AMENEMHAT al IV-lea (1786-1777)

AMENEMHAT al IV-lea

Amenemhat al IV-lea, fiul şi urmaşul lui *Amenemhat al III-lea, este penultimul faraon al dinastiei a XII-a. În raport cu domniile glorioase ale predecesorilor săi, cea a lui Amenemhat al IV-lea este mai puţin spectaculoasă, iar datele pe care le deţinem sunt reduse la număr.

În conformitate cu Canonul Regal din Torino faraonul a domnit 9 ani, 3 luni şi 27 de zile, ceea ce pare să fie confirmat şi de un graffiti de la Serabit el-Khadim din Sinai.

După părerea unor egiptologi însemnarea de pe verso-ul P. Illahun VI: „în anul 10, prima lună a inundaţiei, ziua a 29-a…“ se referă la cea mai înaltă dată a domniei lui Amenemhat al IV-lea. Posteritatea l-a reţinut în calitate de rege legitim, astfel în Lista regală de la Abydos cartuşul al 65-lea conţine numele său de domnie, iar în Lista regală de la Saqqara apare în poziţia a 45-a.

Vechea teorie a unei coregenţe cu tatăl său, de mai puţin de un an, nu mai este considerată a fi valabilă. Nici raporturile sale cu ultimul faraon al dinastiei, regina *Neferusobek, nu sunt clare. Probabil că era sora sa, poate chiar şi soţia.

Activitatea edilitară a lui Amenemhat al IV-lea se reduce la terminarea sau completarea unor monumente ale tatălui său, cea mai importantă fiind decorarea micului templu al zeităţilor Renenutet şi Sobek de la Medinet Madi. Sfincşi aparţinând suveranului au fost descoperiţi la Abukir (în zona Deltei Nilului), la Heliopolis şi la Beiruth.

Pentru anii 5, 6 şi 7 ai domniei sale există unele însemnări privind nivelurile atinse de apele Nilului la Semna, din Nubia. Pe teritoriul Sinaiului a întreprins patru expediţii, care ce sunt documentate de cele trei inscripţii de la Wadi Maghara şi de cele patrusprezece de la Serabit el-Khadim.

Aceste expediţii, probabil având mai degrabă un caracter comercial decât militar, au avut loc în anii al 4-lea, al 6-lea, al 8-lea şi al 9-lea ai domniei sale. Documentele indică şi o expediţie întreprinsă în anul al 2-lea al domniei sale în Wadi el-Hudi.

Vechile relaţii comerciale cu oraşele-state de pe coasta estică a Mediteranei, în special cu Byblos-ul, vor continua să existe. Probabil prin intermediul unor asemenea activităţi mercantile au ajuns în habitatul amintit două piese de o rară frumuseţe, actualmente în posesia Muzeului Britanic din Londra: un sfinx de diorit, precum şi o plachetă de aur a faraonului.

Sursa: Miron Cihó, Lexiconul Faraonilor