Uriasul ajutor pe care rama il da agriculturii


Uriasul ajutor pe care rama il da agriculturii

Uriasul ajutor pe care rama il da agriculturii

Cine nu cunoaste rama (Lumbricus terrestris), viermele inelat ce se zvarcoleste in brazdele de pamant proaspat rasturnat, cautand o scapare?

Nimeni nu i-a dat vreo importanta pana in 1881, cand intr-una din lucrarile sale, marele savant Ch. Darwin a reliefat lumii uimite rolul extraordinar pe care il joaca ramele in formarea pamantului animal, uriasul ajutor pe care acestea il dau agriculturii.

Ramele au o raspandire aproape universala. Se gasesc in regiunile temperate si tropicale, insa lipsesc in cele nordice, unde frigul si inghetul solului le impiedica activitatea. Ele sunt viermi de pamant saprofagi, adica se hranesc cu substante organice in descompunere.

Un individ consuma in medie 80 mg frunze uscate, ceea ce revine anual la circa 200 kg/hectar. Tinandu-se seama ca intr-un hectar de pajiste pot exista intre 100 000-150 000 rame, cantitatea de substante organice recuperate de sol se ridica la 17-20 tone anual pe hectar.

Sa nu uitam insa ca ramele in cautare de hrana inghit pamant sapand galerii, cu atat mai numeroase, cu cat solul este mai sarac in substante organice.

Prin aceste galerii, contactul solului cu aerul creste considerabil, deoarece intr-o pajiste se pot gasi pana la 1 400 galerii pe metrul patrat. In felul acesta solul este aerisit pana la adancimi variind intre 40-120 cm.

Ca urmare a prezentei oxigenului in adancul solului, o multime de substante organice pot fi mineralizate. S-a calculat ca pe un hectar, in timp de un an, datorita activitatii ramelor se pot antrena spre adancuri peste 60 kg de sodiu, 30 kg de fosfor, 5 kg potasiu, 70 kg calciu.

Pe de alta parte, excrementele ramelor depuse pe peretii galeriilor sau scoase la suprafata alcatuiesc un ingrasamant de cea mai buna calitate pe care Darwin l-a numit „pamant animal”. Se apreciaza ca, anual, pe un hectar pot depune circa 120 tone de excremente.

Actiunea binefacatoare a ramelor la imbogatirea si aerisirea solului este evidenta in humificarea si structurarea acestuia. Ele nu actioneaza direct asupra cresterii plantelor, ca ingrasamintele chimice. In schimb, ele intretin o ingrasare mai lenta, dar permanenta a solului, mentin structura acestuia si aerisirea lui, asigurand o productie constanta.

Omul, insa, dorind sa-si asigure o productie cat mai mare, a introdus metode tehnice (aratura adanca, ingrasaminte chimice si pesticide) care, necontrolate, ucid fauna din sol si distrug structura microgranulara a acestuia.

Cativa ani sau zeci de ani se obtin culturi intensive si productii-record, dar apoi produsele chimice, acumulandu-se, devin toxice, solul se degradeaza si productia incepe sa scada. Este necesara gasirea unei cai intelepte de a combina metodele intensive cu cele traditionale.

Rama este si un model bionic, pentru forezele viitorului, capabile sa sape transee subterane sub cladiri, pavaje, sosele sau alte obiective care nu vor fi cu nimic deranjate de lucrari. Cum reuseste rama sa sape galeriile?

La inceput isi contracta la maximum musculatura inelara a primului segment cefalic, transformandu-l intr-o sula ascutita cu care cauta cea mai mica fisura in structura solului. Daca acest lucru nu reuseste, rama incepe sa infiga in sol extremitatea anterioara, lovind din interior cu faringele, ce este actionat prin intermediul unui dispozitiv hidrodinamic.

Cresterea presiunii de la 2 la 14 mm coloana de apa permite aplicarea unei lovituri cu o forta de 8,5 kg. Reusind sa faca o bresa in sol, rama isi mareste presiunea la extremitatea anterioara a corpului, care se largeste, concomitent cu orificiul practicat. Repetand de nenumarate ori miscarile descrise, rama dispare sub ochii nostri.

Sursa: Enciclopedia curiozitatilor din natura, Tudor Opris

persoane au considerat acest articol util. Votează dacă ți-a fost de ajutor.