Complementul circumstanțial de scop. Exemple
Complementul circumstanțial de scop este partea de propoziție secundară care arată scopul unei acțiuni.
La ce întrebare răspunde complementul circumstanțial de scop?
Complementul circumstanțial de scop răspunde la întrebarea în ce scop?
Ce determină?
Complementul circumstanțial de scop determină verbe (sau locuțiuni verbale) și se pot exprima prin substantive, pronume, verbe la supin sau la infinitiv, precedate de prepozițiile (locuțiunile prepoziționale): pentru, spre, la, în, după, în vederea:
Poporul român muncește pentru ridicarea nivelului de trai.
Pentru aceasta muncim cu abnegație și noi.
S-a dus cu undița la prins pește.
Noi învățăm pentru a ne îmbogăți cunoștințele.
Exemplu:
Spre a se despăgubi de banii lor, unii turci luară în arendă dăjdiile publice…
(Nicolae Bălcescu – Românii supt Mihai-Voievod Viteazul)
Sub conducerea lui Mihai Viteazul, românii au luptat cu eroism pentru libertatea și independența națională.
Explicații:
Verbul a (se) despăgubi, precedat de prepoziția spre, și substantivele libertatea și independența, precedate de prepozițiile pentru, care determină locuțiunea verbală luară în arendă și verbul au luptat, arătând scopul pentru care se săvârșește acțiunea exprimată de acestea, sunt complemente circumstanțiale de scop.
Sursa: Ion Popescu – Limba Română, Editura didactică și pedagogică București 1988