Viața lui Ion Creangă (1837-1889)

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humulești, din fostul ținut Neamț, ținut „plin de legende și proverbe„, cum l-a caracterizat cândva Eminescu, ca fiu al lui Ștefan a Petrei și al Smarandei, fiica vornicului David Creangă din Pipirig, al cărei bunic venise din Transilvania (scriitorul va purta așadar numele de familie al mamei).

Nică își petrece copilăria la Humulești, unde asculta, în nopțile de iarnă, povești spuse de bătrânii și bătrânele satului:

„De câte ori n-am nopți întregi – va marturisi Ion Creangă mai târziu – ca să ascult pe moș Ion sau pe lelea Catinca, povestindu-mi povestea lui Făt-Frumos și a Ilenei Cosânzeana„.

Poveștile auzite îl vrăjeau pe copil, aprinzându-i imaginația:

„…culcat pe cuptor, ascultam cu amândouă urechile și simțeam atât de mult interes și așa mare ambiție, încât, după ce povestitorul înceta, eu nu putem să adorm ceasuri întregi„.

După ce primește întâia învățătură de carte în satul natal, cu bădilă Vasile, dascălul bisericii, Ion Creangă este dus la Broșteni, unde urmează câteva luni cursurile școlii primare a lui Alecu Baloș, pentru ca, în toamna aceluiași an (1852), sa treacă la Școala domnească din Târgu-Neamț, unde-l are ca învățător pe Isaia Teodorescu. Doi ani mai târziu, în 1854, este trimis la Școala de catiheți din Fălticeni, iar în 1855 este admis la Seminarul din Socola (Iași), pe care-l frecventează până în 1858.

În 1859, Ion Creangă este hirotonist diacon. Nesimțindu-se atras de preoție, în ianuarie 1864 se înscrie la Școala normală „Vasile Lupu” din Iași, condusă de Titu Maiorescu, fiind numit institutor suplinitor înainte de a o termina.

Deși a fost un pedagog strălucit, care a introdus metode noi și a elaborat, împreună cu alți colegi, valoroase manuale școlare, pentru care a scris povestirile Inul și cămeșa, Acul și barosul, Cinci pâni (pe abecedarul lui va învăța mai târziu Mihail Sadoveanu), totuși Creangă a fost mutat de la o școală la alta, ba chiar și suspendat temporar din învățământ, fiind reintegrat, în 1874, de Titu Maiorescu, venit în fruntea Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor.

În 1875, institutorul Ion Creangă este inspectat de Eminescu, pe atunci regizor școlar. Ca și în cazul lui Slavici, pe care, cunoscându-l la Viena, îl recomandase Convorbirilor literare, Eminescu descopera marele talent al lui Creangă și-l introduce la Junimea, unde povestitorul își citește primele lucrări literare. Iacob Negruzzi considera intrarea lui Ion Creangă la Junimea „o fericită achiziție„.

Cu toată deosebirea de pregătire intelectuală, între Eminescu, cel trecut prin universitățile din Viena și Berlin, și Creangă, cel descins din lumea Humuleștilor si a catiheților, s-a statornicit o sinceră și durabilă prietenie.

O dată descoperit de Eminescu și, nu mai încape îndoială, îndemnat să și scrie, Ion Creangă își va publica, rând pe rând, în Convorbiri literare, majoritatea poveștilor sale: Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi, în 1875; Punguța cu doi bani, Dănilă Prepeleac, Povestea porcului, în 1876; Povestea lui Stan Pățitul, Povestea lui Harap Alb, Fata babei și fata moșneagului, în 1877; Ivan Turbincă, în 1878. Tot în Convorbiri literare publică Ion Creangă și povestirile: Moș Nichifor Coțcariul, în 1877, și Popa Duhu, în 1881.

Prin septembrie 1880 începe să scrie Amintiri din copilărie. Trei părți au apărut în Convorbiri literare: partea I în ianuarie 1881; a II-a în aprilie 1881, a III-a în martie 1882; ultima parte, scrisă, se pare, în 1888, a fost publicată postum, în 1892, o dată cu apariția primei ediții a operei lui Creangă.

Ion Creangă a mai publicat și povestirile Moș Ion Roată și Unirea, în Albumul Macedo-Roman, în 1880, și Mos Ion Roată și Vodă Cuza, în Almanahul României June din Viena, în 1883.

Se stinge din viață la 31 decembrie 1889 și este înmormântat la Iași, în cimitirul Eternitatea.

Sursa: Viorel Alecu, Alexandru Piru, Vladimir Dogaru, Literatura românî – Editura didactică și pedagogică București 1969 – Viața lui Ion Creangă