Pământul (Terra)


Pământul (Terra)

Pământul (Terra sau „Planeta albastră”) este a treia planeta de la Soare, fiind situată la o distanta de aproximativ 150 de milioane de Km fata de acesta. Este cea mai mare dintre planetele telurice ale Sistemului Solar. Până în prezent este singura planetă despre care se știe că adăpostește viață.

Forma Pământului

Pe baza măsurării dimensiunilor și a observării sale din Cosmos, s-a putut stabili mai precis și forma reală a Pământului. Se consideră astfel că el are o formă de geoid, care este dată de suprafața medie a mărilor și oceanelor (neafectate de maree) și prelungirea acesteia sub continente. Elipsoidul de rotație reprezintă forma aproximativă a geoidului. Între geoid și elipsoidul de rotație există o abatere de +/- 100 m, volumul acestora fiind identic. În ansamblu însă, geoidul ca formă reală a Pământului prezintă o zonă mai aplatizată în dreptul polului sud, fapt pentru care s-au propus denumirile de terroid sau telluroid.

Dimensiunile Pământului

Pământul este o planetă cu dimeniuni mijlocii. Măsurătorile din ultimul timp, efectuate cu o mare precizie, au stabilit cu exactitate dimensiunile reale ale Pământului ca planetă. Dimensiunile Pământului, adoptate la Uniunea Geofizică Internațională, sunt: raza ecuatorială = 6.378,1 km; raza polară = 6.356,8 km; turtirea = 1/298,2; suprafața Pământului (aria) = 510,072 km²; volumul = 1,08321×10¹² km; masa = 5,97237×1021 kg.

Alcătuirea chimică a Pământului

Din punct de vedere chimic, Pământul este alcătuit din 90 elemente, în proporții variabile. Menționăm că Soarele și planetele mai îndepărtate (Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun) sunt formate din mai puține elemente (între care predomină H și He), iar planetele mai apropiate (Venus, Marte) și Luna se apreciază că sunt formate aproximativ din aceleași elemente, diferind însă ca proporție.

În compoziția chimică a planetei noastre predomină atomii de oxigen (47%), siliciu (28%), aluminiu (7,9%), fier (4,5%), calciu (3,5%), sodiu (2,5%), potasiu (2,5%), magneziu (2,2%), celelalte elemente fiind în proporție mai mică. Este de observat că elementele ce stau la baza vieții (hidrogen, carbon, azot) – exceptând oxigenul – se află într-o proporție redusă.

Proprietățile fizice ale Pământului

O proprietate fizică importantă a Pământului o constituie magnetismul terestru. Acesta își are originea în interiorul Pământului și se presupune că este datorat rotirii mai rapide a nucleului față de învelișurile exterioare. Accelerația gravitațională (9,8 m/s2) joacă un rol însemnat în fenomenele ce au loc la suprafața scoarței terestre, în atmosferă și hidrosferă, determinând caracteristicile acestora (eroziune, vânturi, curgerea râurilor, concentrarea aerului în troposferă etc.) Densitatea medie a Pământului este de 5,517 g/cm3, în litosferă aceasta fiind mai redusă (2-4 g/cm3), iar în centrul Pământului, mai ridicată (17 g/cm3). O altă proprietate deosebit de importantă a Pământului o constituie înclinarea axei terestre (a axei polilor) cu 66 grade 33 minute față de planul orbitei.

Mișcările Pământului

Dintre mișcările Pământului, două au o importanță mai mare pentru fenomenele de la suprafața scoarței terestre: mișcarea de rotație și mișcarea de revoluție.

a. Mișcarea de rotație

Mișcarea de rotație se realizează în 23 h 56 min 4 s, cu o viteză la ecuator de 465 m/s. Ea are direcția de la vest spre est, de unde se creează imaginea aparentă a deplasării corpurilor cosmice (Soarele, Luna, stelele) de la est la vest. Mișcarea Pământului în jurul axei sale și în jurul Soarelui, a Lunii în jurul axei și în jurul Pământului se realizează în același sens.

Mișcarea de rotație are o serie de consecințe:

1) Cea mai importantă consecință a mișcării de rotație este succesiunea zilelor și a nopților.

Orice punct de pe suprafața Pământului care se află la un moment dat în dreptul Soarelui ajunge din nou în aceeași poziție după 24 ore. Este durata zilei solare mijlocii.

Așadar, orice punct de pe suprafața Globului execută o rotație completă în 24 de ore, descriind un cerc (360°).

Putem calcula astfel că într-o oră orice punct parcurge aparent 15° de meridian (360° : 24 = 15°).

O consecință importantă a acestui fapt este aceea că din 15° în 15° de meridian există o diferență de o oră.

2) Datorită mișcării de rotație, temperatura aerului se modifică în 24 de ore; astfel, în timpul zilei, suprafața Pământului se încălzește, iar timpul nopții se răcește.

3) O altă urmare a mișcării de rotație este abaterea spre dreapta a corpurilor aflate în mișcare în emisfera nordică și spre stânga a corpurilor aflate în mișcare în emisfera sudică. Acest fenomen se observă îndeosebi la vânturi și curenții marini. Cauza o constituie vitezele inegale de deplasare a corpurilor pe suprafața terestră, de la ecuator la poli și invers, creându-se o forță componentă (forța lui Coriolis).

4) Tot datorită mișcării de rotație, ce induce o forță centrifugă, Pământul este puțin turtit la cei doi poli.

b) Mișcarea de revoluție

Mișcarea de revoluție se realizează în 365 de zile 6 h 9’9” de-a lungul unei orbite în jurul Soarelui de forma unei elipse, Soarele fiind situat într-unul din focare. Față de distanța medie a Pământ-Soare de 149,6 x 106 km, Pământul se apropie de Soare la 147,1 x 106 km (la periheliu) și se îndepărtează la 152,1 x 106 km (la afeliu). Viteza medie a Pământului pe orbită este de 29,7 km/s.

Să urmărim desfășurarea mișcării de revoluție în cursul unui an, oprindu-ne la patru momente caracteristice:

Echinoptiul de primavara

1) La 21 martie, razele Soarelui cad perpendicular pe ecuator și cei doi poli ai Pământului primesc aceeași cantitate de lumină și căldură. În acest moment, ziua este egală cu noaptea pe toată suprafața Pământului; această zi se numește echinocţiul de primăvară.

2) La 22 iunie, razele cad perpendicular pe tropicul de nord (Racului) luminând mai mult emisfera nordică și mai puțin emisfera sudică. Acum este solstițiul de vară, cu ziua cea mai lungă.

3) la 23 septembrie, razele cad din nou perpendicular pe ecuator, iar ziua este egală cu noaptea; acest moment se numește echinocţiul de toamnă.

4) La 22 decembrie, razele Soarelui cad perpendicular pe tropicul de sud (Capricornul), emisfera sudică fiind mai luminată decât cea nordică. Acum este solstițiul de iarnă.

Să vedem ce se întâmplă între acese momente, în emisfera nordiă:

– între 21 martie și 22 iunie, în emisfera nordică lungimea zilelor crește; în emisfera sudică lucrurile se petrec invers. În acest interval în emisfera nordică este primăvară.

– între 22 iunie și 23 septembrie, în emisfera nordică, lungimea zilelor începe să scadă, dar zilele rămân mai mari decât nopțile; este anotimpul de vară.

– între 23 septembrie și 22 decembrie, în emisfera nordică, zilele scad în continuare și devin mai scurte decât nopțile; este anotimpul de toamnă.

– între 22 decembrie și 21 martie, în emisfera nordică, zilele încep să crească, dar rămân mai mici decât nopțile; este anotimpul de iarnă.

Mișcarea de revoluție are o serie de consecințe asupra fenomenelor ce au loc la suprafața Pământului. Aceste consecințe sunt: inegalitatea zilelor și a nopților în cursul unui an, încălzirea inegală a suprafeței Pământului, formarea anotimpurilor.

1) Inegalitatea zilelor și a nopților în cursul unui an, în diferite puncte de pe Glob, se datorează faptului că în timpul solstițiului de vară (22 iunie), razele Soarelui cad perpendicular pe tropicul de nord, luminând mai mult emisfera nordică (deci zilele sunt mai lungi) și mai puțin emisfera sudică (deci zilele sunt mai scurte); la solstițiul de iarnă (22 decembrie) este invers.

2) Încălzirea inegală a suprafeței Pământului se datorează faptului că razele solare au unghiuri de incidență diferite pe suprafața Pământului în cursul unui an. Între tropice, razele cad perpendicular sau au înclinări foarte mici, iar cantitatea de căldură primită de la Soare este mare. Între tropice și cercurile polare, razele au înclinări mai reduse (vara în emisfera nordică și iarna în emisfera sudică) sau mai mari (invers), ceea ce influențează cantitatea de căldură primită. Între cercurile polare și poli, din cauza mișcării de revoluție și înclinării axei, razele Soarelui nu ajung decât jumătate de an (vara în emisfera nordică și iarna în emisfera sudică).

3) Formarea și alternarea anotimpurilor în cele două emisfere se realizează datorită încălzirii inegale în cursul unui an a suprafeței Pământului. În regiunile situate la latitudini mijlocii se formează câte 4 anotimpuri.

4) Zonele de căldură se formează datorită mișcării de revoluție, formei Pământului și înclinării axei, încât cantitatea de căldură primită pe suprafața Pământului scade de la ecuator spre cei doi poli. Zonele de căldură sunt cuprinse între principalele paralele de pe Glob, deosebindu-se: o zonă caldă, între tropice; două zone temperate (nordică și sudică), între tropice și cercurile polare; două zone reci (nordică și sudică), între cercurile polare și poli.


Sursa: Editura Didactică și Pedagogică București – Geografie Fizică Generală şi Geologie, clasa a IX-a, 1988

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: