Vasile Cârlova (1809-1831)

Vasile Cârlova s-a născut în 1809, după unii istorici literari, la Târgoviște, după alții, la Buzău și este primul poet român modern.

De timpuriu Vasile Cârlova a învățat grecește si franțuzește; cunoașterea limbii franceze îi dă posibilitatea să-l citească pe Voltaire (din a cărui piesă, Zaire, a tradus actul I), pe Volney, scriitor preromantic, și pe romantici, îndeosebi pe Lamartine.

În 1830, intră în rândurile oștirii, fiind primit cu gradul de sublocotenent. Un an mai târziu, în septembrie 1831,Vasile Cârlova se stinge din viață la Craiova, în vârstă de numai 22 de ani.

Moartea lui Vasile Cârlova a impresionat profund pe contemporani. I. Heliade Rădulescu, care-l prețuia foarte mult, scrie elegia La moartea lui Cârlova. El îl numește pe poetul mort în floarea vârstei „stea care răsare chiar într-al său opus„.

Două decenii mai târziu, în manuscrisul lucrării Românii supt Mihai-voievod Viteazul, Bălcescu va evoca astfel figura lui Cârlova, deplângându-i în accente dramatice moartea timpurie:

„… Cârlova! floarea poeziei, june cu inima de foc. Ca o cometă trecătoare, tu strălucești un minut peste Romania uimită și încântată de lucirea ta. O moarte cruda te răpi fără vreme; dar apucași a ne lăsa o lacrimă fierbinte pentru gloria trecută și o scânteie dătătoare de viață pentru viitor…”

Opera:

De la Vasile Cârlova ne-au rămas cinci poezii, dintre care trei: Ruinurile Târgoviștii, Pastorul întristat și Înserarea au apărut în timpul vieții, în Curierul românesc (1830), iar două: Rugăciunea și Marșul (Oștirii române) postum (în aceeași revistă, 1839). Prin caracterul modern al temei și prin reușita versului, autorul acestor poezii îi depășește pe predecesorii săi.