani ai săi, care era încă greoi și, uneori, lipsit de farmec artistic în întregimea lui, Costache Negruzzi, în special în nuvela Alexandru Lăpușneanul, atinge o limpezime și o măiestrie stilistică neîntâlnite. Elementele arhaice, regionale și populare, de altfel nu prea numeroase, prin care fixează atmosfera istorică a timpului, culoarea locală, sunt în așa fel îmbinate în procedee stilistice inedite, încât nu numai că nu tulbură claritatea frazei, dar îi aduc un spor de nuanțe și înțelesuri ce dau scrisului o mare putere sugestivă.

Cu un instinct sigur al evoluției limbii literare, Negruzzi modernizează stilul frazei cu expresii verbale și cu neologisme, dintre care multe se folosesc și astăzi în forma pe care le-a dat-o el: „Ca să sece influența boierilor și să stârpească cuiburile feudalității, îi despuie de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și compune pre norod”.

Scriitorul, care vorbise despre prețuirea limbii, așa cum o găsește în „cărțile vechi și-n gura poporului”, ne face dovada că a știut s-o întrebuințeze ca un mare meșter, lăsându-ne prima nuvelă istorică de o remarcabilă valoare artistică.


Sursa: Limba și literatura română clasa a IX-a, Ministerul Educației, Vladimir Gheorghiu, Nicolae Manolescu, Nicolae I. Nicolae, Constantin Otobâcu – Rezumat Alexandru Lăpușneanu. Comentariu literar

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: