Japonia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

Japonia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX

La jumătatea secolului al XIX-lea, Japonia era o țară înapoiată, izolată de restul lumii, în care conducerea o aveau încă marii feudali. Sub presiunea răscoalelor populare și de teama capitaliștilor străini, care încercau prin presiune armată să pătrundă în Japonia, împăratul, ajutat de burghezia în formare și nobilimea comercială, în anul 1868, a înlăturat de la conducere pe marii feudali și a înfăptuit o serie de reforme, inaugurând „era luminii”. Aceste reforme au jucat rolul unei revoluții burgheze. Pe baza Constituției adoptate mai apoi, puterea în stat revenea împăratului și coaliției burghezo-moșierești.

În urma revoluției, în Japonia s-a dezvoltat repede capitalismul. Au înflorit industria metalurgică, construcțiile navale și cele de armament, industria mătăsii naturale etc. S-au construit numeroase căi ferate, poduri, școli. Folosind tehnica și știința înaintată a vremii, ea a întrecut ca dezvoltare chiar unele țări mari ale Europei. S-au format monopoluri și o oligarhie financiară, capitalismul japonez căpătând și el trăsături imperialiste. Imperialismul japonez păstra însă unele rămășițe feudale, iar împăratul și militarii jucau un rol important în stat, de aceea era un imperialism militarist.

Politica expansionistă a Japoniei

În căutarea de piețe de desfacere pentru mărfurile lor, japonezii și-au ațintit ochii asupra Chinei, provocând războiul din 1894-1895. Biruitoare, ea a obținut de la China insula Taiwan și o mare contribuție de război. În urma războiului ruso-japonez din 1904-1905, a obținut jumătate din insula Sahalin. Mai apoi a ocupat și Coreea. Astfel, Japonia rivaliza cu marile puteri imperialiste în lupta pentru piețe de desfacere și pentru împărțirea coloniilor.

Sursa: Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Japonia la sfârșitul sec. XIX, începutul sec. XX