Algele din adancurile marilor si oceanelor
Algele din adancurile marilor si oceanelor
Cele mai caracteristice plante autotrofe ale mărilor şi oceanelor sunt algele. Ca să-şi asigure fotosinteza, algele trăiesc numai până la adâncimea la care lumina este îndestulător de puternică pentru îndeplinirea acestui proces fiziologic.
O parte din razele solare sunt reflectate de oglinda apei. Pe măsură ce coborâm în adâncimi, intensitatea luminii scade ca urmare a absorbirii razelor de către apă şi de către unele corpuri străine ce se găsesc în ea. Din spectrul solar, cel mai repede scad în intensitate radiaţiile roşii, apoi cele portocalii, galbene, verzi şi, la urmă, cele albastre şi indigo.
La adâncimea de 34 m, în mod practic nu mai există radiaţii roşii de lumină, în timp ce radiaţiile albastre şi violete pot pătrunde până la adâncimea de 500 m.
Limitele între care îşi pot duce viaţa algele sunt cuprinse de obicei între suprafaţă şi 300 m adâncime. Adâncimea maximă variază de la mare la mare şi de la ocean la ocean, ea depinzând de o serie de factori cum ar fi: latitudinea, temperatura, cantitatea de săruri minerale, curenţii, valorile fluxului şi refluxului etc.
De pildă, în Oceanul Pacific, limita este de 300 m, în Oceanul Atlantic de 200 m, în Marea Mediterană 150 m, în Marea Neagră 100 m, iar în Oceanul Arctic, unde lumina cade în unghiuri mai ascuţite, nu mai pot fi întâlnite alge sub 45 m de la nivelul apei.
Indiferent însă de aceste variabile, algele au o repartizare zonală pe verticală, în cele mai multe cazuri constantă, datorită clorofilei sau altor pigmenţi, care absorb radiaţiile predominante la anumite adâncimi şi complementare culorii lor.
Astfel, de la suprafaţa apei până la adâncimea de 6 m, unde proporţia radiaţiilor roşii este relativ mai mare, cresc mai ales algele verzi, care folosesc în fotosinteza, ca şi plantele terestre, aceste radiaţii mai calde.
Intre 6 şi circa 30 m, unde domină cele galbene, îşi găsesc un optim loc de dezvoltare algele brune. La adâncimi mai mari de 35 m cresc algele roşii, la care – aşa cum au arătat Richter şi Engelmann – optimul de intensitate a fotosintezei are loc la lumina verde.
Aceste alge au un pigment suplimentar, de culoare roşie, ficoeritrină, care maschează pigmenţii clorofilieni şi care face posibilă absorbţia în cantitate mai mare a radiaţiilor verzi, complementare.
În repartizarea algelor după culoare există şi unele excepţii. Chiar şi în Marea Neagră, una din cele mai răspândite alge verzi, Cladophora, ale cărei taluri subţiri sunt prinse în tufe mici de pietrele de lângă ţărm, este întâlnită şi la adâncimi de 80 m.
Faptul că pigmenţii clorofilieni sunt mijloace de adaptare pentru fotosinteza la diferite adâncimi a fost dovedit experimental. Graţioasa algă Oscillatoria sanda, supusă unei lumini artificiale roşii, a căpătat culoarea verde-albăstruie, datorită producerii în cantitate mai mare aficocianinei, un pigment albastru.
Dimpotrivă, lumina verde i-a stimulat formarea unui alt pigment, ficoeritrină, care i-a dat o culoare roşie. R. Harder a dovedit că cianoficeele, algele albastre, cultivate în lumină roşie iau o culoare verde, iar cele expuse la o lumină albastră devin cu timpul purpurii, adică iau o culoare complementară radiaţiilor din mediul înconjurător.
Datorită acestei interesante forme de adaptare în vederea asigurării fotosintezei putem stabili o relaţie destul de edificatoare între culoarea algei şi adâncimea aproximativă la care poate fi întâlnită. Iată de ce putem afirma că algele sunt adevărate batimetre vii.
Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris
