Lichenii

Lichenii. Pe scoarța arborilor bătrâni, pe stâncile golașe ale munților, pe zidurile vechi și chiar pe acoperișul caselor se găsesc niște cruste, cu marginile neregulate, strâns lipite pe locul în care trăiesc – lichenul galben.

Dacă desprindem încet aceste lame, observăm că ele eu pe fața inferioară niște fire subțiri, care țin loc de rădăcini, numite rizoizi.

Un lichen este format dintr-o rețea de fire subțiri, albicioase, printre care se găsesc numeroase corpușoare sferice, verzi.

Firele sunt hife de ciupercă, iar corpușoarele sunt alge verzi: verzeala zidurilor. Ciuperca înconjoară cu firele ei celulele algei, formând un lichen.

Deci, lichenul este alcătuit dintr-o algă și o ciupercă.

Ciuperca absoarbe apa cu sărurile minerale, apa de ploaie, roua și chiar aburii din cer, apărând alga de uscăciune. Substanțele organice hrănitoare le folosește și ciuperca. Astfel, ele pot să trăiască împreună acolo unde fiecare în parte n-ar putea să reziste.

Această conviețuire între două plante care se ajută una pe alta se numește simbioză.

Această alcătuire ne explică rezistența extraordinară a lichenilor la temperaturi foarte scăzute și ridicate, la secetă îndelungată, la lipsa substanțelor hrănitoare, precum și larga lor răspândire de la ecuator la poli, în pustiurile calde, în tundrele reci, pe stâncile golașe din vârful celor mai înalți munți.

Înmulțire. Pe marginea lichenului se observă uneori câteva alge, înconjurătoare de fire de ciupercă ca un ghemușor. Ele se desprind și, împrăștiate de vânt, dacă ajung pe un loc prielnic dau naștere la un nou lichen.

Pe suprafața lichenului, mai pot fi adesea observate din loc în loc un fel de cupe, de culoare gălbuie. Firișoarele de ciupercă produc, în aceste cupe, spori. Când sporii sunt maturi, ei sunt împrăștiați de vânt. Căzând alături de alge, aduse și ele de vânt pe scoarța vreunui arbore, sau pe vreo stâncă, sporii ciupercii încolțesc și formează un miceliu, care înconjoară algele formând un nou lichen. Dacă firele de ciupercă nu întâlnesc aceste alge, ele se usucă și mor.

Alți licheni. Lichenii sunt plante foarte răspândite în natură. În pădurile de brad se întâlnesc mătreața bradului, un lichean dăunător, format din fire cenușii, ramificate, care atârnă pe ramurile acestor arbori, sufocându-i.

În tundra polară crește lichenul renului, mult ramificat, ca o tufă, asigurând hrana renilor. Îl găsim și în munții noștri.

Importanța lichenilor. În regiunile polare și deșerturi, lichenii constituie hrana multor animale ierbivore. În anumite regiuni ale Globului, unele specii de licheni, bogate într-o substanță dulce numită lichenină, sunt folosite în alimentația omului (lichenul de mană). Lichenii se mai folosesc ca materie primă valoroasă în diferite ramuri industriale (alimentară, chimică, farmaceutică). Din licheni se mai pot obține: coloranți naturali, parfumuri, alcool de calitate superioară și substanțe antibiotice, folosite în medicina umană și veterinară. Sunt și licheni otrăvitori.

Lichenii au și o mare importanță în natură. Dintre toate plantele, lichenii sunt cei mai puțin pretențioși. Ei cresc ușor chiar pe stâncile golașe. Murind, resturile lor, împreună cu praful adus de vânt formează primul strat de sol, pe stâncile goale. În acest strat cresc apoi mușchi, iar mai târziu plante cu flori. Astfel, stâncile se acoperă, treptat cu un strat de pământ, din ce în ce mai gros, pe care pot crește brazi, molizi și alte plante.

Însemnătatea lichenilor în natură constă în aceea că ei pregătesc terenul pentru alte plante. Pe drept cuvânt, lichenii au fost numiți „pionierii vegetației”.

Lichenii de pe scoarța copacilor sunt însă dăunători deoarece le împiedică respirația. Totodată ei adăpostesc unele insecte, ouă sau larve de insecte vătămătoare. Între licheni și scoarță se poate aduna apă, care duce la putrezirea plantei.

Sursă: Ministerul Educației și Învățământului, Botanică, manual clasa a V-a – Prof. Alexandru Dabija, Prof. Aglala Ionel