Viata lui Alexandru Macedonski (1854-1920)
Alexandru Macedonski s-a nascut la Bucuresti in martie 1854. Familia sa era originara din Oltenia. Tatal, generalul Alexandru Alexandru Macedonski, a fost ministru sub Alexandru Ioan Cuza. Poetul a urmat pana in clasa a V-a liceul in Craiova, apoi un institut particular, inscriindu-se mai tarziu la Fcaultatea de litere din Bucuresti.
Macedonski incepe sa scrie foarte de tanar si la 18 ani, dupa ce calatorise prin Austria, Italia si Elvetia, isi tipareste intaiul volum de versuri, Prima-verba. Din cauza pamfletelor antimonarhice, este arestat in 1875 de guvernul conservator. Multa vreme a redactat ziare combative, satirice. In 1877 dedica versuri armatei romane, ostasului care infipsese steagul pe reduta Grivita.
In ianuarie 1880 Macedonski scoate revista Literatorul, cu o directie „opozita celei de la Iasi„. Programul, antipesimist, osandea mai ales poezia dulceaga, de maruntisuri sentimentale, cultivata de autorii de romante.
Macedonski se declara partizanul unei arte cu caracter social, pusa in slujba celor multi.
In 1881 apare in Literatorul o Prefata la un volum de poezii, care este aproape un manifest al poeziei cu caracter social. Macedonski reia aici ideile sale din poezia Destul. In Destul recomandase numai o poezie energica, aici va preciza ca adevarata poezie este aceea din care se pot trage foloase, poezie care exercita o influenta asupra contemporanilor.
Misiunea poeziei este – cum spusese Grigore Alexandrescu – de „a innobila simturile si de a biciui viciurile„, de a avea reflexele ei (chiar cand e intima, adica subiectiva, lirica) asupra societatii si epocii.
Este indiscutabil un merit al revistei Literatorul de a fi revalorificat poezia cu caracter combativ. Macedonski va pretui pe Bolintineanu si pe Alecsandri si va incuraja talentele tinere, impunand, printre altii, pe tinerii poeti Duiliu Zamfirescu si Traian Demetrescu.
O epigrama regretabila, adresata unui X „pretins poet” in momentul cand Eminescu suferea primul soc al bolii sale, a fost folosita de cercurile interesate, care nu pretuisera mai multe pe Eminescu, pentru a ostraciza pe Macedonski, ba chiar pentru a-l exclude din literatura romana. Aceasta ostilitate a oficialitatii a pricinuit multe suferinte poetului, caruia i s-au incredintat decat functii obscure, nepotrivite cu munca artistica. Cu toate acestea, niciodata n-a dezarmat.
Volumele de versuri ale lui Macedonski trec neobservate in tara (de pilda, volumul de poezii Excelsior din 1895, reeditata in 1897). Poetul cauta sa se afirme peste hotare, scriind si in limba franceza sau traducandu-se in aceasta limba.
Ultimul volum de versuri publicat de Macedonski in timpul vietii este Flori sacre (1912). Majoritatea poeziilor din acest volum sunt dintre 1895 si 1902. Dupa aceasta data poetul s-a dedicat rondelurilor, aparute intr-o culegere postuma.
Cu ocazia reaparitiei Literatorului, in 1918, Macedonski incearca sa puna bazele unei „grupari a intelectualilor„. A murit in noiembrie 1920. La moartea lui, N.D. Cocea scria in Chemarea: „A tinut cu o mana lira poeziei, cu cealalta biciul… A fost un procuror pentru noi, si pentru generatia lui un revolutionar„.
Sursa: Viorel Alecu, Alexsndru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura romana – Editura didactica si pedagogica Bucuresti 1969
