Formarea Egiptului antic
Formarea Egiptului antic
“Egiptul , stat in N Africii, ocupa Valea Nilului de la prima cataractã pîna la varsarea in Marea Mediterana. Fâsia de teritoriu locuit, lunga de circa 1 000 km si lata de numai 10- 25 km, era dependenta de revarsarea periodica a apelor marelui fluviu, care, odata retrasa lasa in urma un mâl roditor datorita caruia Herodot a si numit Egiptul ,,Un dar al Nilului”.”
Prin pozitia sa geografica, Egiptul a ramas, comparativ cu alte state ale Orientului antic, un univers inchis, mai ferit de invazii si influente straine, legaturile cu restul oicumenei, facandu-se in partea de S cu Nubia, iar in NE prin Peninsula Sinai cu Asia.
Un teritoriu atat de intins, prezenta particularitati locale, care degenerau frecvent in mileneniul 4 î.e.n. in conflicte armate. Odata realizata unitatea statala, in perioada in care autoritatea centrala era puternica, particularitatile locale se estompau; in momentul slabirii acesteia, autonomia provinciei renastea.
Istoria Egiptului, a cuprins o alternanta a perioadelor de centralizare, de inflorire economica si culturala pe plan intern si expansiune teritoriala pe plan extern si a perioadelor de faramitare a unitatii statale, caracterizate prin declin economic, frãmîntari sociale si invazii straine.
Controlul maselor de apa, necesare irigatiilor si al functionarii sistemului de canale, a fost impus de timpuriu in Valea Nilului, asemenea Mesopotamiei, prin constituirea unor autoritati puternice, capabile sa dirijeze eforturile colective.
Aceste centre de putere locala incep, in a doua jumatate a mileniului 4 î.e.n., sa graviteze in jurul a doua nuclee politice: cel dintai in S Egiptului de Sus cu centrul la Hieraconpolis, iar al doilea in N Egiptului de Jos, in regatul Deltei, cu centrul la Buto.
Dupa o apriga lupta pentru hegemonie, intreaga vale a Nilului este unificata sub egida Egiptului de Sus, victorie atribuita de traditia faraonului Menes si datata in jurul anului 3100 î.e.n.
In timpul Regatului Timpuriu, care inglobeaza dinastiile 1 si 2 (3100-2686 î.e.n.), se cristalizeaza structurile social-politice, administrative si religioase si se contureaza deja rolul atotputernic al despotului.
Aceasta perioada formativa poarta numele de,,Epoca Tinitã”,dupa orasul-capitala Tinis, situat in Egiptul de Sus, loc de origine al faraonilor acestor doua dinastii. In decursul Regatului Vechi, dinastiile 3-6 (2686- 2181 î.e.n.), Egiptul cunoaste prima epoca de prosperitate si inflorire culturala.
Capitala regatului este stabilita in N, la Memfis, in apropierea Deltei Nilului. Din timpul domniei faraonului Djoser (dinastia a treia) dateaza piramida in trepte de la Saqqara, prima constructie din piatra taiata din istoria tarii, simbol al puterii si maretiei faraonului. Piramidele reprezentantilor dinastiei a 4-a -Cheops, Chefren si Mykerinos- au fost ridicate la Giza, asemenea Marelui Sfinx.
In timpul dinastiilor 5 si 6, fastul si marimea sporita a constructiilor funerare ale aristocratilor ilustreaza fara echivoc continua intarire a puterii acestora si accentuarea tendintelor centrifuge ale nobilimii locale.
Sporirea importantei provinciale, precum si inmultirea framantarilor sociale duc la destramarea autoritatii centrale si a statelor. Prima perioada (2160- 2040 î.e.n.), este o epoca de recesiune generala si haos, insotita de foamete, violente, ciocniri sociale, care au dus la decaderea artelor si arhitecturii.
Mentuhotep II (2060-2009 î.e.n.), nobil din Teba, apartinînd dinastiei a 11-a, reuseste sa reunifice statul, inaugurind epoca Regatului Mijlociu. Dinastia a 12-a (1991-1786 î.e.n.) asigura una dintre cele mai prospere si stralucite epoci ale Egiptului Antic.
Capitala statului este stabilita aproape de oaza Faium, la El–Lisht. Hotarele tarii sunt impinse in Nubia, pana la cataracta a doua a Nilului, iar campaniile lui Sesostris III (1878-1842 î.e.n.), cel mai de seama faraon al dinastiei, in Palestina si Fenicia, extind autoritatea egipteana in Asia anterioara.
La inceputul dinastiei a 13-a care inaugureaza cea de-a doua perioada intermediara (1786-1567 î.e.n.), unitatea statala se destrama din nou, iar hicsosii, popor normand originar din Asia, isi extind dominatia in secolele 17-16 î.e.n.asupra celei mai mari parti din Egipt; in S, Nubia isi redobandeste independenta.
Dinastiile locale din Teba polarizeaza fortele nationale, care se organizeaza, pornind din Egiptul de Sus, ducand la izgonirea hicsosiilor din tara.
Ahmosis I (1570-1546 î.e.n.), fondatorul dinastiei a 18-a si totodata faraon al Regatului Nou (1570-1085 î.e.n), incheie victorios ofensa ocupand orasul Avaris (capitala hicsosilor).
Eliberat de puterea dusmanilor, Egiptul cunoaste intre dinastiile 18-20 epoca sa de putere si de prosperitate.
Tuthmes III (1504-1450 î.e.n.) cel mai vestit faraon al dinastiei a 18-a, a ramas faimos pentru initierea a 17 campanii in Asia, la capatul carora Asiria, Babilonia si Regatul Hitit sunt nevoite sa plateasca tribute.
Amenofis IV (1379-1362 î.e.n.), sotul printesei Nefertiti, ramane important in istoria Egiptului prin impunerea unei noi religii care il venera pe zeul Aton, suspendand cultul lui Amon.
Amenofis paraseste Teba si construieste la Tell-el-Amarna o noua capital, pe nume Akhenaton. Dupa scurt, timp un succesor al sau pe nume Tutankhamon (1361-1352 î.e.n.) revine la cultul lui Amonsi la vechea resedinta regala de la Teba.
Ramses II (1304-1237 î.e.n), vestit prin cei 67 de ani pe care i-a domnit, a dus Egiptul la o mare prosperitate. La inceputul sec.12 î.e.n. Egiptul se confrunta cu atacuri ale triburilor libiene si a popoarelor marii. Merneptah (1237-1223 î.e.n.) si Ramses III (1198-1166 î.e.n.) reusesc prin victorii grele sa salveze civilizatia egipteana de la distrugere.
Ultima perioada a Egiptului este Regatul Tarziu (1085-525î.e.n.). In timpul Regatului Tarziu, Egiptul sufera lovituri puternice: o invazie asiriana reuseste in anul 671 sa ocupe Memfisul, iar in 663 armata asiriana distruge Teba.
Psametic I (663-609 î.e.n.) izgoneste ultimele garnizoane egiptene si isi extinde puterea pana la cataracta. Incercarea succesorului Nechao II de a readuce Egiptul pe esichierul politic a esuat, iar acesta a fost ucis. Dupa multele lovituri puternice si o suferinta drastica, in anul 332, Egiptul a fost ocupat de Alexandru cel Mare fara lupta.
Egiptul a devenit provincie romana dupa batalia dintre Marc Antonius si iubita lui Cleopatra (care nu a stiut sa-si salveze tronul si nici Egiptul) si Cezar, rege al Romei. Mai tarziu, Egiptul a fost ocupat de catre arabi, devenind parte a lumii islamice.
