Numeralul cardinal

Numeralul cardinal

Numeralul cardinal

Numeralul cardinal exprimă un număr.

Exemplu:

a) După trei săptămâni i-au ieșit niște pui drăguți, nu goi ca puii de vrabie, îmbrăcați cu puf galben ca puii de găină, dar mici, parcă erau șapte gogoși de mătase, și au început să umble prin grâu după mâncare.

b) Și din grajdi mai aducea
    Zece iepe
    Tot sirepe

c) Douăzeci de sportivi au obținut medalii.

Numeralele trei, șapte, zece, douăzeci exprimă un număr.

Numeralele cardinale sunt:

Numerale cardinale simple: de la unu până la zece inclusiv, sută, mie, milion, miliard.
Numerale cardinale compuse: de la unsprezece înainte, cu excepția celor notate mai sus.

Numeralul cardinal compus

a) de la zece până la douăzeci:

un – spre + zece: unsprezece
doi – spre + zece: doisprezece
trei – spre + zece: treisprezece
(patru) pai – spre + zece: paisprezece
cinci – spre + zece: cincisprezece
(șase) șai – spre + zece: șaisprezece
șapte – spre + zece: șaptesprezece
opt – spre + zece: optsprezece
nouă – spre + zece: nouăsprezece

numeral + prepoziție + numeral = numeral compus

Se scrie și se pronunță:
paisprezece, nu patrusprezece;
șaisprezece, nu șasesprezece.
Se pronunță optsprezece, nu optâsprezece, optisprezece sau optusprezece.

b) de la douăzeci la nouăzeci:

două – zeci și – unu, doi trei…: douăzeci și unu, douăzeci și doi etc.
trei – zeci și – unu, oi, trei…: treizeci și unu, treizeci și doi etc.
patru – zeci și – unu, doi, trei…: patru zeci și unu, patruzeci și doi etc.
cinci – zeci și – unu, doi, trei…: cincizeci și unu, cincizeci și doi etc.
(șase) șai – zeci și – unu, doi, trei…: șaizeci și unu, șaizeci și doi etc.
șapte – zeci și – unu, doi, trei…: șaptezeci și unu, șapte zeci și doi etc.
opt – zeci și – unu, doi, trei…: optzeci și unu, optzeci și doi etc.
nouă – zeci și unu, doi, trei…: nouăzeci și unu, nouăzeci și doi etc.

Numeral + numeral + cuvânt de legătură + numeral = numeral compus

Se scrie și se pronunță: șaizeci, nu șasezeci.

c) de la sută în sus:

trei sute patruzeci și doi;
șase mii cinci sunte optzeci și patru etc.

De la douăzeci înainte numeralul cardinal se leagă prin prepoziție de la substantivul pe care îl însoțește:

În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruințe.
                                                                         (Barbu Delavrancea, Apus de soare)

În general, numeralul cardinal are o singură formă pentru toate genurile:

trei copii – trei flori;
opt băieți – opt flori.

Numeralele unu (un), doi au forme diferite pentru:

masculin: un copil (unu), doi copii;
feminin: o carte (una), două cărți;
neutru: un creion, două creioane.

Cuvintele un, o sunt articole nehotărâte când însoțesc un substantiv, arătând că obiectul denumit de acesta este mai puțin cunoscut:

    Pe stradă a trecut în fugă o fată. (o fată oarecare)
    În față merge un băiat. (un băiat oarecare)

În textele în care sunt și alte numerale sau se subânțelege prezența lor, un și o sunt numerale cardinale, nu articole nehotărâte:

    Un elev se joacă, doi citesc.
    Cu o floare nu se face primăvară.


Sursa: Ana Dumitrescu, Vasile Teodorescu – Manual Limba Română – Numeralul cardinal