Scoarța continentală

Scoarța continentală

Scoarța oceanului este un strat de bazalt dens, cu grosimea de numai șase sau șapte kilometri, eventual acoperit de sedimente. Scoarța continentală este mult mai groasă, având în medie 30 de kilometri și atingând 60 de kilometri grosime în lanțurile muntoase.

Este mai puțin densă decât scoarța oceanică, fiind compusă în principal din sedimente și granit bogat în silice, și plutește ca o spumă pe suprafața Pământului. Ca un aisberg plutitor, cu cât sunt mai înalți munții, cu atât coboară mai adânc „rădăcinile“ continentului în mantă.

Scoarța oceanică este creată și distrusă în permanență, așa că sedimentele acesteia sunt relativ noi. Materia continentală s-a acumulat însă încă de la solidificarea suprafeței Pământului.

Materia din centrul anumitor continente, cum ar fi Australia și America de Nord, are o vechime de până la patru miliarde de ani. Un continent crește ca grosime pe măsură ce sedimentele se aglomerează la marginile acestuia, vulcanii erup aruncând roci noi deasupra, iar roca topită este injectată la baza continentului.

Acolo unde baza împinge cel mai jos materia în mantă, locul se încălzește și poate începe să se topească. În urma acestei topiri rezultă granitul. Lubrifiate de umezeală din rocile care-l formează, mari mase de granit se pot ridica printr-un continent ca niște bule gigantice de lichid.

Granitul coace rocă din jur în timp ce se solidifică, formând mase mari de rocă cristalină. Acolo unde aceste roci sunt expuse eroziunii de suprafață, produc „mlaștini de granit“ ca acelea din Dartmoor, Anglia.

Sursa: Enciclopedia stiintelor, Kingfisher