Proprietățile fizice și chimice ale apelor oceanice

Proprietățile fizice și chimice ale apelor oceanice sunt direct proporționale cu fluxul de materie și de energie primit de bazinele oceanice și de proprietățile apei.

Apa sărată are proprietăți care diferă de apa dulce. De exemplu:

• Apa sărată are un punct de îngheț de -2 grade Celsius și un punct de fierbere mai mare decât apa obișnuită.
• Apele mai sărate au densități mai mari decât apele mai puțin sărate.
• Temperatura este determinată în procent de99,6% din radiația solară absorbită din atmosferă.
• În timpul zilei, o mică parte de apă se evaporă și scapă în atmosferă. Noaptea, cantități mai mari de apă pierd umiditate atunci când clima este mai rece sau la latitudini mai mari.

Care sunt proprietățile fizice și chimice ale apelor oceanice?

a. Temperatura

Temperatura rezultă din căldura primită de la Soare. La suprafața oceanului temperaturile ating 25-30° la ecuator și tropice, 8-18° în zona temperată și scad până la -2° în zona polară; la această temperatură joasă o pojghiță din apa marină poate îngheța, creând banchiza.

Cele mai ridicate temperatri (peste 35°) s-au înregistrat în golful Persic și Marea Roșie.

Temperatura apei scade de la suprafață spre adânc. În zonele temperate și calde, temperatura coboară repede până la 500 m unde are 5°; apoi coboară lent atingând 1° la cca 4000 m, după care poate oscila între +2° și -2°.

Apele reci polare (de la -1° la -2°) coboară lent pe întregul fund al oceanelor, iar apele calde ecuatoriale tind să se deplaseze la suprafață spre poli pentru a compensa deficitul; se creează astfel un mare circuit între fundul oceanului și apele de suprafață, între cele calde și cele reci.

Mările pot prezenta inversiuni termice în adâncimi din cauza schimbului de ape făcut peste pragurile înalte; de exemplu, ape calde, dar mai sărace și deci mai grele, vin din Marea Mediterană și cad pe fundul Mării Negre.

b. Salinitatea

Apa marină conține săruri dizolvate într-o proporție medie de 35‰ din masa sa, dominantă fiind clorura de sodiu. Salinitatea variază însă de la un loc la altul. În zonele ecuatoriale, unde plouă mult, ea scade ceva sub medie; în zona subtropicală, aridă și cu evaporare mare, salinitatea crește peste medie (37‰). Variații mari se întâlnesc în zonele de țărm și mai ales în mările închise, unde influențele climatice și cele ale apelor continentale sporesc în mod deosebit. Cele mai sărate ape (40‰) se întâlnesc în Marea Roșie și golful Persic (zonă secetoasă și cu evaporare mare).

Legat de variația salinității, variază și densitatea apei. Cu cât apa e mai sărată cu atât va fi mai grea și va avea tendința să cadă spre fund. Totuși, densitatea este și în funcție de temperatură; apa dulce atinge densitatea maximă la 4°, iar cea sărată la sub 0°. Ca urmare, o apă sărată ce se răcește în contact cu un front de aer rece coboară și este înlocuită cu apa mai caldă sub ea; cazul este frecvent la latitudinile medii, unde apele se răcesc puternic în contact cu masele de aer polar, cad la fund și de acolo urcă ape mai calde.

c. Culoarea

Culoarea este în legătură cu transparența și respectiv cu particulele minerale și organice pe care le conține apa în suspensie. Transparența crește în general cu salinitatea și temperatura, dar depinde și de dispersia razelor minoase. În stare limpede, apa e incoloră, dar ea apare albastră, deoarece razele albastre, din spectrul luminii solare sunt cele care pătrund până la mari adâncimi. De obicei, o mare este cu atât mai albastră cu cât e mai săracă în plancton. Între tropice apa este albastră; în zonele temperate și reci devine verzuie, deoarece crește cantitatea de organisme; la țărm e galben-verzuie din cauza organismelor și aluviunilor.

Sursa: Editura Didactică și Pedagogică București – Geografie Fizică Generală şi Geologie, clasa a IX-a, 1988 – Proprietățile fizice și chimice ale apelor oceanice