Comoara neamului de Mihai Codreanu

Poporul meu cunoaște-o suferință
Nemărginită de dulce și de blândă,
Ce-n vremuri grele ca și de izbândă
I-a mângâiat sărmana lui ființă.

Durere e și-i chin și e dorință –
Dar inima de dânsa ți-i flămândă;
Iar taina sa e-atâta de plăoândă,
Încât te soarbe-n ea cu ușurință.

Din văi și munți și valurile-albastre
Se-nalță-n zbor de doine către astre
C-o gingășie-atât de armonioasă,

Cum nici un neam nu i-a simțit fiorul
Și n-a pătruns comoara cea duioasă
Din sfântul și supremu-i farmec: Dorul.