Buretii naturali, adevarate pensiuni submarine
Buretii naturali, adevarate pensiuni submarine
Acum o jumatate de secol, buretii naturali se vindeau pretutindeni. Erau folositi la baie, pentru masaje, in gospodarie si cei mai multi intrau in inventarul scolar: bureti mari pentru tabla clasei, bureti mici, legati cu sfoara, pentru tablitele de ardezie pe care scolarii din primele clase le purtau in ghiozdane.
Acesti bureti – inlocuiti azi cu masele plastice – reprezinta scheletul cornos al unor spongieri care secreta in peretii corpului spicusoare cornoase ori minerale, fie de origine calcaroasa, fie de natura silicioasa. Spiculetele formeaza niste stalpi de sprijin care sustin pe verticala aceste animale intotdeauna fixate pe fundul apelor sau pe diversi suporti existenti la adancimi sub 50 metri.
De obicei, au forme de butoias ori de cupe cu peretii ciuruiti de pori, continuati prin canale ce se ramifica si conduc intr-o cavitate centrala care comunica cu exteriorul prin oscul. Patura interna a peretului corpului este alcatuita de celule cu bici (flagelate) care in dreptul flagelului au un fel de gulcras protoplasmatic.
Datorita miscarii flagelilor, apa patrunde prin pori in canalele peretilor si de aici in cavitatea centrala de unde iese cu aerul.
Are loc deci o circulatie neintrerupta de apa care aduce oxigen si particule de hrana la toate celulele care, prin miscari ale protoplasmei (ameboidale), le înglobeaza in stomacuri primitive, numite vacuole digestive.
De obicei, spongierii traiesc in mare, de-a lungul coastelor sau in apropierea lor. Cei mai multi prefera intunericul si cresc de aceea in pesterile si gropile submarine, in crapaturile stancilor, pe partea inferioara a pietrelor sau in desisurile de alge.
Cei mai cunoscuti sunt Sycon, Ascon si Leucon – spongieri calcarosi cu forme cilindrice, neregulate, sau de cupe, cosuletul Venerei (Euplectella), spongier silicios din apele Filipinelor care se remarca prin impletitura foarte fina a scheletului, buretele sulfuros (Geodia gigas), cu forma sferica, buretele sfredelitor (Cliona celata), care perforeaza pietrele, si vestitul burete de sters (Euspongia), cu schelet cornos.
Prin structura sa calcaroasa silicioasa si spongioasa, buretele de mare nu este consumat de nici un animal acvatic, scheletul sau neputand fi digerat.
Din aceasta cauza buretii s-au putut conserva de zeci de milioane de ani si o data cu ei si o fauna marunta, de obicei straveche, bine adapostita si ascunsa in tesatura de canale a spongierului, unde formeaza un adevarat biotop, o asociatie caracteristica, pe care a studiat-o ani in sir savantul roman Mihai Băcescu.
Pentru a ne da seama de populatia bogata a acestei pensiuni submarine trebuie ca inainte de a o desprinde de suport s-o introducem intr-un sac de material plastic, legat bine in partea de jos.
Surprizele n-au fost din cele mici. Astfel, in aceasta „inchisoare” consimtita au fost descoperite zeci si chiar sute de specii de animalcule, animale mici (racusori, viermi etc), unele total necunoscute pentru stiinta, altele considerate pana atunci extrem de rare (se cunosteau doar putinele exemplare scapate intamplator din pensiune si prinse in traulere).
De o mare valoare stiintifica sunt acele specii stravechi (relicte) care au supravietuit in aceste refugii naturale.
Mai plutesc inca destule taine asupra biocenozei adapostite de bureti. Marele biolog roman Eugen Pora se intreba, de pilda, de ce in unele specii de spongief traieste doar o singura specie de crustacee sau de vierme.
Oare spongierul secreta anumita substanta care permite unei singure specii sa traiasca in interior si impiedica intrarea ori vietuirea altor specii?
Cand misterele spongierilor vor fi pe deplin lamurite vom putea intelege mai bine lanturile trofice ale vietii marine si vom putea actiona in viitor asupra lor.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
