Pubertatea la fete

Pubertatea la fete

Pubertatea la fete

Pubertatea la fete începe cu apariția perilor pubieni, axilari și a menstruației și se situează între 13-15 ani, cu o anumită variabilitate :

– 1-2 ani mai devreme decât la băieți;
– în zonele calde mai timpuriu decât în cele reci;
– la fetele din oraș mai repede decât la cele de la sate.

În această perioadă apar și se accentuează caracterele sexuale primare. Dacă până la 12-13 ani organele genitale cresc pe măsură ce crește organismul (mai încet însă), fără să exprime nici un semn de funcționare, de la această vârstă organele genitale externe își schimbă aspectul: vulva se orientează în jos, orificiul devine mai puțin aparent, buzele vulvei își măresc volumul colorându-se în brun, clitorisul crește și devine erectil.

Vaginul își schimbă poziția din vertical, cum a fost în prima copilărie, ajungând oblic, se alungește și capătă o reacție acidă.

Uterul, în primul an de viață, regresează și abia la 9 ani ajunge din nou la dimensiunile nou-născutei. După vârsta de 10 ani creșterea se accelerează schimbându-se și forma, care ia aspect de pară. Celulele mucoasei uterine se diferențiază pentru a putea permite la momentul oportun cuibărirea oului.

Ovarul și trompele se lărgesc, ovarele cresc treptat atingând după 10 ani forma și mărimea unei migdale. Cele două ovare ale fetiței nou-născute conține circa 400.000 foliculi cu ovule, care rămân nemodificați până la pubertate, când se maturează și începe ovulația lunară.

Secreția ovariană începe în jurul vârstei de 10 ani, iar ovarele vor emite câte un ovul fecundabil în jurul vârstei de 12-14 ani. În cursul acestui interval apar și menstruații care, fiind anovulare, fecundația nu este posibilă.

Caracterele sexuale secundare apar după vârsta de 6 ani cu accentuarea deosebirilor somatice dintre fete și băieți. La fetițe formele sunt mai rotunjite, bazinul se lățește, ceea ce are ca urmare rotunjirea șoldurilor (9 ani), iar băieții sunt mai musculoși.

Sânii se modifică mult mai devreme. Creșterea lor poate începe în jur de 7-8 ani, deci înainte apariției perilor pubieni. Frecvent însă creșterea sânilor începe la 9 ani. Crescând în volum, sânii iau la început forma și mărimea unei portocale mici, apoi a unei pere și devin sferici doar în perioada finală a maturației lor.

În același timp sânul se pregătește discret pentru viitoarele lui funcțiuni, canalele galactofore cresc ca număr și mărime. În multe cazuri, odată cu primele menstruații, se observă ieșind din sfârcuri picături mici de lichid alb-albăstrui cu compoziție apropiată de cea a laptelui.

Deseori dezvoltarea volumului sânilor este însoțită de fenomene dureroase ca: senzație de apăsare pe piept, mâncărimi. Declanșarea pubertății este prevestită în termen scurt de dezvoltarea sânilor, precum și de modificările sistemului pilos; părul pubian și axilar este la început rar, aspru, iar apoi des, moale și începe să se încrețească; extinderea părului pe restul corpului este mai discretă decât la băieți; se poate remarca totuși apariția unui puf deasupra buzei superioare, care dispare de obicei la 16 ani.

Corpul fetei se transformă deci înspre tipul feminin. În jurul vârstei de 14 ani apare de obicei prima menstruație. Aceasta este anunțată de o scurgere vaginală albicioasă (leucoree), chiar pătată cu puțin sânge, precum și de o senzație de durere în abdomenul inferior, care deseori se poate confunda cu apendicită.

La început, menstruația survine la intervale neregulate, dar după câteva cicluri se va stabili o anumită ritmicitate, iar în al 16-17-lea an devine regulată. În această perioadă poate apărea și la fete acneea, fiind încriminate aceleași cauze ca și la băieți.

Spre deosebire de bărbat, aspectul somatic al femeii se caracterizează prin înălțime mai mică, sistemul osos mai fragil, bazin cu diametrul mai lat decât al umerilor, coapsele se ating pe fața lor internă, fața mică, cu o expresie copilaroasă, musculatura scheletică mai puțin dezvoltată, iar țesutul gras mai bine reprezentat. Vocea rămâne deschisa, pielea acoperită cu puf fin, pilozitatea pubiană și sânii dezvoltați.

Caracterele sexuale terțiare, la fete, sunt mai pregnante: sensibilitatea, imaginația și emotivitatea sunt mai accentuate. Apare impulsul sexual care însă nu este atât de brutal ca la băieți.

Sursa: Sfaturi pentru tinerii casatoriti, Prof. Dr.Ioan Vinti, Bucuresti 1975