Neoliticul dezvoltat
Neoliticul dezvoltat
Pentru perioada cuprinsa între 5500-3000 î. Hr. un deosebit interes prezinta descoperirile de la Haçilar, Alisar si Beycesultan, din Asia Mica. În decursul mileniilor VII si VI î.Hr., Anatolia va cunoaste trecerea rapida de la neolitic la eneolitic, pe fondul unei favorabile pozitii geografice, pe drumul ce lega Asia de Europa si pe care era tranzitata arama, atât de necesara noii economii.
Începând cu anul 5500 î.Hr. se constata în aceasta regiune o anumita stagnare în raport cu dezvoltarea relativ rapida a Mesopotamiei antice, care face mari progrese în evolutia vietii urbane, a organizarii primelor canale de irigatie, a prelucrarii aramei, si mai apoi a bronzului.
Anatolia îsi va reveni, sub noile impulsuri venite din Orientul Apropiat, dar între timp în zona egeeana si Balcani începuse epoca bronzului. Astfel, prima asezare de la Troia (Troia I) prezinta strânse legaturi cu vechea civilizatie cicladica a bronzului, unde s-a descoperit o cetate mai veche decât Troia.
Aparitia si evolutia primei asezari (Troia I- 300-2500 î.Hr.) poate fi pusa pe seama exploatarii zacamintelor de arama din zona sud-est europeana, iar perioada de stagnare ar putea fi explicata tocmai prin lipsa acestei materii prime. Este momentul când înfloresc mari asezari ca cele de la Bubanj-Hum (în Iugoslavia), Krivodol (în Bulgaria) si Gumelnita ( în România).
În fapt, produse gumelnitene, anterioare orizontului Troia I, au fost descoperite departe, la Dikili-Tash, în Tracia sudica. De altfel, strânsele raporturi între Asia Mica si regiunile carpato-dunarene explica aparitia în aceasta ultima zona a unui sanctuar cu picturi murale la Cascioarele, lânga Calarasi.
În a doua jumatate a mileniului III î.Hr., se produc doua miscari de populatii, în parte asociate cu raspândirea metalului în Europa:
– o populatie, care vine dinspre spatiile nord-pontice, ce aduce ceramica decorata cu snurul si topoare de lupta;
– o populatie cu vase campaniforme (în forma de clopot).
Populatiile campaniforme/calciforme (în terminologia anglo-saxona: Bell Beaker/Beaker Folk), au drept caracteristica prezenta vaselor ceramice în forma de pahare, care predomina, vase de baut în forma de clopot, rasturnat.
Decorul acestora este realizat prin imprimare si dispus în benzi paralele, orizontale ce înconjoara vasul. Razboinici, arma preferata fiind arcul (în morminte s-au gasit plachete cu functia de brasarde de arcasi), dispunând si de pumnale cu limba la mâner (pumnale occidentale), purtatorii acestei culturi apartin, din punct de vedere somatic, tipului alpin – caucazian, fiind deosebiti de dolicocefalii neolitici mediteraneeni prin brahicefalie (cap rotund).
Cea mai mare parte a specialistilor plaseaza originea lor în Iberia, unde s-au descoperit numeroase morminte sub tumuli rotunzi, în estuarul râului Tago si în Valea Guadalquivirului. La Los Millares s-au identificat tholoi (morminte megalitice), ce par sa indice prezenta unei influente cretane (este vorba de mormintele cu tholos cu care sunt contemporane).
La acestea se adauga cunostintele lor de metalurgie ceea ce a facut ca unii specialisti sa-i considere originari din Asia sau din Europa Estica, poate Moravia, unde este uneori practicata incineratia.
Semiagricola, semipastorala, semirazboinica, semicomerciala, aceasta populatie se raspândeste, pasnic, dar foarte repede în întreaga Europa Occidentala, ajungând în nord-vest, prin Valea Rinului si Olanda, în Marea Britanie. În Europa centrala au întâlnit si s-au unit uneori cu purtatorii culturii ceramicii snurate.
Numele culturii este dat de modul de decorare a vaselor, pahare cu gâtul lung, folosind impresiunile cu snurul sau incizia (în acel moment mai putin utilizata). Aceste populatii mai folosesc amfora sferica si le sunt specifice securea de lupta (din arama, imitata uneori în piatra, cu forme variate) si înmormântarile în tumuli sau în morminte individuale.
