Traumele copilariei lui Adolf Hitler

Chinurile suportate de Adolf Hitler in copilarie au fost fundamentale pentru evolutia caracterului sau pervers. Tatul lui, Alois Hitler, un mic functionar vamal al orasului austriac Linz, a fost descris de vecinii sai ca fiind „un om sever, opresiv, pedant si foarte necomunicativ”. Asemeni multor germani din epoca sa, tatal lui Hitler era obsedat de uniforme si insista sa fie fotografiat de cate ori purta una – obsesie pe care a mostenit-o si fiul sau. Acesta era un pacat minor in comparatie cu bataile pe care le aplica sotiei si tanarului Adolf atunci cand era beat. Din nefericire, comportamentul sau era cat se poate de obisnuit printre tatii germani ai timpului. Scriitoarea Alice Miller considera ca, prin aplicarea acestor pedepse, un parinte ca Alois Hitler incerca sa recastige puterea pe care o pierduse in copilarie in favoarea tatalui sau, atunci cand si el era batut. Dar violenta prost reprimata a lui Alois se poate sa fi fost agravata de banuiala ca el, un antisemit cunoscut, era rodul relatiei dintre mama sa si un evreu. Unii istorici au speculat ca atacul lui Hitler impotriva evreilor a fost alimentat de o dorinta personala de a indeparta suspiciunile asupra acestei tare ereditare. Razbunarea lui a fost „Solutia finala”, o incercare de a elimina intreaga populatie evreiasca a Germaniei si a tarilor ocupate din estul Europei. Se poate, de asemenea, argumenta ca, neavand un fiu pe care sa-l bata, Hitler a batut in locul acestuia in mod simbolic o intreaga rasa de oameni.

Mama lui Hitler, Karla, nu pare sa fi fost disponibila ori sa-i fi aratat suficienta dragoste pentru a compensa ostilitatea extrema a tatalui. poate ca era prea speriata de Alois ca sa-i arate fiului o tandrete vizibila. Familia Hitler trebuie sa fi fost o familie lipsita cu desavarsire de afectiune: cand a murit fratele mai mic, niciunul dintre parinti nu a asistat la inmormantare. Adolf, in varsta de unsprezece ani, a fost singurul participant la funeralii. In societatea catolica rurala a epocii, acest lucru a starnit multe barfe, la fel ca si lipsa unei pietre de mormant pentru copilul mort.

Tanarul Hitler a fost izolat in nefericirea sa toata copilaria. El nu a fost capabil sa puna la indoiala corectitudinea deciziilor tatalui sau, cam in acelasi fel in care va nega mai tarziu dreptul poporului german de a-i pune la indoiala dictatele. Asa cum orice semn de nesupunere provoca o bataie de la Alois, tot asa orice act de disidenta a unui cetatean german atragea dupa sine, tortura si adesea uciderea acestuia.

Intre cinci si saisprezece ani, Hitler a urmat cinci scoli diferite, dupa cum se muta tatal sau neincetat, de la o slujba functionareasca la alta. Intr-o noapte, nevoind sa mai indure inca o bataie, baiatul si-a dat jos hainele si a incercat sa fuga pe o fereastra zabrelita. Tatal sau l-a surprins in timpul actiunii si a chemat-o pe mama pentru a-si bate joc de goliciunea lui, asa cum statea ghemuit in mijlocul camerei. Acela a fost momentul, isi aminteste Hitler mai tarziu, cand s-a hotarat sa nu mai planga niciodata atunci cand tatal il batea. Brutalitatile au continuat: Alois nu permitea nicio conversatie in casa atunci cand era prezent si nu isi striga fiul pe nume niciodata, dar fluiera dupa el ca dupa un caine. Dupa atatia ani de astfel de tratament, Hitler era mort din punct de vedere moral.

Din nefericire pentru popoarele Europei de Est, la Hitler, dorinta razbunarii personale pentru experinetele teribile ale copilariei a coincis cu cea a majoritatii poporului german care cauta un tap ispasitor – un grup social de invinuit pentru infrangerea din Primul Razboi Mondial (1914 – 1918) si pentru umilitoarele daune de razboi pe care fusesera nevoiti sa le plateasca aliatilor victoriosi.

Sursa: Tom Ambrose, Despoti si dictatori, Litera 2009