Antilopa-cal


Antilopa-cal

Antilopa-cal

Antilopa-cal este una dintre cele mai frumoase antilope, dar și una dintre cele mai agresive. Ea are două coarne lungi, puternice, inelate și curbate spre spate.

Numele îi vine de la coama sa de păr în perie și de la talia apropiată de a unui cal. Exemplarele cele mai mari ajung la 300 kg. Ca toate antilopele (există circa 150 de specii), aceasta este un mamifer rumegător ale cărui coarne nu cad niciodată.

Atât masculul, cât și femela au coarne; acestea le servesc înainte de toate pentru apărare. Este un animal rapid care trăieste în turme compuse din 8 până la 40 de indivizi, conduse de un mascul. Turma este nomadă; ea se deplasează în permanență pentru a găsi plantele cu care antilopa-cal se hrănește.

Prădătorul cel mai important al ei este leul; mulți susțin chiar că leul este singurul animal capabil s-o omoare, asumându-și riscuri: antilopa-cal este un animal curajos care își apără cu înverșunare viața, chiar și în fața unui leu. Atinge o viteză de circa 57 km/h.

La maturitate antilopa atinge o lungime de 1,9 – 2,7m. Speranța de viață este de aproximativ 17 ani.

persoane au considerat acest articol util. Dacă ți-a fost de ajutor, te rog să lași un vot.
%d blogeri au apreciat: