Descoperirea insulelor Bahamas

Descoperirea Insulelor Bahamas

La 12 octombrie 1492, la ora două după miezul nopţii, Rodrigo de Triana, marinar de pe vasul „Pinta” (vas care făcea parte din flotila lui Cristofor Columb din prima expediție) a strigat că în zare se vede pământul. De pe „Pinta”, s-au dat semnale prin împuşcături. Pânzele au fost strânse pe toate corăbiile şi oamenii au început să aştepte cu nerăbdare zorile.

Dimineaţa a apărut pământul pe care în însemnarea din 13 octombrie, Columb îl caracterizează astfel: „Este o insulă foarte mare şi foarte netedă, cu mulţi copaci verzi şi apă, iar în mijloc se află un lac mare. Munţi nu sunt de loc”. Călătoria prin Oceanul Atlantic, de la insula Gomera până la această insulă din vest, a durat 33 de zile.

De pe corăbii au fost coborâte bărci. Columb, însoţit de amândoi căpitanii Pinzon, de un notar şi de un controlor regal, a coborât pe ţărm — de data aceasta în calitate de amiral al mării-ocean şi de vice-rege — şi a înălţat steagul Castiliei. Apoi el a intrat formal în stăpânirea insulei, întocmind şi un act notarial.

Pe insulă spaniolii au găsit oameni goi. Columb descrie în felul următor prima întâlnire cu poporul care, după 20—30 de ani, a fost complet exterminat de colonialiştii spanioli:

„Le-am dat bonete roşii, mătănii de sticlă şi multe alte obiecte lipsite de valoare, care le-au făcut o mare plăcere. Ei s-au purtat atât de bine cu noi încât lucrul acesta mi s-a părut o minune. Veneau înot până la bărcile unde ne aflam şi ne aduceau papagali, gheme de fire de bumbac, mici darde şi multe alte lucruri, schimbându-le pe obiectele pe care le dădeam noi.

Mi s-a părut însă că aceşti oameni sunt săraci şi că duc lipsă de toate. Toţi umblă goi, aşa cum s-au născut… Iar toţi oamenii pe care i-am văzut erau încă tineri… bine făcuţi, trupurile şi feţele lor erau foarte frumoase, iar părul aspru ca de cal şi scurt… Unii îşi vopsesc pielea cu vopsea neagră (iar pielea lor este de aceeaşi culoare ca a locuitorilor de pe insulele Canare, care nu sunt nici negri şi nici albi), alţii cu vopsea roşie; unii îşi vopsesc cu orice le vine la îndemână numai faţa, alţii tot corpul, iar la unii sunt vopsiţi numai ochii sau nasul.

Ei nu poartă şi nu cunosc armele (de fier): când le-am arătat spada, au apucat tăişul şi din neştiinţă s-au tăiat la degete. Nu am văzut la ei fier”.

Pe insulă i s-au dăruit lui Columb „frunze uscate care erau deosebit de preţuite de localnici”; aceasta este prima indicaţie cu privire la tutun.

Băştinaşii îşi numeau insula — dacă au fost bine înţeleşi — Guanahani. Columb i-a dat, fireşte, un nume creştin San Salvador (Mântuitorul) şi acest nume s-a păstrat pentru una din insulele Bahamas, situate în dreptul paralelei de 24° latitudine nordică.

Nu avem însă certitudinea că el ar fi debarcat prima dată tocmai aici. Se mai indică cel puţin încă cinci locuri probabile ale primei debarcări a lui Columb; toate sunt situate pe lanţul răsăritean exterior al arhipelagului Bahamas, îndreptat spre Oceanul Atlantic.

Cea mai nordică dintre insulele unde putea să debarce Columb, este situată ceva mai la nord de 24° latitudine nordică, iar cea mai sudică se află pe paralela de 22°. Bineînţeles că drumul probabil al lui Columb din Guanahani spre Cuba variază şi el în funcţie de locul primei debarcări.

Columb a observat că unii băştinaşi purtau la nas podoabe de aur. După câte a putut înţelege, aurul era adus în insulă de undeva dinspre sud. Din acest moment Columb îşi exprimă aproape în fiecare pagină a jurnalului speranţa că „cu ajutorul Domnului va găsi aurul, acolo unde se naşte”.

După sosirea în Guanahani, spaniolii au ocolit cu bărcile insula şi au zărit câteva sate. În depărtare se vedeau alte insule şi Columb s-a convins că nu a descoperit un pământ izolat în mijlocul oceanului, ci un arhipelag.

Insularii vizitau corăbiile venind în bărci scobite din trunchiuri de copaci, de mărimi diferite, care duceau între 1 şi 40—45 de oameni. Pentru a găsi drumul spre insulele din sud, „unde se naşte aurul”, Columb a poruncit să fie prinşi câţiva băştinaşi care se urcaseră pe corăbiile spaniole. Urmând indicaţiile prizonierilor, el a început să navigheze printre insulele arhipelagului, înaintând treptat spre sud.

Columb a dat unei mici insule situată la sud-vest de Guanahani numele de Santa Maria de Concepción (astăzi Rum Cay). Iar insula următoare, destul de mare, a fost denumită Fernandina (astăzi Long Island). Indienii de aici care au ajutat pe spanioli să-şi umple butoaiele cu apă i s-au părut lui Columb „mai gospodari, mai prietenoşi şi cu mai multă judecată” decât locuitorii din Guanahani.

„Am văzut la ei chiar veşminte — notează el în jurnal — ţesute din fir de bumbac asemenea unor mantii şi le place să se gătească, iar femeile poartă în faţă un petic de ţesătură care le ascunde întrucâtva goliciunea”. În altă parte el arată că aici „a observat că femeile căsătorite poartă şalvari din ţesătură de bumbac”.

Marinarii care vizitaseră casele insularilor văzuseră acolo paturi împletite legate de stâlpi. „Paturile pe care dorm ei seamănă cu nişte plase şi sunt împletite din fire de bumbac” (hamacuri). Dar spaniolii n-au găsit pe insulă nici un indiciu de zăcăminte de aur, deşi continuau să întâlnească indieni care purtau bucăţi de aur ca podoabe.

Flotila spaniolă a navigat timp de două săptămâni printre insulele Bahamas. Columb a văzut acolo multe, plante necunoscute cu flori şi fructe ciudate. În însemnarea din 15—16 octombrie, el descrie cu entuziasm natura arhipelagului pe care l-a descoperit, subliniind varietatea plantelor.

Dar printre ele nu existau plantele preţioase cunoscute de el colorante, medicinale sau mirodenii — din care luase cu sine probe. El a fost mirat şi de faptul că nu vedea „nici oi, nici capre şi nici alte animale”. „Fac tot ce îmi stă în putere ca să ajung acolo unde voi izbuti să găsesc aur şi mirodenii” scrie Columb la 19 octombrie. Ultima dintre insulele Bahamas unde au debarcat spaniolii a fost numită Isabella (astăzi Crooked Island).

Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici; în româneşte de: Ion Vlăduţiu şi M. Leicand