Aparitia scolilor in limba romana


prima scoala1

 

Primele scoli de un grad mai inalt in limba romana au fost infiintate la Iasi de Gheorghe Asachi si la Bucuresti de Gheorghe Lazar. La Blaj existau scoli cu limba de predare romana inca din anul 1754; la Arad se infiinteaza prima scoala pentru pregatirea invatatorilor (Preparandia) in 1812.

In Moldova, Gheorghe Asachi a introdus limba romana in invatamantul de la Trei-Ierarhi, infiintand in 1814 un curs de inginerie, a carui prima promotie a absolvit scoala in 1818.

Tot Asachi reorganizeaza in 1828 Seminarul de la Scoala si infiinteaza Scoala Vasiliana de la Trei-Ierarhi cu un ciclu elementar de trei clase, unul normal de doi ani si altul gimnazial de patru ani, avand ca limba de predare la toate materiile limba romana.

In 1835, prin stradania lui Gheorghe Asachi, ia fiinta Academia Mihaileana, numita astfel dupa numele lui Mihail Sturdza, domnul de atunci al Moldovei. Aceasta scoala avea toate gradele de invatamant, de la cel elementar pana la cel superior.

In Tara Romaneasca, sub conducerea carturarului Gheorghe Lazar, se deschide in martie 1818 Scoala romana de la "Sfantul Sava" prin transformarea Academiei domnesti. In Instiintarea catre "de toata cinstea vrednica tinerime", din august 1818, dascalul transilvaniei arata ca poporul nostru, "care este asa de vechi, asa de vestit , proslavit si inzestrat cu toate darurile duhovnicesti", are nevoie de "o scoala mai de treaba, o Academie, cu stiinta chiar in limba maicii sale". Aceasta scoala a functionat cinci ani, cu o intrerupere in 1821. Lazar a murit tanar, in 1823, dar scoala infiintata de el a continuat sa functioneze pana in 1828, condusa de elevii sai: Ion Heliade Radulescu, Eufrosin Poteca etc.

Numarul scolilor in limba romana creste in Moldova si Tara Romaneasca. Dinicu Golescu infiinteaza pe mosia sa din Golesti, in 1826, o scoala unde puteau invata si fii de tarani.

In Transilvania se mentine traditia culturala a scolilor din Blaj. Noii organizatori ai invatamantului sunt Timotei Cipariu la Blaj si Gheorghe Baritiu la Brasov. In 1834 se infiinteaza la Brasov prima scoala comerciala. Printre profesorii acestei scoli s-a numarat si Gheorghe Baritiu, figura proeminenta a revolutiei de la 1848 din Transilvania.

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.