Rezumat Sara pe deal. Comentariu literar
Rezumat Sara pe deal. Comentariu literar
Sara pe deal este o poezie reprezentativă pentru sentimentul erotic în creația eminesciană. Găsim în ea câteva trăsături generale din lirica de dragoste a marelui poet, dar poema își are particularitățile ei. Astfel, umanismul eroticii, protecția sentimentului în dimensiunea cosmică, împletirea lui cu peisajul terestru, din care rezultă umanizarea naturii – tot atâtea caracteristici esențial romantice – sunt, deopotrivă, trăsături ale tuturor poeziilor erotice cât și pentru Sara pe deal.
Dintre sentimentele exprimate de erotica eminesciană (adică: bucuria iubirii, dorința, căutarea, chemarea și afirmarea ei; regretul iubirii apuse; drama neînțelegerii), în Sara pe deal predominant este sentimentul melancolic: „buciumul sună cu jale”.
Tema poeziei Sara pe deal
Tema poeziei Sara pe deal este dorul de dragoste în mijlocul unei naturi splendide, deci, ca specie, Sara pe deal trebuie socotită o idilă. Dar nimic ușuratic, frivol, nu o caracterizează. Dimpotrivă, există o anumită gravitate și chiar solemnitate a sentimentului exprimat. Contribuie la aceasta și ritmul lent al versurilor, care este rezultatul unei combinații „savante” între un coriamb, doi dactili și un troheu.
Structura poeziei decurge firesc din tema ei. Fiind vorba de o dragoste fericită în mijlocul naturii splendide, structura se va constitui prin alternarea planului subiectiv (dragostea) cu cel obiectiv (natura).
În prima strofă, fiecare vers referitor la planul obiectiv (natural) conține – cu excepția versului al doilea, care ține în exclusivitate de peisaj – cel puțin un element aparținând celui subiectiv (uman): jale; plâng; dragoste; m-aștepți tu pe mine.
Și mai evidentă devine această alternanță între obiectiv și subiectiv în strofa a doua.
Se mai poate observa că sinuozitatea sentimentului erotic se realizează printr-un fel de creștere și descreștere a intensității emoționale, după cum atenția cititorului a fost reținută când de planul obiectiv, când de planul subiectiv. De asemenea, de-a lungul strofelor, reciprocitatea sentimentului celor doi tineri face să crească în permanență puterea lui, astfel că finalul e dominat de planul iubirii (subiectiv), după ce în cursul poeziei dominantă a fost când bogăția afectivă a fetei, când aceea a băiatului.
Alternarea planului afectiv cu cel natural nu le separă, ci dimpotrivă. Totuși, nu planul natural îl asimilează pe cel uman, ci invers, rezultatul fenomenului fiind umanizarea naturii (cosmice sau terestre). Astfel, înaltul, vechiul salcâm nici nu mai aparține planului natural, ci e integrat celui afectiv, de vreme ce este singurul martor și „complice” – prin funcția lui protectoare – la bucuria dragostei împărtășite a celor doi.
Elaborată îndelung (publicată abia în 1885), Sara pe deal se circumscrie ultimei perioade de creație a marelui poet Mihai Eminescu, caracterizată prin simplitatea expresiei, prin puținătatea podoabelor artistice. Vom putea totuși găsi câteva personificări sau epitete personificatoare. În rest, totul constă în capacitatea de sugestie a cuvintelor.
Sursa: Editura didactică și pedagogică – București, 1983, A. Gh. Olteanu, Maria Pavnotescu, D. Micu – Limba și literatura română – Rezumat Sara pe deal. Comentariu literar
