China (Republica Populară Chineză)

China (Republica Populară Chineză) cuprinde partea centrală și orientală a Asiei, cu o largă deschidere la Oceanul Pacific. Suprafața ocupată de China este de 9.596.961 km².

Țărmul este crestat mai ales în nord-est unde apele oceanului pătrund adânc în uscat, formând Golful Bohai despărțit prin Peninsula Shantung de Marea Galbenă. Între Marea Chinei de Est și Marea Chinei de Sud se află Insula Taiwan care aparține de drept Republicii Populare Chineze iar în sud Insula Hainan.

Condiții fizico-geografice

Relieful Chinei este variat, dominat de munți înalți și podișuri vaste (Tibet).

În nord și nord-vest sunt situate deșerturi întinse, iar în sud-est se înfățișează o zonă muntoasă și colinară, cu depresiuni fertile.

În nord-est și est se desfășoară câmpii netede, foarte mănoase, constituind principalele zone agricole ale țării.

China este una dintre cele mai bogate țări din lume, în resurse de combustibili și de substanțe utile. Ea dispune de mari zăcăminte de cărbuni (nord și nord-est), însemnate resurse de petrol (nord-est și nord-vest), minereuri feroase (nord și nord-est), minereuri neferoase (sud-est și sud-vest), magneziu, plumb, zinc, aur, argint și metale rare.

Clima

În partea vestică, în deșerturi și pe podișuri înalte, este o climă continentală-excesivă, uscată și cu diferențe mari de temperatură de la iarnă la vară.

În regiunile muntoase înalte clima este alpină, cu ierni lungi și aspre. În părțile sudice se întâlnește o climă musonică, tropicală și subtropicală.

Insulele Taiwan și Hainan au o climă tropicală caldă.

Insulele primesc cantități mari de precipitații aduse de musoni.

Diversitatea climei și a reliefului influențează rețeaua hidrografică.

Fluviile Republicii Populare Chineze se numără printre cele mai mari din Asia.

Vegetația

În trecut, China dispunea de păduri întinse care au fost tăiate mai ales în părțile răsăritene. În zonele muntoase se găsesc păduri de conifere și păduri de foioase. Ele ocupă 15% din suprafața țării.

În sud-estul țării, sub influența climei tropicale, cresc păduri de bambus, arborele de camfor, cedrul, Chiparosul etc. Spre nord, la granița cu Mongolia, cresc ierburi mărunte. Acolo unde plouă puțin se întind pustiuri aride.

În Tibet (Xizang), în regiunile înalte cu climă aspră și uscată, cu mari diferențe de temperatură, vegetația arborescentă nu se poate dezvolta. Singura vegetație o formează mușchii, lichenii, ierburile și tufișurile sărace. Văile mai adăpostite din sudul și sud-estul podișului oferă condiții mai favorabile dezvoltării vegetației.

Populația și principalele orașe din China

Republica Populară chineză ocupă în privința numărului locuitorilor locul întâi între statele lumii, aproximativ 1.350.695.000 de locuitori, având aproape o pătrime din populația globului.

Marile orașe sunt localizate, în special, pe țărm și de-a lungul marilor fluvii.

Capitala țării este Bejing. În el se găsesc palate și temple străvechi. Portul Shanghai este situat la gura fluviului Chang Jiang și se numără printre cele mai mari orașe ale lumii. Guangzhou este al treilea oraș ca mărime al țării. Alte orașe mari sunt: Chongqing, Chengdu, Tianjin, Shenzhen, Harbin, Wuhan, Suzhou.

China este o țară străveche, cu o cultură și o civilizație milenară. Din cele mai vechi timpuri, chinezii au cunoscut prelucrarea bronzului, irigațiilor și felul cum se produce mătasea. De asemenea, au inventat busola și hârtia.

Dintre marile construcții se păstrează și astăzi Marele Zid Chinezesc, de 4000 km lungime.

Poporul chinez a cunoscut dubla exploatare a claselor stăpânitoare și a puterilor imperialiste.

Economia

Începând cu 2013, China este cea de-a doua cea mai mare economie din lume, în ceea ce privește PIB-ul nominal, în valoarea sa totală de aproximativ 9,3253 trilioane de USD, conform datelor Biroului Național de Statistică al Republicii Populare Chineze. În cazul în care paritatea puterii de cumpărare (PPP) (în valoare de 12.405 miliarde de dolari SUA în 2012; 14,9614 trilioane de dolari SUA în 2013) este luată în considerare, atunci economia Chinei este din nou secondată doar de economia Statelor Unite. În 2013, PIB-ul pe cap de locuitor a fost de 10.253 dolari SUA, în timp ce PIB-ul nominal pe cap de locuitor a fost de 6.853 dolari SUA. În ambele situații, China se poziționează în urma a nouăzeci de țări, (din 183 listate de către FMI) în clasamentul global al PIB-ului pe cap de locuitor.

Întrucât liberalizarea economică a început în 1978, China a fost printre economiile cu cea mai rapidă creștere, la nivel mondial, bazându-se în mare măsură pe investiții și export. Potrivit FMI, creștere medie anuală a PIB-ului Chinei între 2001 și 2010 a fost 10,5 %. Între 2007 și 2011, rata de creștere economică a fost echivalentă cu cea a tuturor țărilor G7 la un loc. Potrivit Indicelui Generator de Creștere Globală, anunțat de către Citigroup în februarie 2011, China are o rată foarte mare de creștere în grup. Productivitatea ridicată, costurile reduse ale forței de muncă și infrastructură relativ bună, au făcut din China un lider global în producția industrială. Cu toate acestea, economia chineză este o foarte mare consumatoare de energie și ineficientă. China, care a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, în 2010, se bazează pe cărbune pentru furnizarea a mai mult de 70% din nevoile sale de energie și a depășit SUA, ca cel mai mare importator de petrol din lume, în septembrie 2013. Cu toate acestea, creșterea economică a Chinei și industrializarea au afectat mediul înconjurător, iar la începutul anilor 2010, creștere economică a început să încetinească, pe fondul problemelor domestice a investițiilor bazate pe credite, scăderea cererii internaționale de exporturi chineze și dificultățile economice globale.

Transportul

De la sfârșitul anilor 1990, rețeaua națională de drumuri a Chinei a fost extinsă în mod semnificativ, prin crearea unei rețele de autostrăzi, cunoscută sub numele de Sistemul Național de Autostrăzi Principale (SNAP). În 2011 autostrăzile din China au ajuns la o lungime totală de 85.000 km, fiind cel mai lung sistem de autostrăzi din lume.

Căile ferate din China, deținute de stat, sunt cele mai aglomerate din lume, manipulând un sfert din transportul de marfă și de pasageri, din lume. Datorită cererii foarte mari, sistemul este în mod regulat supus supraaglomerării, în special în timpul perioadelor de vacanțe și sărbători, cum ar fi Chunyun în timpul Anului Nou Chinezesc. Rețeaua feroviară chineză a transportat un total estimativ de 1,68 de miliarde de pasageri doar în 2010.

Din cei peste 100.000 km ai rețelei feroviare chineze, aproximativ 10.000 de km sunt de mare viteză.

În 2013, mai mult de două treimi din aeroporturile aflate în construcție, în întreaga lume, erau în China, iar Boeing se așteaptă ca flota Chinei de aeronave comerciale active să crească de la 1910 în 2011, la 5980 până în 2031. Cu toate acestea, 80% din spațiul aerian din China rămâne limitat doar pentru uz militar, iar 8 din 10 cele mai slab performante companii aeriene, în materie de întârzieri, din Asia, erau chineze. Conform unei statistici din 2011, Aeroportul Internațional Beijing este nu numai cel mai aglomerat aeroport din țară, dar și al doilea cel mai aglomerat din lume, cu un trafic de pasageri de 78.675.058 de oameni. Al doilea cel mai important este Aeroportul Internațional din Hong Kong, al zecelea cel mai tranzitat aeroport la nivel internațional, cu 53.328.613 de pasageri.

Sursa: Manual Geografie VII – Editura didactică și pedagogică București 1986 – China / Wikipedia