Coloniile greceşti de pe ţărmurile Mării Negre

Coloniile greceşti de pe ţărmurile Mării Negre

Coloniile greceşti de pe ţărmurile Mării Negre

Vechii greci au pornit spre nord (mai exact spre nord-est) de marea Egee cel mai târziu pe la începutul mileniului I î.e.n. În această direcţie, colonizarea greacă se desfăşura pe mare, prin strâmtori.

Din pricina climei aspre (în comparaţie cu Ellada) a regiunilor de pe ţărmurile Mării Negre, grecii au numit la început Marea Neagră — Marea Neospitalieră (Pontos Axeinos), dar apoi i-au schimbat numele în marea Ospitalieră (Pontos Euxinos).

Printre coloniştii greci predominau ionienii. Începând din secolul al VIII-lea î.e.n., ei s-au răspândit dincolo de Bosfor în două direcţii — nord şi est. Spre nord, ei au înaintat de-a lungul ţărmului balcanic al Mării Negre, descoperind succesiv gurile fluviilor Istros (Dunărea), Tyras (Nistrul) şi Borysthenes (Niprul).

În apropierea gurilor Dunării şi lângă limanele Nistrului şi Niprului, ionienii au întemeiat coloniile Tomis, Tyras şi Olbia. La răsărit ei au înaintat de-a lungul ţărmului din Asia mică al Mării Negre. Aici au fost întemeiate mai multe colonii ioniene, printre care — la extremitatea nordică a Asiei mici — Sinop şi la marginea nord-estică a peninsulei — Trebizonda; mai departe, coloniştii ionieni s-au aşezat pe ţărmurile Colchidei, la gurile râului Phasis (Rion).

Nu se poate stabili cu precizie care dintre valurile de colonizare a ajuns primul în Chersonesul Tauric (Crimeea) şi la lacul Maeotis (Marea de Azov) în care grecii au pătruns prin Bosforul cimerian (strâmtoarea Kerci). Se ştie numai că ionienii au întemeiat la gurile Donului colonia Tanais, pe ţărmul apusean al strâmtorii Kerci colonia Panticapaeum (astăzi Kerci), iar pe ţărmul răsăritean al strâmtorii — la gurile Kubanului — Phanagoria.

Dorienii, care s-au aşezat pe malul sudic al Mării Negre, în colonia Heracleea, au fost poate primii care s-au hotărât să treacă Pontul în locul său cel mai îngust. Pe ţărmul opus, la extremitatea sudică a peninsulei Crimeea, lângă golful Sevastopol, ei au întemeiat a doua Heracleea (Chersones).


Sursa: Istoria Descoperirilor Geografice, I.P Maghidovici – Coloniile greceşti de pe ţărmurile Mării Negre